Un designer român a cucerit America: Nominalizat la Clio Awards, pentru ținute inspirate din portul tradițional

Distribuie prietenilor:


Dorin Negrau a facut furor la Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015 cu ținutele din colecția "Brides'S - the story continues", inspirată din portul tradițional românesc din Transilvania.

Drept urmare, designerul român a fost nominalizat la premiile americane CLIO. Atât de bine a prins colecția "Brides'S - the story continues" la public, încât toate ținutele lui Dorin Negrau au fost cumpărate imediat dupa prezentarea care a avut loc în aceeași zi cu cele ale caselor Ralph Lauren, Calvin Klein si Mark Jacobs. Dorin Negrau, singurul roman de la New York Fashion Week Interviu.

Mai mult decat atât, turbanul purtat de mireasa din prezentare (foto) a făcut furori în rândul rușilor care au comandat 1.000 de astfel de modele, după cum au transmis reprezentanții designerului."Cu ocazia acestui eveniment, am primit și solicitarea reprezentanților Institutului Costumului din New York de a fi prezenți la show-ul nostru, în vederea participării, respectiv selectării unor piese din colecția noastră pentru o expoziție viitoare din cadrul Metropolitan Museum", a spus Negrau.

colectie Dorin Negrau

Despre colecția "Brides'S - the story continues" echipa designerului anunță că "readuce în atenție broderiile realizate de femeile din satele de la poalele muntelui unde se află castelul lui Dracula și unde tehnica acestor creații a fost moștenită de la stăabunii locului, care le realizau pentru însuși temutul vampir în semn de temere și jale".

colectie New York Dorin Negrau

Ținutele din colecția lui Dorin Negrau au fost accesorizate cu sandale cu toc inspirat din Coloana Infinitului a lui Brancuși pe care le-a realizat împreuna cu brandul Mineli, aducându-i astfel un omagiu acestuia.

rochii Dorin Negrau colectie
sursa: www.ziare.com

Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet