Tineri din 13 localităţi au demonstrat că se poate

Tineri din 13 localităţi s-au implicat în rezolvarea proiectelor comunităţilor, susţinuţi fiind prin intermediul unui proiect. Fie că au editat un ziar şcolar, au conectat şcoala la internet sau au reparat băncile din curtea şcolii, toţi au demonstrat că se poate, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Alina Rusu, coordonator de proiect.

Proiectul „Stimularea iniţiativelor la nivel local” a început în luna martie şi s-a încheiat în octombrie. Alina Rusu spune că scopul a fost de a stimula tinerii să fie activi în localităţile lor. „Am încercat să îi învăţăm cum să identifice problema, cum să identifice actorii la care ar trebui să apeleze, cum să facă colectarea de fonduri pentru proiectele pe care doresc să le realizeze. Totodată, am încercat prin intermediul acestor tineri activi, care au avut câte o istorie de succes în comunitate, să ajungem şi la tinerii inactivi, să îi mobilizăm”, a spus Alina Rusu. 

Cea mai mare temere a organizatorilor a fost că tinerii ar putea să renunţe la proiectele lor, în cazul apariţiei unor dificultăţi în identificarea surselor financiare. „Nu doar că nu au renunţat la proiectele pe care le aveau, dar au identificat şi alte proiecte de viitor. Probabil că acest lucru se datorează vârstei pe care au. Atunci când ai până la 18 ani nu reuşeşti să te dezamăgeşti atât de mult în societate. Tinerii pot face mai mult în comunitate, doar dacă motivaţie şi dorinţă”, a spus Alina Rusu. 

Potrivit coordonatorului de proiect, indiferent dacă sunt din oraşe sau sate, tinerii pot implementa diferite proiecte, cu surse financiare puţine. „Tinerii ar putea realiza campanii de informare, de exemplu privind dauna tutunului şi alcoolului asupra organismului uman sau ar putea merge să facă voluntariat într-o organizaţie non-guvernamentală, să ajute nişte bătrâni, să facă curăţenie în localitate. Sunt proiecte care nu necesită bani, doar voinţă”, a spus Alina Rusu. 

Sergiu Suruceanu, din satul Cojuşna, a reuşit să identifice mijloace financiare pentru repararea băncilor din curtea şcolii. „Iniţial ne gândeam la un proiect ce ar fi presupus conectarea instituţiei la reţeaua de internet. Apoi ne-am gândit că atunci când ieşim în pauză nu avem nicio bancă în curtea şcolii, unde am putea să stăm cu profesorii şi colegii”, a menţionat tânărul. Sergiu spune că tinerii continuă să fie priviţi de către administraţia locală cu neîncredere. „Agenţii economici, cât şi primarul din localitate ne priveau cu scepticism. Cu istoria noastră de succes am reuşit să demonstrăm că nu contează vârsta, ci argumentele pe care le ai atunci când îţi doreşti să implementezi ceva”, a spus Sergiu Suruceanu. 

Proiectul „Stimularea iniţiativelor la nivel local” a fost implementat de către Consiliul Naţional al Tinerilor, graţie suportului financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360.

sursa  Info-Prim Neo.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă