Apel de participare: Voluntariat pentru comunități mai puternice (ediția a doua)
Ai o idee de voluntariat? Vrei să organizezi o activitate pentru localitatea sau comunitatea ta? Aplică la a doua ediție a programului voluntar.md și beneficiază de mentorat și suport financiar.
Organizațiile, grupurile de inițiativă și persoanele din toate raioanele țării sunt invitate să participe la programul voluntar.md. În perioada martie – octombrie 2025, participanții și participantele vor propune și implementa activități de voluntariat care să contribuie la soluționarea unei probleme din localitate.
Persoanele și organizațiile selectate vor beneficia de instruiri, mentorat și ghidare pentru a identifica problema, a planifica activitatea de voluntariat, a implica comunitatea, a organiza voluntari și propune soluții pe termen lung pentru rezolvarea problemei. Instruirile vor avea loc atât online, cât și fizic în localitate. Pentru realizarea activității de voluntariat, opt participanți vor beneficia de suport financiar în valoare de până la 1000 EUR.
În luna octombrie, vom organiza împreună un forum în cadrul căruia vom împărtăși experiențele, vom discuta idei de promovare a voluntariatului și implicare a comunității în soluționarea problemelor locale. Prima întâlnire cu participanții și participantele preselectate va avea loc online pe data de 6 martie 2025.
Pentru a participa în program, persoanele și organizațiile interesate trebuie să completeze acest formular până pe data de 14 februarie 2025: https://forms.gle/8VpNbHTmYU8MWVy47.
Important: Implicarea persoanelor refugiate din Ucraina în activitățile propuse va constitui un avantaj.
***
Despre prima ediție
În prima ediție a programului, implementată cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), peste 100 de voluntari și voluntare s-au implicat în activități comunitare în șase localități din raioanele Edineț, Drochia, Fălești, Cahul și Leova. Localnicii au amenajat și restabilit un izvor și o fântână, au vopsit gardul stadionului, au curățat curtea unei gospodării părăsite unde planifică construcția muzeului satului, au reparat o sală din incinta Casei de Cultură care va deveni spațiu pentru tineri și au amenajat o cărare în parcul din sat. Detalii în acest video.
A doua ediție a programului se desfășoară în cadrul proiectului „Voluntariat pentru comunități mai puternice 2.0”, implementat de AO Primăria Mea și inițiativa Moldova pentru Pace, cu suportul financiar al Fondation de France.