Cronica expediției ecologice pe rîul Ialpug: ziua a doua



Dimineața zilei de 22.07.2015 în tabăra de vară ,,Iubește-ți râul”  proiectează  începutul unei  zile cu adevărat productive atât pentru tinerii participanți ecologiști, cât și pentru sătenii satului Chirsova. Și pentru că acest sat a devenit locația noastră, am decis să ne fie simțită prezența, astfel reușind să  realizăm activități efective.

10955299 1008484765857805 6842242352518695700 n

Ne îndreptăm binedispuși spre râul Ialpug, cu scopul de a salubriza o porțiune de pe malul râului, care este foarte poluat. Atenția noastră se axează pe o gunoiște neautorizată, aflată pe malul râului și se pare că există deja de ani buni acolo, fapt demonstrat de straturile imense de gunoi aflate în pământ.

11755122 1008463495859932 6485174961259452935 n

Echipa noastră,  compusă din 25 de tineri din diferite colțuri ale țării își începe activitatea, asistați de către primarul localității care, după spusele lui, nu a putut aduna măcar un grup de oameni ca să ne sară în ajutor și de către inspectorul din sat.

10403020 1008464199193195 234720604498231162 n

Arșița de afară nu  este  destul de prietenoasă cu noi, dar fiindcă avem un scop bine definit, suntem puternici și nu renunțăm, astfel am reușit să strângem în jur de 110 saci de gunoi, capacitatea unui sac fiind de  160 de litri,  deci e destul de mult.

11750608 1008464435859838 7241731578773285632 n

 

După salubrizare, am efectuat un monitoring biologic și am reușit să aflăm că pe această porțiune râul este foarte poluat, dovada fiind cantitatea mare de viermi roșii găsiți, ploșnițe de apă și gândaci de apă.  Cauzele poluării sunt  diverse:  canalizarea Comratului care se revarsă în râu,  deșeurile fabricii de vin din apropiere, precum și gunoiștea neautorizată. 

11751789 1008484442524504 344706910970213369 n

 

Activitatea noastră nu se sfârșește aici, pentru a demonstra localnicilor cât de importantă este implicarea lor pentru a diminua poluarea râului și pentru a-i informa despre prezența unor ecologiști in sat, am mers și am scandat printre case ,,Iubește-ți râul” și,, Iubiți râul Ialpug”!

11753728 1008466552526293 194476802022234077 n

 

Oamenii însă nu au fost atât de receptivi, ba chiar a fost deranjant pentru ei, afirmând că toată responsabilitatea îi revine primarului, dar nu lor. Istoviți de căldură, ne îndreptăm spre pensiunea unde ne-am instalat corturile, acolo concluzionăm și încercăm să găsim soluții pentru a rezolva problema poluării râului Ialpug.

11215725 1008485859191029 8162264178160194861 n

Intenționăm să organizăm o nouă zi de salubrizarea în acest sat, dar sperăm că domnul primar de această dată va reuși să implice și sătenii, deoarece s-a arătat a fi receptiv și de acord cu activitatea noastră. Râul Ialpug este frumos, iar indiferența oamenilor, a devenit o adevărată problemă, iar aceasta va cauza efecte negative treptat. Noi, tinerii rețelei ,,Iubește-ți râul”  ne iubim râurile și ne implicăm pentru a reduce poluarea lor, vă îndemnăm și pe voi să o faceți!

flagExpediţia Ecologică pe rîul Ialpug se organizeaza în contextul proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, al cărui scop este de a promova valorile şi standardele europene de mediu în Republica Moldova.  

 

Svetlana Răzmeriță