Detalii
Categorie: Știri Sociale
29/09/2023

La Chișinău a fost lansat un serviciu de Terapie Ocupațională pentru copiii cu nevoi speciale

Un serviciu de Terapie Ocupațională și o sală multifuncțională pentru prestarea acestui serviciu au fost lansate la sediul Centrului „Tony Hawks” din Chișinău, cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova. Terapia Ocupațională cuprinde un set de activități și exerciții cu aplicarea individualizată a mijloacelor asistive, care ajută copiii cu nevoi speciale să se dezvolte, să învețe și să se joace, să participe la activitățile zilnice și, astfel, să-și crească șansele la o viață independentă.

1 

Un specialist în terapie ocupațională folosește cunoștințe și tehnici din mai multe domenii: medicină, psihologie și sănătate mintală, asistență socială, ergonomie și design universal, evaluează abilitățile cognitive și cele de comunicare ale copilului, funcțiile senzoriale, capacitatea de a se organiza și de a-și regla comportamentul, precum și abilitățile de adaptare la diferite medii și situații. În baza evaluării, sunt stablite obiectivele terapiei și este întocmit un plan de intervenție individualizat, care constă din exerciții, jocuri și alte activități specifice.

Specialiștii Centrului Tony Hawks, care vor presta serviciul de Terapie Ocupațională, au fost pregătiți și ghidați de experți internaționali, datorită proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.

6

„Proiectul de creare a acestui serviciu a apărut din necesitatea de a lărgi gama de servicii destinate copiilor cu nevoi speciale și de a îmbunătăți calitatea vieții lor prin facilitarea jocului și a studiilor. Ne-am propus să acordăm atenție nu doar recuperării medicale, dar să venim cu idei practice și să acordăm ajutor în adaptarea condițiilor fizice ale mediului, să facilităm mobilitatea, deplasarea, accesibilitatea fizică și informațională prin acomodări și dotări specifice”, a spus, la lansarea serviciului, Diana Covalciuc, medic pediatru, directoare a Centrului Tony Hawks.

Serviciul de Terapie Ocupațională va fi prestat într-o sală multifuncțională, reconstruită și amenajată cu sprijinul mai multor donatori, inclusiv ambasadele SUA și Marii Britanii la Chișinău, Clubul Internațional al Femeilor, dar și Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.

8

Prezent la evenimentul de lansare, Petru Culeac, director executiv al Fundației Soros Moldova, a menționat că fără cooperarea dintre mai mulți actori, lansarea serviciului și a sălii nu ar fi fost posibilă. „În pofida unor condiții dificile, mă refer la pandemie, Centrul Tony Hawks a reușit să creeze serviciul și să construiască sala multifuncțională. „Toate acestea ar fi fost extrem de dificil de făcut dacă nu exista o joncțiune a eforturilor mai multor actori - ambasadelor SUA și Marii Britanii, Uniunii Europene, echipei Centrului Tony Hawks, dlui Tony Hawks, care a crezut în această țară, nu renunță și acordă suport Centrului. Fundația Soros Moldova împreună cu Uniunea Europeană și cu partenerii din proiect - Keystone Moldova și Institutum Virtutes Civilis – am reușit să creăm și să dezvoltăm, pe parcursul mai multor ani, peste 80 de servicii sociale în toată țara”, a spus Petru Culeac.

20

Centrul „Tony Hawks” din Chișinău a fost creat din inițiativa actorului britanic Tony Hawks, autor al cărții „Tenis cu moldovenii”, ecranizat în anul 2012. Tony Hawks a fost prezent la lansarea serviciului.

Serviciul de Terapie Ocupațională de la Centrul „Tony Hawks” este unul dintre cele 40 de servicii sociale create în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.

13

Detalii
Categorie: Știri Sociale
29/09/2023

Elevii „Tekwill în fiecare școală” premiați de către președinta țării, Maia Sandu

 

Elevii proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” au fost premiați de către Președinta țării, Maia Sandu. Vorbim despre câștigătorii competiției internaționale de Inteligență Artificială „Intel AI Global Impact Festival”, concurs la care Moldova a participat timp de trei ani consecutivi. Abilitățile le-au obținut în cadrul cursurilor „Tekwill în Fiecare Școală”, care a fost recent distins cu premiul Wise Awards 2023 - o recunoaștere internațională a calității și impactului pe care îl are proiectul în dezvoltarea competențelor tehnologice a tinerilor din țara noastră.

„Tehnologiile sunt parte integrantă a vieții noastre și este important să știm cum să le folosim pentru binele nostru comun. Ministerul Educației și Cercetării promovează, împreună cu partenerii de dezvoltare, învățarea profesiilor viitorului în țara noastră. În același timp, încercăm să atragem companii care deservesc piața de tehnologie globală și să creăm locuri de muncă pentru cei pasionați de tehnologii. Astfel de tineri sunt un exemplu de urmat pentru toți tinerii noștri. Munca și disciplina de a învăța pe tot parcursul vieții sunt elemente cheie pentru a obține succes în orice domeniu”, a scris Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina sa oficială de Facebook, în contextul decernării elevilor premiați.

Ghidați de profesorii lor, elevii au dezvoltat proiecte complexe, din domenii precum medicina, agricultura, securitatea cibernetică, energia regenerabilă ș.a. Realizările lor au impresionat și experții internaționali din domeniul tehnologic. Pentru eforturile și rezultatele lor, fiecare dintre echipele câștigătoare ale edițiilor din 2022 și 2023 au primit premii în valoare de 1000 de euro.

„Elevii din cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” au demonstrat excelență tehnică și angajament față de progresul țării noastre. Realizările lor nu sunt doar victorii personale, ci reprezintă și o sursă de inspirație pentru întreaga comunitate educațională. Suntem mândri să susținem aceste minți creative și să contribuim la dezvoltarea viitoarei generații de lideri în domeniul tehnologic. „Tekwill în Fiecare Școală” nu este doar un proiect educațional, este o forță motrice care propulsează Moldova pe harta inovației globale”, a subliniat Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC

Acestea sunt proiectele cu care elevii au câștigat competiția „Intel AI Global Impact Festival”, în anii 2022 și 2023: 

  • „AGROOTS: Agricultură Accesibilă”, o soluție la problema pierderilor agricole cauzate de schimbările climatice și de vremea instabilă la nivel global. 
  • „Detectarea automată a deșeurilor”, proiect care are potențialul de a contribui la îmbunătățirea procesului de identificare și sortare automată a deșeurilor, utilizând tehnologia Computer Vision.
  • Sistem de detectare a limbajului semnelor și transformarea acestuia în cuvinte, care ilustrează modul în care tehnologia poate transforma gesturile în cuvinte, facilitând astfel comunicarea pentru comunitatea cu deficiențe auditive și promovând incluziunea socială.
  • Analiza instantanee a sângelui, folosind Inteligența Artificială, care permite furnizarea unui set complex de date precise despre starea de sănătate a unei persoane.

Tot din categoria competițiilor internaționale la care elevii programului „Tekwill în Fiecare Școală” ocupă locuri de frunte este și „e-ICON World Contest” din Coreea de Sud, care se axează pe dezvoltarea de aplicații mobile cu impact social pentru comunitate. Republica Moldova s-a remarcat timp de doi ani consecutivi și la acest concurs tehnologic, iar în acest an, Irina și Daniela Grosu, eleve la Liceul Teoretic „Miron Costin” din orașul Florești, au impresionat juriul și s-au clasat pe locul al doilea. Aplicația mobilă dezvoltată de ele are potențialul de a contribui la sporirea performanțelor academice ale elevilor.

„Experiența mea de anul trecut, când am obținut locul III, m-a motivat să mă străduiesc și mai mult. Sunt extrem de bucuroasă că, alături de coechipiera mea și  de profesoara Tatiana Rotari, am reușit să ne plasăm pe locul II. Această performanță mă întărește și mai mult în hotărârea mea de a deveni, în 2024, prima elevă din Republica Moldova care va aduce acasă medalia de aur. Țin să mulțumesc enorm proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” pentru oportunitatea de a învăța domeniul care mă pasionează încă de pe băncile școlii.” - Irina Grosu, elevă în clasa a XII-a, câștigătoare a concursului.

Participarea la competițiile tehnologice globale reflectă potențialul elevilor din Republica Moldova de a dezvolta soluții tehnologice pentru provocările complexe ale societății. Aceste realizări nu doar ilustrează determinarea Moldovei în promovarea tehnologiei și inovației, ci și capacitatea impresionantă a tinerei generații de a se adapta și de a inova într-o lume în continuă transformare digitală.

Programul „Tekwill în Fiecare Școală” este dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova. Crearea cursurilor din cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală” a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat, a cetățenilor țării și a diasporei precum și a partenerilor externi de dezvoltare – USAID, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.

  • Qubo Communications
Detalii
Categorie: Povești de Succes
29/09/2023

Verde Play: Elevii din Moldova rezolvă problemele de mediu prin design-ul centrat pe om

Verde

 

În vara anului 2023, peste 113 școli din Moldova au făcut un pas curajos și responsabil, au aplicat pentru a face parte din ediția pilot Verde Play. 

 

#VerdePlay este proiectul, lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării în colaborare cu 7 parteneri, care promovează o inițiativă verde prin sensibilizarea tinerilor, conectarea profesorilor și elevilor într-o misiune comună de a contribui la un mediu mai sustenabil, cu acces la instrumente tehnologice și o abordare pedagogică modernă.

 

Din totalul aplicărilor, printr-un proces riguros de selecție, au fost alese 30 de școli să participe în prima ediție a proiectului Verde Play. În fața provocărilor de mediu globale, elevii și profesorii din Moldova colaborează în misiunea comună de a aborda probleme precum încălzirea globală, seceta, poluarea cu plastic, ș.a.

 

Educație pentru mediu și inovații - Verde Play este o punte între teorie și practică, tehnologie și mediu, prin care elevii vor deveni lideri inovatori ce soluționează probleme de mediu, cu rezultate centrate pe om.

 

Tatiana CARAUȘ, Profesoară de matematică la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, raionul Florești: „Pentru elevi, tot ceea ce este nou reprezintă o provocare și prezintă interes. Noul an școlar introduce o disciplină nouă care va facilita implicarea lor în rezolvarea problemelor reale de mediu. În cadrul proiectului, vor fi puse la dispoziția elevilor inovații și tehnologii, precum kituri și alte instrumente utile.”



30 de profesori implementează metoda nouă de predare - design centrat pe om

 

În ediția pilot 2023 „Verde Play”, 30 de școli din Moldova aduc în orarul lor disciplina „Inovații și Sustenabilitate”. Profesorii sunt implicați într-un proces de perfecționare și integrare a unei abordări de predare bazate pe practicarea metodologiei designului centrat pe om. Aceasta pune accentul pe necesitățile indivizilor care vor utiliza un produs/soluție, astfel încât să fie eficient și ușor de folosit. 

 

Metodologia facilitează activitatea elevilor prin integrarea inovației și tehnologiei, practicarea etapelor de: identificare a unei probleme, cercetare, generare de idei, prototipare, testare și evaluare, iterare și rafinare, implementare și prezentare. 

 

Natalia SCHIȚCO, Profesoară de informatică la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, Chișinău: „În societatea de azi este foarte important să studiem elementele de sustenabilitate, prin prisma mai multor discipline. Pentru mine, ca informatician, este esențial să stabilesc o legătură între programare și discipline precum chimia, fizica etc. De aceea am decis să colaborez cu Daniela ȘTERBEȚ, profesoară de chimie. Împreună vom încerca să îi ajutăm pe elevi să cerceteze și să creeze prototipuri noi și utile.”

 

În acest scop profesorii au beneficiat de o formare de 3 zile la Chișinău, familiarizându-se cu principiile Design Thinking, care subliniază rolul inovației și tehnologiei în rezolvarea problemelor ecologice.

30

 

Introducere în „Inovații și Sustenabilitate” 

Primele lecții au avut ca scop principal să aprindă scânteia curiozității în elevi. A fost doar începutul unui parcurs de învățare, prin care vor explora o nouă metodologie de a genera soluții, pas cu pas, de la empatie la prototipare și testare.

 

Ana-Maria URSACHI, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, Chișinău: „Este o disciplină care se centrează pe nevoile și interesele elevilor. Obiectul ne oferă oportunități de cercetare și exprimare a ideilor, dar și aplicarea soluțiilor față de sustenabilitate, stimulându-ne motivația. În plus, activitatea prevede interdisciplinaritatea, ceea ce pune accent pe aspectul practic al învățării. Este o oportunitate de a aplica cunoștințele școlare în rezolvarea problemei mediului.”

 

În cadrul primelor ore de „Inovații și Sustenabilitate”, profesorii au avut ca principal obiectiv familiarizarea elevilor cu această nouă disciplină și trezirea curiozității lor. Prin metode interactive de generare și asalt de idei, lucrul de echipă, s-a pus baza de înțelegere a conceptelor fundamentale - „Inovație” și „Sustenabilitate”.

Introducere

 

Anastasia DOȚAC, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Florești: „Am ales să particip la această disciplină deoarece doresc să învăț ceva nou şi consider că proiectul Verde Play poate contribui la promovarea ecologiei. Inițial, am crezut că nu voi înțelege ideea proiectului și materia, dar, în realitate, am găsit totul interesant și ușor de înțeles. Îmi place când formăm grupuri de elevi și notăm răspunsurile sau opiniile noastre. Sunt convinsă că disciplina „Inovații și Sustenabilitate” îmi va fi utilă, întrucât ecologia este o temă de actualitate și merită discutată în detaliu. Cred că, după finalizarea acestei discipline, voi avea o cunoaștere mult mai profundă despre subiect.”

 

Acesta este doar primul pas al unei aventuri educaționale construite pe un curriculum practic de 34 ore. În acest interval, elevii și dascălii se vor familiariza cu metodologia design-ului centrat pe om, având ca scop final crearea unui prototip propriu, care se desfășoară prin cinci etape cruciale:

 

  1. Cercetare și Empatie - se pune accentul pe înțelegerea nevoilor reale ale persoanelor și pe interpretarea feedback-ului obținut.
  2. Definire - se utilizează informațiile adunate pentru a identifica și a clarifica provocările reale.
  3. Ideație și Creativitate - se abordează tehnici de brainstorming, ca „8 nebunul”, pentru a inspira găsirea de soluții unice și inovative.
  4. Prototipare - ideile se materializează în modele concrete, permițând o evaluare practică a funcționalității lor.
  5. Testare și Optimizare - prototipul se rafinează în funcție de feedback și se ajustează pentru a răspunde nevoilor efective.

 

Această structură meticuloasă va contribui la crearea de răspunsuri eficiente la problemele de mediu ale comunității locale.

 

Rezultate - Expoziția prototipurilor dezvoltate de elevi

 

La final de an (decembrie), pilotarea disciplinei „Inovații și Sustenabilitate” va culmina cu o  expoziție științifică organizată de fiecare școală. Aceasta va fi dedicată tuturor elevilor și profesorilor și va pune în evidență soluțiile inovatoare create de elevi pe parcursul proiectului.

 

Expoziția reprezintă momentul final al proiectului pilot, o ocazie pentru fiecare școală participantă să își prezinte abordările unice și soluțiile generate de tinerii inovatori în fața comunității lor educaționale. Va fi o ocazie specială pentru comunitatea educațională să aprecieze eforturile și talentul tinerilor inovatori.

 

Tu poți fi parte din proiectul Verde Play

 

Chiar dacă nu ești elev/ă, dar pasiunea ta este mediul înconjurător, ai ocazia să te implici în proiect. Explorează paginile proiectului de Instagram și Facebook pentru a urmări progresul elevilor și pentru a afla cum poți contribui la o schimbare verde.

 

Verde Play unește toate generațiile într-o mișcare de conștientizare și responsabilizare națională, cu un obiectiv comun: un mediu mai curat și un viitor mai sustenabil.

 

Proiectul „Verde Play” este lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, susținut de Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Orange Moldova, Kaufland Moldova, ProCredit Bank, MoldControl, Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat „Dreamups” și Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

Detalii
Categorie: Știri Sociale
27/09/2023

Patru grupuri de inițiativă civică ale tinerilor create în raionul Leova și Cantemir

În cadrul proiectului "Împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional local", au fost constituite 4 grupuri de inițiativă civică ale tinerilor din localitățile Filipeni și Hănăseni din raionul Leova și localitățile Antonești și Cania din raionul Cantemir. Prin crearea grupurilor de inițiativă civică a tinerilor ne propunem să implicăm consolidat tinerii/ele în viața comunității rurale prin organizarea diverselor activități de promovare a culturii civice.

Grupurile de inițiativă civică vor organiza Cafenele de implicare publică, discuții cu reprezentanții administrațiilor publice locale (APL), inițiative comunitare pentru tineret și vor elabora draft-uri de documente de politici publice. Tinerii/ele sunt foarte nerăbdători să parcurgă programul de instruire pentru a fi mai pregătiți de a se implica în partea practică a proiectului.

376717088 355114646850867 5540406382201627735 n

Proiectul „Împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional local” este desfășurat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară CDEC în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes - Moldova, în parteneriat cu Fundatia Pentru Dezvoltarea Societatii Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de European Union in the Republic of Moldova.

Proiectul își propune să consolideze capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor.

Mai multe informații despre proiect și activități: www.tdh.md/MYCS

Detalii
Categorie: Știri Sociale
26/09/2023

Turul afacerilor sociale a continuat și în 2023

 FEE Logo Proiect transparent

În Republica Moldova sunt întreprinderi și afaceri sociale care pot fi exemplu pentru viitorii antreprenori și organizațiile societății civile care doresc să contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării. În acest sens, Centrul CONTACT, în parteneriat Fundația Est-Europeană și Asociația Businessului European a continuat și-n 2023 turului național al întreprinderilor sociale.

Descoperiți întreprinderile sociale vizitate în anul 2022

În vara 2023, 20 de reprezentanți ai întreprinderilor sociale și organizații ale societății civile au vizitat, timp de 2 zile, întreprinderile sociale: Centrul de dezvoltare pentru copii „Poveste” din orașul Anenii Noi (aflați istoria lor aici), întreprinderea socială „Eco Life For You”, Stupina „Darul Albinelor" din satul Cimișeni, raionul Criuleni,  întreprinderea socială „Popasul Dacilor” din Cobîlea, raionul Șoldănești și întreprinderea socială „Ilinca Service” din orașul Orhei.

Întreprinderea socială „Ilinca Service” din orașul Orhei

Întreprinderea „Ilinca Service” este fondată de organizația neguvernamentală „Filantropia Creștină” care activează în orașul Orhei și este cunoscută pentru munca și activitățile filantropice, de sprijin, oferite grupurilor vulnerabile din comunitate.

„Suntem un pionier al filantropiei, care oferă servicii sociale și educaționale comunității. Activăm de 10 ani, timp în care am reușit să facem multe fapte bune” povestește Sergiu Aga, fondatorul organizației.

Din 2015, până acum, organizația a oferit servicii educaționale,  cursuri de integrare socio-profesionale și dezvoltare personală pentru peste 300 de femei și bărbați din comunitate. Alte 50 de persoane, oameni ai străzii, beneficiază pe timp de noapte de posibilitatea de a face un duș, de a primi o haină curată și de a dormi pe timp de noapte. De asemenea, oferă servicii pentru femeile victime ale violenței și persoanele în etate.

Pentru a avea resurse necesare de a răspunde la nevoile beneficiarilor, organizația a creat o întreprindere socială numită „Ilinca Service” care oferă comunității posibilitatea de a învăța cum se coase și brodează o haină națională. În cadrul afacerii sociale, au fost create 5 locuri de muncă, iar alte peste 100 de persoane au primit suport la angajarea în câmpul muncii.

Întreprinderea socială „Popasul Dacilor” din Cobîlea, raionul Șoldănești

La muzeul din satul Cobîlea ne-a întâlnit Svetlana Mantea,  fondatoarea organizației neguvernamentale „Bella Getica”. Organizația își propune  să dezvolte comunitatea și să creeze condiții de trai decent pentru oamenii din localitate.

„Organizația are o experiență de peste 7 ani, timp în care am contribuit la fondarea unui muzeu, pentru a păstra tradiția, dar și pentru a valorifica potențialul antreprenorial și turistic” povestește Svetlana.

Sala din muzeu poate fi utilizată pentru conferințe, sunt camere pentru cazarea vizitatorilor, care este o sursă de venit pentru serviciile organizației destinate persoanelor vulnerabile din localitate. „Avem o întreprindere socială care oferă servicii de alimentație gratuită pe timp de iarna pentru persoane cu dizabilități și pensionari. Circa 30-40 de persoane pe perioada rece sunt hrănite gratuit cu un prânz cald”, adaugă Svetlana. Întreprinderea socială mai oferă și servicii de alimentare la comandă, astfel au reușit să deschidă 6 locuri de muncă pentru oamenii din localitate.

Și nu se opresc aici, în viitor planifică să dezvolte și servicii de cazare pentru persoanele în etate din comunitate, pentru că, spun ei, doar așa se poate dezvolta o comunitate, îngrijind unul de celălalt.

În rezultatul vizitelor, antreprenorii sociali au avut posibilitatea de a stabili unele parteneriate dar și de a se inspiră pentru a-și dezvolta propriile afaceri.

Turul a fost organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.

 
  • Fundatia Est-Europeană
  • Ambasada Suediei
  • Centrul CONTACT
  • Delegația Uniunii Europene (UE)
  • 69
  • 70
  • 71
  • 72
  • 73
  • 74
  • 75
  • 76
  • 77
  • 78
Load more...

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate