Cronica taberei de vară "Iubește-ți rîul!" - ziua a doua



ziua a 2A doua zi, am avut parte de o discuție interesantă datorită domnului Mustea , manager de programe a Centrului Național de Mediu , care ne-a informat despre legile și regulamentul cu privire la protecția apelor și a mediului înconjurător în general , astfel ne-a învățat cum să adresăm o petiție organelor competente.

De asemenea , domnul Mustea ne-a vorbit despre multe exemple concrete în care este vorba despre încălcarea legii pe teritoriul țării noastre.

Tot în această zi , am avut ocazia de a participa la o ședință în cadrul primăriei orașului Călărași , în care ne-am întîlnit cu consiliul dar și cu primarul acestui orășel , și am discutat despre activitățile taberei noastre care de asemenea țin de soluționarea problemelor unui rîu , și anume rîul Bîc , care trece prin această localitate și are o influență negativă asupra sănătății cetățenilor din regiune și nu doar atît . 

Vizita la stația de epurare din acest oraș a fost destul de intrigantă , dar și captivantă , pentru că am aflat in sfîrșit metoda aplicată purificării apei cu bacterii , insă totuși aceasta s-a dovedit a fi un mod nu prea eficient de a epura apa , deoarece bacteriile nu pot supraviețui in concentrații mari de substanțe chimice care ajung la stația de epurare a apelor uzate din orașul Călărași.

Fiindcă ne place foarte mult ceea ce facem , chiar de azi am început pregătirile pentru flashmob-ul ce va avea loc în mai multe localități prin care vom trece . Fiți cu ochii pe noi!!!

flagAcest eveniment este organizat în cadrul proiectului Campania tinerilor „Iubeşte-ţi rîul!”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova şi cofinanţat de fundaţia americană EcoCatalyst Foundation.

Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.