Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Evenimente
Cum este tratat copilul în mass-media? CIDDC invită jurnaliștii, jurnalistele la o masă rotundă
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Cum este tratat copilul în mass-media? CIDDC invită jurnaliștii, jurnalistele la o masă rotundă
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în colaborare cu OAK Foundation și Workshop for Civic Initiatives Foundation, invită jurnaliștii, jurnalistele din toate categoriile de mass-media (TV, radio, presa tipărită, presa online) să participe la masa rotundă „Cum este tratat copilul în mass-media?”.
Evenimentul se va desfășura în data de 13 august 2020, în format online și oferă oportunitatea de a ne cunoaște mai bine, de a face un schimb reciproc de experiențe, percepții, convingeri, atitudini, cunoștințe cu privire la drepturile copilului și de a stabili parteneriate durabile.
Vom discuta dificultățile pe care fiecare dintre noi le întâmpină în procesul de reflectare a subiectelor legate de drepturile copilului, stilul de abordare a copiilor în procesul de documentare a cazurilor, aspectele etice cu privire la reflectarea imaginii copilului în presă etc.
În baza problemelor discutate în cadrul mesei rotunde, vom identifica nevoile de formare pentru jurnaliști și jurnaliste în domeniul drepturilor copilului.
Vă invităm să contribuim împreună la crearea unui mediu în care fiecare copil este protejat, ascultat, respectat. Aceasta este viziunea CIDDC, organizație neguvernamentală fondată în anul 1999, care dezvoltă capacitățile adulților de a respecta, proteja și asigura drepturile copilului.
Vă solicităm respectuos să delegaţi un jurnalist/o jurnalistă din redacţia dvs. care abordează tematica socială şi, în mod special, subiectele care vizează copiii. Vă rugăm să confirmaţi participarea la eveniment a reprezentantului/reprezentantei din redacţie până la data de 12 august 2020.
Pentru înscrieri, expediaţi un e-mail la adresa moldovaciddc@gmail.com sau tatiana.corcebas@gmail.com.
Persoană de contact: Tatiana Corcebaș-Onica, responsabilă de comunicare la CIDDC.
- BNM angajează expert/ă consultant/ă al/a Direcţiei reglementare şi licenţiere
- Consultant local tematic pentru implementarea Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
- BNM angajează economist/ă coordonator/oare, responsabil/ă de control și evaluare riscuri
- Proimagine angajează Social Media Manager(ă)
- BNM angajează economist/ă principal/ă, responsabil/ă de supraveghere bancară continuă
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









