EU Experience in Designing Opportunities for Youth: Employment and Careers



Ești Tînăr și ești Student.  Ai de răspuns la cîteva întrebări :

1. Se potrivește facultatea ta cu cei vei face după?
2. Știi unde te angajezi după ce termini facultatea?
3. Crezi că facultatea ți-a dezvoltat abilitățile necesare pentru viitorul loc de muncă?

alt

Mulți se așteaptă să afle despre oportunitățile tinerilor de pe panoul cu afișe sau de la decanatul/secretariatul facultății. Vor descoperi ,totuși, că asta nu e suficient. Sunt multe oportunități pentru tineri pe care este păcat să le ratezi. Pornind de la această ideie și în urma efectuării unor studii relevante, Centrul Național pentru Susținerea Inițiativelor Europene in Moldova (CNSIEM) a pus bazele proiectului ,,EU Experience in Designing Opportunities for Youth: Employment and Careers’’ - implimentat în colaborare cu Asociația Studenților Economiști din România (ASER) și cu suportul financiar al Programului East East Partnership beyond Borders al Fundației Soros Moldova și Soros România.

Scopul proiectului este de a facilita accesul tinerilor din Moldova la bune practici din UE în ceea ce privește oportunitățile de angajare sau de construire a unei cariere. EU Experience in Designing Opportunities for Youth Employment and Careers se desfășoară în două etape. În prima etapă, desfăsurată în perioada 5-9 septembrie , 10 tineri (în mare parte membri ai Clubului de Discuții Economice ASEM) selectați de către CNSIEM, au participat la o vizită de studiu în România pentru a se familiariza cu experiența acumulată de studenții români și ONG-urile de tineret din România în legătură cu problema angajabilității tinerilor.

Povestea a început pe data de 6 septembie 2010. Gata să învățăm lucruri noi, să ne împrietenim și să punem la cale proiectul noi, cei care formăm echipa Moldovei, ne-am apropiat chiar din primele ore cu echipa României, iar pînă la sfărșitul vizitei am format împreună o echipă unită și plină de entuziasm. În cele 3 zile am avut parte de o vizită de studiu la un incubator tehnologic si de afaceri și o serie de discuții interactive susținute de foarte buni specialiști din diferite domenii de activitate relevante interesului promovat de proiect.

alt

La prima întîlnire, Dorina Păun și Diana Asandei (BRD - Groupe Societe Generale) au vorbit despre gestiunea de carieră utilizătă de BRD și care sunt coordonatele ei, precum și despre calitățile pe care un debutant trebuie să le aibă pentru a obține un job și a face o carieră într-o companie de succes, cum este BRD. Rețeta e aparent simplă: la ingredientul principal – tinerețe se adaugă un CV însoțit de o scrisoare de intenție, cel puțin două interviuri succesive cu un consilier de resurse umane și cu managerul ierarhic și dacă dispui de talent, inovație, spirit de echipă și profesionalism ții se deschid porțile către Marea Performanță. De unde începe drumul spre cariera și cum sa iti construiesti si sa iti utilizezi oricand propria busola in cariera ne-a explicat Florin Glinta - reprezentant Talent Gate- prima companie de orientare în carieră în România, care este o inovație pe piața muncii în România și care a trezit un interes deosebit prin însăși conceptul ei, posibilitățile și avantajele care le oferă.

alt

A doua zi a început în forță prin vizita la Incubatorul Tehnologic și de Afaceri BINNOTECH INCD unde am avut ocazia să punem în discuție perspectiva dezvoltării unei afaceri cu bio-profil, pentru a ne convinge, totuși, că e un domeniu riscant de investiții și nici chiar incubatoarele nu sunt în stare să încurajeze dezvoltarea sectorului privat cu activitate în domeniu respectiv, cu atît mai mult să atragă tinerii întreprinzători. Inovatoare e inițiativa de a incuba o firmă virtual, ideie care poate fi preluată, adaptătă condițiilor Republicii Moldova și ulterior implimentată.

Despre ce trebuie să facă un tînăr pentru a demara o carieră pe cont propriu, adică despre antreprenoriat ca alternativă a angajării, ne-a vorbit Florin Marin, un tînăr creativ, care pune preț pe marketingul emoțional: ,, Măna întinsă care nu spune o poveste nu cîștigă nimic’’ și se diriguiește de legitățile managementului prin obiective și a celui bazat pe centrele de profit. Ce contează pînă la urmă?! – contează IDEA (zice el), ai o ideie unică măcar printr-un element al său – ai cheia ușii care deschide spre noi oportunități de dezvoltare.

În cadrul întîlnirilor e remarcabilă minunata ospitalitate a Prorectorului Academiei de Studii Economice din România (ASE), prof.univ. dr. Dumitru Miron. Întîlnirea cu dumnealui a marcat începutul ultimei zile pe tărîm romănesc în contextul proiectului, dar n-a pus punctul. Împreună cu Vlad Atanasiu (CROS - Centru de resurse pentru Organizații studențești ) și Cristina Stoenescu (LEAP - Link Education and Practice) am trasat linia activităților și am formulat concluzii pe marginea proiectului și valorilor promovate de acesta. Vlad și Cristina au venit cu o suită de idei despre ,, cum să potrivești socoteala de la școală cu cea de la job’’, căci ambii sunt reprezentanți a unor organizații relevante interesului promovat de proiect: CROS este o organizaţie de tineret dedicată organizaţiilor non-guvernamentale studenţeşti (ONGS-uri) şi voluntarilor acestora, iar LEAP este prima organizatie constituita ca platforma de interactiune între studenti, companii, institutii si ONG-uri, cu scopul de a crea o punte de legatura între oferta educationala existenta si cerintele pietei de munca.

După cîteva luni de pregătiri și 3 zile de activități, rămînem cu bucuria de a oferi tinerilor din Republica Moldova o schimbare de peisaj în ceea ce privește oportunitățile lor de angajare și dezvoltare personală. De-a lungul a 3 zile am încercat să schimbăm măcar în sufletele noastre tot ce observăm în jurul nostru și care ar putea fi îmbunătățit dacă am ști cum să ne comunicăm ideile și să ne mobilizăm în acest sens.

Succesul primului capitol din povestea proiectului se măsoară în elanul pe care l-am descoperit la organizatoarele evenimentului - Silvia Radu, Simina Rebeca Toderas, Simona Iagar, Andreea Fița şi Camelia Radu, și în dorința lor vădit senină de a ne crea toate condițiile pentru a ne simți foarte bine.

alt

Despre vizita în România putem afirma cu certitudine că se recomandă singură prin prisma personalităților cunoscute și a activităților de proiect și extra-proiect la care am fost antrenați. Aceasta a însemnat educație non-formală, dezvoltare personală, profesională și recreativă, amintiri de neuitat pe care le-am strîns și le-am luat cu noi mai departe. Echipa Moldovei a fost entuzismată pînă la capăt.

A doua etapă a proiectului reprezintă o experiență similară , însă pentru 5 tineri și 2 experți români care vor fi invitați la  Chișinău în luna noiembrie, 2010. Pe lîngă partenerii români, vor fi invitați tineri și profesori/experți din organizațiile de tineret ale țărilor noi membre UE (Letonia, Estonia și Polonia).

Echipa Moldovei îi va întîmpina cu multe zîmbete și voie bună, cu un program interactiv, dar și cu surprize. Suntem nerăbdători să cunoaștem și pe reprezentanții Țărilor Baltice pentru a duce mai departe povestea ,,EU Experience in Designing Opportunities for Youth: Employment and Careers ’’.

Alina MORGOCI

Responsabil Departament Redacţie şi Pr

Club de Discuţii Economice ASEM