În oraşul Cahul a avut loc lansarea campaniei de informare cu privire la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2014
Ieri, 17 aprilie a avut loc lansarea oficială a campaniei de informare de la om la om în toate localitățile raionului Cahul, cât și în instituțiile de învățământ din regiune. La eveniment au participat peste 30 de persoane care au reprezentat Administrația Publică Locală, lucrători de tineret, organizațiile neguvernamentale de tineret, de asemenea a fost prezentă și mass-media.
Invitații la acest eveniment au făcut cunoștință cu specificul campaniei de informare, perioada, localitățile și instituțiile de învățământ în care se va organiza activități de informare, care sunt beneficiile Raionului Cahul, dar și a statului în general în urma participării active a populației în cadrul acestui exercițiu național.
Recensământul Populației și Locuințelor 2014 față de cel din 2004 prevede mai multe schimbări operate atât în chestionare, cât și felul în care va fi desfășurată numărătoarea populației. Prin urmare pentru prima data, recensământul include și numărarea locuințelor populației. Menționăm că recensământul rămâne a fi o importantă activitate de evaluare și ajustare a politicilor de stat precum și de realizarea a unor reforme pentru o perioadă ulterioară de 10 ani.
Gazda evenimentului de la Cahul a fost Consiliul Raional Cahul.