Tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului au spus NU discriminării!



În perioada 30 iunie – 6 iulie 2014, Asociația Copiilor Surzi din Moldova în parteneriat cu Centrul de Reabilitare OSORȚ din Tiraspol au desfășurat Școala de Vară ”Spunem NU discriminării”. Activitatea a fost organizată cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

40  de tineri cu nevoi speciale din Chișinău şi Tiraspol, împreună cu pedagogii și liderii lor de grup, au beneficiat de un program activ de învățare și recreere. Tabăra de vară a propus un ciclu de cursuri de informare, ateliere și activităţi de grup în cadrul cărora tinerii şi-au dezvoltat abilităţi şi competenţe – toate menite de a-i pregăti să devină cetăţeni activi și membri cu drepturi egale ai societății.

În deschiderea școlii de vară, tineri au primit pliante informative despre fenomenul discriminării la locul de muncă, dar şi pliante despre programul UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii". În cele 7 zile tinerii au fost instruiți și implicați în exerciţii practice la teme de interes comun: drepturile omului şi discriminare la locul de muncă, sănătate, comunicare asertivă şi încredere în sine, lucrul în echipă. S-a creat spaţiu de dezvoltare a abilităţilor şi atitudinilor pozitive, cum ar fi comunicarea eficientă, deschiderea, gândirea critică, luarea deciziilor, capacitatea de a identifica şi de a rezolva probleme. De asemenea, s-a oferit spaţiu de exersare şi de cultivare a diferitor talente și abilități în artă, sport, muzică, artizanat, pictură. Participanții au vizionat filme tematice, au interpretat jocuri de rol la tema interviului de angajare în câmpul muncii, au fost inițiați în arta origami de către cele 3 tinere voluntare din Japonia invitate la școala de vară și multe alte activități prin care au reușit să se cunoască și să se formeze ca grup integru, chiar dacă vin din diferite regiuni. În afara activităților, tinerii au interacţionat, reușind să depășească cu brio barierele de comunicare. Lucrările confecţionate manual la atelierele de creație, organizate în fiecare zi, vor fi expuse la următoarele activități din cadrul aceluiași proiect.

La închiderea școlii de vară tinerii și-au dăruit reciproc cadouri confecţionate de ei şi au primit certificate pentru participare activă. Pe lângă cunoștinţele și abilitățile acumulate, tinerii de pe cele două maluri ale Nistrului au reușit să se împrietenească și să caute împreună soluții pentru problema discriminării.

Participanții au menționat că asemenea activități le sunt extrem de utile, ajutându-i să comunice mai activ și să fie mai informați despre întregul proces de angajare în câmpul muncii. ”Am avut parte de o atmosferă prietenoasă și de condiții foarte bune pentru a face schimb de experiență. Ne-am exprimat liber opiniile și am învățat multe lucruri care cu siguranță ne vor prinde bine”, a menționat Anastasia, una dintre participantele de la Tiraspol. Olga, o participantă din Chișinău, a spus că își dorește să fie organizate mai multe astfel de activități. „Mi-a plăcut că instruirile au fost combinate cu activități creative și cu exerciții dinamice. S-a ținut cont de aptitudinile și interesele tuturor și ar fi extraordinar dacă ar fi la fel și atunci când vrem să ne angajăm: să conteze ceea ce putem face și ceea ce putem învăța, fără a mai pune accent pe dizabilitățile noastre”, a mai menționat ea.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului "Spune NU discriminării", scopul căruia este de a îmbunătăţi situaţia tinerilor cu dizabilități de pe ambele maluri la angajarea în câmpul muncii. Acest proiect este realizat de Asociaţia Copiilor Surzi din Moldova în parteneriat cu Centrul de Reabilitare OSORȚ din Tiraspol, cu suportul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Asociaţia Copiilor Surzi din Moldova
Telefon: + 37322281701; + 37369291790                                                                                                           e-mail: acsm.moldova@gmail.com

sau

Centrul de Reabilitare OSORC din Tiraspol

Ludmila Borodina

Telefon: + 37377864599 ; + 37353377007

e-mail: osorc@mail.ru

FireShot Screen Capture 008 - anexa - victoria capaticigmail com - Gmail - mail google com mail u 0 inbox 146c7c81206a01db projector1