frule

Apel public pentru înscrierea la programul de formare de formatori în domeniul ”Uniunea Europeană și Moldova: realitate, beneficii și provocările în proces de aderare a RM la blocul comunitar european”

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este o structură asociativă formată din 36 de organizații de tineret, care promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicii de tineret. 

Odată cu anunțarea Referendumului privind cursul Moldovei de a adera la Uniunea Europeană (UE) ce va avea loc pe data de 20 octombrie 2024, cetățenii Moldovei au fost rugați să voteze asupra viitoarei poziții a țării în Europa. Următorul referendum afectează mediul politic din Moldova în mod semnificativ, cu un impuls către UE din partea guvernului pro-european și o presiune crescută din partea actorilor ce vin să denigreze și să dezinformeze populația privind UE și beneficiile ce le poate aduce RM, ceea ce duce la polarizare sporită și scăderea încrederii în rândul tinerilor. În consecință, distanța față de politică în rândul tinerilor țării se extinde.  

Un referendum cere o dezbatere democratică cu privire la diviziunile politice. În mod ideal, acesta trebuie implementat cu cel mai înalt grad de integritate democratică la toate nivelurile și în sectoare. Înainte și în timpul referendumului, este important să ne asigurăm că tinerii Republicii Moldova au oportunități rezonabile de a participa și de a se angaja activ în societatea civilă, de a-și amplifica vocea în mass-media și de a-și asuma rolul vital de următoarea generație a națiunii. 

În aceste sens, CNTM inițiază proiectul ”Engaging Youth in Moldova’s EU Referendum 2024” implementat de CNTM, Silba – Initiative for Dialogue and Democracy  și media partener Diez, cu suportul DUF – the Danish Youth Council și IMS – International Media Support. 

Astfel, acest proiect își propune să promoveze implicarea activă a tinerilor în Referendumul UE 2024 din Moldova. Facilitând o colaborare condusă de tineri între mass-media și organizațiile de tineret din societatea civilă moldovenească și daneză. Mai mult ca atât, proiectul le împuternicește tinerilor să joace un rol esențial în creșterea gradului de conștientizare, îmbunătățirea activităților de dialog și monitorizarea referendumului. 

Ca o primă etapă a proiectului CNTM își propune organizarea programului de formare de formatori în domeniul ”Uniunea Europeană și Moldova: realitate, beneficii și provocările în proces de aderare a RM la blocul comunitar european”. 

Acest training este conceput pentru a vă oferi cunoștințele și instrumentele necesare pentru a conduce activități locale de informare și sensibilizare a populației privind procesul de integrare europeană a RM și beneficiile care pot fi în urma aderării la EU. La training vor participa 20-25 de tineri din toată țara selectați pe baza apelului deschis, iar acest eveniment se va încheia cu activități ulterioare de follow-up care vin să faciliteze evenimentele locale de tineret, unde participanții își vor crea propriile evenimente despre UE și perspectivele de extindere a Moldovei, astfel asigurând informarea oamenilor din localitățile lor. Pentru aceasta, participanții vor primi 300-400 de euro buget suport pentru logistică, cheltuieli de facilitare și organizare, în dependență de planurile de acțiuni create. 

  • Trainingul va avea loc în perioada: 13-15 Septembrie 
  • Data limită pentru înscriere: 08 septembrie 
  • Locul desfășurării: Chișinău 
  • Limba de lucru: Română. 

Pentru a vă înregistra la training completați formularul de mai jos: https://forms.gle/rD7kJx49JwhTX4x18  



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola