CJI invită la un Club de Presă pe tematica egalității de gen



Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează un nou Club de Presă, cu genericul “Egalitatea de gen în cadrul familiei moderne”, organizat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu suportul financiar al UNFPA Moldova. Subiectul abordat la eveniment va fiEgalitatea de gen și violența domestică, în contextul celebrării Zilei Internaționale a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993.

Clubul de presă va avea loc pe data de 14 mai, cu începere de la orele 16.00, pe adresa: str. M. Kogălniceanu 62, et. 2 (restaurant Trattoria della Nonna), la discuții fiind invitați jurnalişti, reprezentanți ai societății civile, profesioniști din diverse domenii de activitate interesați de subiect și studenți.

Doritorii de a participa la eveniment sunt rugați să trimită un mesaj la adresa electronică: coordonator@ijc.md sau să sune la numărul de telefon 022 213 652. Persoana de contact: Adriana Solovei, coordonatoare proiecte, Departamentul Instruire şi Comunicare, CJI.

Clubul de Presă este organizat de CJI în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu suportul financiar al UNFPA Moldova.

Clubul de presă a fost lansat în toamna anului 1995 cu scopul de a oferi jurnaliştilor de la diferite instituţii de presă din R. Moldova posibilitatea să se întâlnească cu personalităţi din diverse domenii de activitate, în cadrul unor sesiuni de întrebări şi răspunsuri, precum şi pentru o mai bună comunicare între jurnalişti.