Concurs de selectare a 12 tineri lideri în programul #ȚineDeTINEri



În scopul promovării culturii politice în rândul tinerilor, Asociația INVENTO, în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova şi cu sprijinul Guvernului Federal al Germaniei, lansează apel deschis pentru înscrieri în programul de educație politică #ȚineDeTINEri. 

Yellow and White Simple Modern Business PresentationPrin acest program, organizatorii îşi propun să ofere tinerilor posibilitatea să însușească valorile și principiile de funcționare a statului democratic şi să-i încurajeze să desfășoare activități de cetățenie activă în comunitățile de origine.

Participanții selectați vor beneficia, mai întâi, de un program de instruire cu experți naționali și internaționali, în perioada iunie-iulie 2021, iarulterior vor fi implicați în procesul de elaborare a unui e-curs de educație politică.

Obiective:

1. Creșterea abilităților a 12 tineri lideri în dezvoltarea conținutului educațional în domeniul dezvoltării culturii politice.

2. Dezvoltarea unui curs online gratuit de educaţie politică, accesibil peer-to-peer (de la egal la egal).

Cine este eligibil/ă?:

Dacă: 

  • ai vârsta cuprinsă între 18-28 (+) ani?
  • ești din Republica Moldova?
  • ești disponibil/ă să te implici în program la toate activitățile,  pe parcursul lunilor iunie – septembrie, 2021?
  • ai experiență de participare civică, voluntariat, participare comunitară?
  • ai abilități oratorice și predare?
  • ești lider în comunitatea ta?
  • vrei să contribui la dezvoltarea unei societăți democratice? 

 atunci ești cel/cea pe care îl/o căutăm.

De ce să participi în cadrul acestui program?  

# Vei deveni formator de la egal-la-egal (peer-to-peer)

# Vei beneficia de instruiri, în care vei afla mai multe despre valorile și doctrinele politice, discursul politic, participarea politică etc.

# Vei avea ocazia să experimentezi și să dezvolți conținut educațional 

# Vei deveni vizibil și mesajul tău va fi promovat

# Vei învăța de la experți internaționali și locali

# Vei exersa lucrul în echipă și îți vei dezvolta abilitățile de vorbire în public

Procedura de aplicare:

Pentru a se înscrie la program, aplicant/ă va pregăti CV-ul personal (format Europass) și o scrisoare de motivație, care va descrie:

#Experiența (voluntariat, proiecte comunitare, predare) care te califică pentru acest program;

#Competențele personale relevante pentru a fi parte din echipă;

#Modul de aplicare a cunoștințelor și competențelor dobândite în cadrul programului în activitatea ulterioară.

Înscrierea poate fi făcută în format electronic, până în data de 23 mai 2021, ora 23.59, prin expedierea Scrisorii de motivație și a CV-ului personal,  la adresa de e – mail: comunicare.invento@gmail.com, cu indicarea următorului titlu în e-mail: ȚineDeTINEri.

Candidații selectați în baza CV-ului și a scrisorii motivaționale vor fi invitați la interviu. 

Asociația INVENTO este o organizație neguvernamentală, non-profit și apolitică, înființată în 2011 pentru a promova dezvoltarea socio-economică și justiția socială. Organizația contribuie la abilitarea umană prin dezvoltarea și implementarea de programe în domeniul: justiției, economiei sociale, educației și bunei guvernări.

O direcție a activității organizației este educația tinerilor. În acest sens, INVENTO desfășoară proiecte menite să eficientizeze participarea și educația tinerilor, împuternicind tinerii să devină lideri în societate. Acest obiectiv este atins prin proiecte care sporesc capacitatea tinerilor de a gândi critic și de a susține procesele democratice.

Din 2017, INVENTO, în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel, implementează proiecte de consolidare a capacităților tinerilor (Parlamentul Tinerilor, Acțiune pentru Justiție, Justiție prin Educație etc.), finanțate de Guvernul Federal German. În acest răstimp INVENTO, împreună cu HSS, a reușit să creeze o rețea de aproximativ 300 tineri, beneficiari ai proiectelor comune. 



Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet