Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral lansează a IV-a ediție a programului de practică electorală la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 



Ești tânăr/-ă, ai 18 ani și ești implicat activ/-ă în viața publică a țării? Atunci această oportunitate este pentru tine. Înscrie-te la programul de practică electorală CICDE. 

Programul de practică electorală este la cea de-a 4-a ediție și are o durată de 4 săptămâni, este destinat persoanelor care au cel puțin 18 ani, au buletinul de identitate valabil și sunt implicați activ în viața publică. 

Programul de practică electorală din acest an va avea drept scop monitorizarea procesului electoral în Republica Moldova cât și în afara ei. 

Dintre activitățile desfășurate în cadrul practicii electorale se regăsesc:  

  • Seminare de instruire privind instigarea la ură, accesibilitatea procesului electoral; 
  • Participarea la ședințele Consiliului Electoral și Biroului electoral al secției de votare; 
  • Monitorizarea și observarea procesului electoral pe toată perioada programului de practică. 

În prima etapă a programului, participanții vor fi familiarizați cu aspecte generale ale procesului electoral. Ulterior de comun cu persoana responsabilă de stagiu va fi stabilită agenda pentru perioada imediat următoare.  

Programul va culmina pe 11 iulie, „ziua votării” când participanții vor fi prezenți la deschiderea secțiilor de votare, vor asista la briefing-ul de presă organizat de Comisia Electorală Centrală. Iar la final de zi vor face totalurile întregului program unde vor fi conferite certificate și premii de participare.   

Pa parcursul întregii etape, participanții vor fi încurajați să realizeze materiale informative despre alegerile parlamentare anticipate, modul de organizare a acestora și observațiile pe care le-au făcut. Acestea pot lua forma unui discurs filmat, podcast, videografic etc. 

Cei interesați să participe la cea de-a 4-a ediție a programul de practică electorală sunt invitați să depună o scrisoare de motivare cu titlu „Program de practică electorală”, la d.popovici@cicde.md până la data de 13 iunie 2021, ora 23:59.
  
Persoană de contact în cadrul CICDE Dan Popovici (+ 373) 79 904 552  

Doar persoanele selectate vor fi contactate pentru a discuta detaliile ulterioare referitor la programul de practică electorală. 

Notă: Persoanele selectate în cadrul programului de practică electorală nu pot face parte din misiuni de observare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.  



Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet