Terenurile vor fi amenajate și planificate ținând cont de biodiversitate



image

Ministerul Mediului, cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), lansează un proiect menit să conserveze biodiversitatea, prin integrarea acestor aspecte în politicile de planificare teritorială şi în practicile de utilizare a terenurilor din Moldova.  Proiectul, cu un buget de apr. 1 milion de dolari SUA oferiţi de Fondul Global de Mediu (GEF), are o durată de patru ani: 2015-2019.

Urmează ca în legislaţia naţională relevantă să fie incluse aspecte de conservare a biodiversităţii, pentru a proteja speciile de plante și de animale periclitate și pe cale de dispariție, precum şi a habitatului lor, ca parte a procesului de planificare a teritoriului. Proiectul va sprijini elaborarea a 4 planuri urbanistice şi 2 de dezvoltare a teritoriului în raioanele Soroca și Ștefan Vodă.

Proiectul de integrare a biodiversităţii este în conformitate cu Convenţia privind Diversitatea Biologică, la care a aderat şi Republica Moldova, explică Viceministrul Mediului, Victor Morgoci. Astfel, toate ţările semnatare vor lua măsuri pentru a reduce rata pierderilor habitatelor naturale, inclusiv a pădurilor,  iar degradarea și fragmentarea habitatelor va fi diminuată considerabil. „Proiectul lansat azi va contribui semnificativ la atingerea acestor scopuri prin crearea de coridoare ecologice şi planificarea durabilă a utilizării terenurilor în două raioane ale ţării, cu potenţial de replicare pe întreg teritoriul ţării”, susţine viceministrul.

Reprezentanta Permanentă a.i., PNUD Moldova, Narine Sahakyan, afirmă: „Potențialul economic al biodiversităţii terenurilor nu este prețuit la justa sa valoare, iar de multe ori deciziile de a aloca un teren pentru o destinaţie sau alta nu ţin cont de flora şi fauna din zona respectivă. Iată de ce acest proiect va încerca să cuantifice din punct de vedere economic biodiversitatea pentru raioanele pilot, ceea ce va contribui la conştientizarea beneficiilor pentru mediu şi la optimizarea planificării teritoriului”.

Drept rezultat, apr. 170.000 de persoane din raioanele Soroca şi Ştefan-Vodă vor beneficia de planuri urbanistice şi teritoriale compatibile cu diversitatea naturală, adaugă reprezentanta PNUD Narine Sahakyan: „Aceasta se va materializa în păşuni, ecosisteme terestre si forestiere reabilitate, estimate la mii de hectare, habitate mai prietenoase pentru speciile din Cartea Roşie – resurse biologice foarte necesare pentru apr. 6.500 de familii socio-vulnerabile din raioanele Ştefan-Vodă şi Soroca”.

Pe dimensiunea biodiversităţii, PNUD Moldova a contribuit în 2013 la crearea Parcul Naţional Orhei.  Cu asistenţa PNUD, au fost evaluate şi cartografiate ariile protejate ca exemple de conservare a biodiversităţii şi ulterior a fost elaborată o strategie naţională în domeniu. Acum sunt în curs de implementare proiecte-pilot de conservare a biodiversităţii şi de ameliorare a terenurilor degradate în cadrul Parcului Naţional Orhei. Aceasta va contribui la adaptarea ecosistemelor la schimbările climatice.

De notat că ritmul pierderii biodiversităţii în Republica Moldova este foarte rapid. Ediţia din 2015 a Cărţii Roşii include circa 200 de specii rare şi periclitate noi de animale şi plante, inclusiv 25 specii noi de păsări. În total, în listă sunt incluse 427 de specii, dintre care 219 specii de animale.

Informaţie de contact

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să îl contactați pe Alexandru Rotaru, Manager de proiect, PNUD Moldova, tel.: +373 22 843101,  +373 69162798,  alexandru.rotaru@undp.org