Jurnalişti instruiţi cum să scrie despre minorităţi şi grupuri vulnerabile



Nouăsprezece jurnalişti, reprezentanţi ai instituţiilor de presă naţionale şi locale, au participat la un program de instruire axat pe abordarea profesionistă a subiectelor care vizează minoritățile și grupurile social vulnerabile, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) între 28 februarie – 1 martie a.c.

 Reunind participanţi din Bălţi, Chişinău, Comrat, Ciadîr-Lunga, Bender și Tiraspol, activitatea şi-a propus să îmbunătăţească abilităţile jurnaliştilor de a scrie subiecte la această tematică, respectând principiile eticii jurnalistice şi promovând valorile unui jurnalism de calitate. Instruirea a fost moderată de Petru Macovei (director executiv al Asociaţiei Presei Independente), Alina Radu (directoare, “Ziarul de Gardă”) și Tyrone Shaw, expert media din Statele Unite ale Americii.

În debutul activității, Petru Macovei a remarcat că, de regulă, subiecte despre minorități sau grupuri social vulnerabile apar în presă cu anumite ocazii și mai rar din propria inițiativă a unui reporter:  "Jurnalistul trebuie sa fie, în primul rând ,un apărător al drepturilor omului şi in special un apărător al drepturilor grupurilor minoritare", a precizat Macovei, încurajând jurnaliștii să reflecte mai des această tematică, și nu doar atunci când marcăm Ziua persoanelor cu dizabilități sau avem alte evenimente speciale.

Vorbind despre realizarea unui material de presă axat pe minorități și grupuri social vulnerabile, Tyrone Shaw a îndemnat participanții să nu să se limiteze la surse oficiale de informare atunci când fac astfel de reportaje, ci să caute istorii de viață și să realizeze subiecte complexe care au în prim plan persoana sau realizările sale, și nu dizabiltatea, etnia sau orientarea sexuală.

Trainerii au  prezentat și analizat mai multe reportaje/studii de caz împreună cu participanții. Pornind de la situații concrete, Alina Radu  a recomandat participanților să nu scrie despre aceste categorii ca despre niște ”nenorociți”, pentru că ei deseori ne dau exemple de reușită sau istorii de succes. “Orice om poate fi valoros, chiar dacă s-a născut diferit”, a concluzionat Alina Radu.

Programul de instruire a avut un caracter practic, participanţii fiind implicaţi în mai multe exerciţii ce ţin de planificarea, documentarea și realizarea subiectelor despre minorități și grupuri social vulnerabile. “Instruirea a fost extrem de utilă pentru noi, am învățat care sunt regulile de care trebuie să ținem cont atunci  când realizăm materiale despre minorități și grupuri social vulnerabile, cum să evităm stereotipurile  și cum să descoperim mai multe surse  pentru realizarea unor materiale bine documentate” a spus Maia Sadovici, jurnalistă la Compania Publică „Teleradio-Găgăuzia”.

Agenda programului a inclus și o sesiune moderată de Elena Rățoi, responsabilă de relațiile cu publicul, de la organizația „Motivație”.

Acest program de instruire a fost organizat în cadrul proiectului “Promovarea drepturilor minorităților şi ale grupurilor social vulnerabile din regiunea transnistreană şi UTA Gagauz-Yeri prin intermediul mass-media” implementat de CJI, cu suportul financiar al organizaţiei Civil Rights Defenders din Suedia, partener CJI.