Nu se uita niciodată ceea ce se învaţă cu plăcere



6În perioada 2-6 iunie 2014, Caritas Moldova a organizat tabere de vară pentru copiii din or. Orhei şi satele Mitoc, Ciocâlteni şi Puţintei. Taberele de vară s-au desfășurat în cadrul proiectului „Copii cu viitor – un viitor pentru copii”, finanțat din fonduri oferite de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare în parteneriat cu Caritas Austria. Programul taberei de vară a inclus 5 zile de distracție și activități educative plăcute, antrenante și amuzante. A fost încurajată implicarea activă a tuturor copiilor și promovată o atmosferă de colaborare, de comunicare liberă, deschisă și de bun-simț. Participanţii au abordat probleme și situații din viața de zi cu zi ale copiilor și adolescenților, au discutat teme legate de dezvoltarea personală, de cunoaşterea propriului eu, despre cum se poate comunica eficient şi soluţiona conflicte, precum şi despre propriile valori şi planurile de viitor. Copiii au fost îndrumaţi să-şi descopere propriul potenţial şi să-l evalueze în mod obiectiv pentru o mai bună orientare în viaţă, pentru a depăşi cu uşurinţă problemele şi situaţiile dificile.

Pentru copii, tabăra a însemnat multe emoții pozitive, lucruri noi, dar și prilej de a socializa cu alți semeni. În acest sens, Caritas Moldova dorește să mulțumească tuturor moderatorilor locali pentru contribuția la activitățile desfășurate și pentru crearea unui climat favorabil pentru relaxarea copiilor. De asemenea, Caritas Moldova a cules impresiile și propunerile participanților, spre a îmbunătăți organizarea taberelor de vară în anul ce va urma. Mai jos va dezvăluim câteva impresii:

Mi-a plăcut foarte mult această tabără. Mulți dintre noi nu avem posibilitatea să mergem la tabără pentru că este foarte scump.Aici am găsit tot ce mi-am dorit: prieteni, distracţie, dulciuri. Mi-a plăcut foarte mult faptul că am discutat liber şi părerea fiecărui copil a contat. Aștept cu nerăbdare vara viitoare.“

A fost o tabără minunată. Am jucat fotbal cu prietenii mei şi mi-a plăcut,  în special, să joc dame. Am pregătit un dans pentru concertul din ultima zi a taberei, astfel mi-am demonstrat şi eu talentul şi am fost admirat. Îngheţata a fost o surpriză plăcută pentru mine, dar şi pentru prietenii mei.

Deşi tabăra s-a desfăşurat în cadrul şcolii, eu nu m-am simţit deloc ca fiind la şcoală. Am avut activităţi interesante, am discutat despre problemele copiilor şi cum pot fi depăşite acestea, despre ce vrem să devenim în viitor, ce vise avem. Eu vreau să devin arheolog, este o profesie interesantă pentru mine. Cu siguranţă voi veni şi la anul.“

Este prima tabără de vară la care particip. M-am bucurat de fiecare clipă petrecută aici, în special de dulciuri. Părinţii mei nu-şi permit să mă ducă la o tabără de vară şi foarte rar mănânc dulciuri. Mulţumesc organizatorilor pentru veselie şi momente frumoase. La anul aştept şi mai multe activităţi interesante, jocuri creative.“

Taberele de vară din cadrul proiectului „Copii cu viitor – un viitor pentru copii” au fost organizate şi în alte 10 localităţi rurale din raioanele Cahul, Cantemir, Floreşti de către Fundaţia „Regina Pacis” şi Misiunea Socială „Diaconia“. Reamintim că, în cadrul proiectului, Asociația „Altruism” oferă servicii  de consiliere online şi intervenţii în situații de risc (www.pentruviata.md).