Reprezentanți ai mediul de afaceri din Moldova, interesați de experiența germană de organizare a businessului



SL2Reprezentanți ai mediul de afaceri din Moldova preiau experiența germană de organizare eficientă a businessului și formare a clusterelor în diverse domenii de activitate. În perioada 12-13 martie 2013, în orașele Leipzig și Potsdam, Germania, întreprinzători de la noi din țară au participat la două reuniuni moldo-germane, în cadrul cărora s-au familiarizat cu modelul de organizare și funcționare a clusterelor și au avut întrevederi bilaterale de afaceri.

Mathias Feige, director al Departamentului Relații Internaționale al Camerei de Comerț și Industrie Leipzig, a informat delegația din Moldova despre clusterele ce activează în regiune, menționând rezultatele economice înalte obținute de acestea și eficiența organizării afacerilor.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a accentuat importanța preluării experienței germane în dezvoltarea businessului. "Cu suportul CCI Leipzig am elaborat Legea cu privire la CCI a RM. Le suntem recunoscători instituțiilor camerale și partenerilor noștri din Germania, împreună cu care am organizat misiuni economice, participări la expoziții, diverse proiecte pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Deși în anul 2012 volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu

Germania a scăzut cu cca 9%, față de anul 2011, înregistrând suma de 457,1 mil. USD, Germania rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai țării noastre."

Partea germană a venit cu inițiativa de a vizita renumitul Târg din Leipzig, care are o istorie multiseculară, și a invitat Moldova să participe la el cu stand național.

Pe 12 martie, businessmenii din Moldova au vizitat și Institutul German de Cercetare a Biomasei, unde au aflat despre programele destinate Europei de Est și posibilitățile de colaborare și finanțare, inclusiv în vederea creării în R. Moldova a Clusterului Energie Regenerabilă.

Reuniunea de la CCI Potsdam, de pe 13 martie, s-a axat pe domeniul agroalimentar. Deitmar Leitow, conducătorul Clusterului Economie și Alimentare, a prezentat activitatea structurii respective, din care fac parte 8 asociații ale producătorilor agricoli și cele mai notorii companii din sectorul agroalimentar din landul Brandenburg.

Oamenii de afaceri din Moldova au fost interesați de practicile germane în domeniu, în special în vederea întrunirii diferitor companii concurente, într-un singur cluster.

Menționăm că, clusterele sunt structuri de sprijin ale afacerilor dintr-un anumit sector economic, incluzând firme interconectate, furnizori, instituţii şi organizaţii conexe, ce creează sinergii directe şi indirecte între ele. Acestea contribuie la competitivitatea firmelor membre, extinderea pieței și creșterea vizibilității lor.

Vizita de studiu în Germania are loc în perioada 11-15 martie 2013. Din delegația din Moldova fac parte reprezentanții a 20 de companii și asociații de susținere a businessului, inclusiv din stânga Nistrului, care activează în domeniul agroalimentar și energiei regenerabile.

Vizita de studiu este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cadrul Programului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii", finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).