- Detalii
- Categorie: Competiții-Concursuri
CJI anunță câștigătorii primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, ediția a III-a
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desemnat 12 câștigători ai primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, ediția a III-a. Competiția a fost lansată în luna septembrie pentru a susţine şi încuraja profesorii să desfășoare diverse activități de educație media și a contribui la dezvoltarea spiritului critic al elevilor.

La prima etapă a concursului sunt selectate 7 instituţii de învățământ înscrise în prima categorie, cea a școlilor în care, în anul de studii 2022-2023, este predată disciplina opţională Educaţie pentru media și alte 5 instituții din a doua categorie – școli în care această disciplină nu este predată, deocamdată. La ediția din acest an a concursului s-au înscris în total 32 de instituții de învățământ, dintre care 19 școli în prima categorie și 13 școli în a doua. În procesul de selectare a dosarelor, comisia de evaluare a ținut cont de activitățile propuse și experiența de gestionare a proiectelor de către școli, selectând instituții din diferite regiuni ale republicii, inclusiv, cele în care se predă în limba rusă.
Câștigătorii primei etape a concursului, prima categorie, în ordine aleatorie, sunt:
- Liceul Teoretic „Aristotel”, Chișinău (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „Fiodor Angheli”, s. Gaidar, mun. Ceadîr-Lunga (cu predare în limba rusă)
- Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu”, Chișinău (cu predare în limba rusă)
- Liceul Teoretic „M. Guboglo”, Ciadîr Lunga (cu predare în limba rusă)
- Liceul Teoretic „Mihai Stratulat”, s. Boșcana, r-n Criuleni (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Varnița”, s. Varnița, r-n Anenii Noi (cu predare în limba română)
- Liceul Teoretic „Miron Costin”, or. Florești (cu predare în limba română)
Câștigătorii primei etape a concursului, a doua categorie, în ordine aleatorie, sunt:
- Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Telenești (cu predare în limba română)
- Gimnaziul Semeni, s. Semeni, r-n Ungheni (cu predare în limba română)
- Gimnaziul nr. 2, or. Drochia (cu predare în limba română)
- Gimnaziul „D. Matcovschi”, Chișinău (cu predare în limba română)
- Gimnaziul-Grădiniță Merenii Noi, r-n Anenii Noi (cu predare în limba română)
Instituțiile selectate vor avea la dispoziţie şase luni de zile, în perioada 1 noiembrie 2022 – 30 aprilie 2023, și un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru a desfăşura activităţi de educaţie media, precum dezbateri, concursuri video, ateliere cu părinții, vizite în redacții, realizarea unui blog al școlii, flashmoburi sau quizuri.
Astfel, în școlile în care în anul 2022-2023 se predă disciplina Educație pentru media:
- profesorii de la treapta primară vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Spațiul online este spațiu public”;
- profesorii de la treapta gimnazială vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Limite și oportunități în mediul virtual”;
- profesorii de la treapta liceală vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Citesc, analizez, gândesc!”
În cele 5 școli din a doua categorie profesorii au posibilitatea să desfășoare activități de educație media în funcție de tematicile pentru care manifestă interes atât ei, cât și elevii.
La final, fiecare instituţie va prezenta câte un portofoliu de activităţi realizate în perioada 1 noiembrie 2022 – 30 aprilie 2023. Evenimentul de prezentare a activităţilor de educaţie media ale celor 12 instituţii de învăţământ înscrise în concurs va avea loc în luna iunie 2023, la Chişinău. Fiecare participant va avea la dispoziţie 15 minute pentru a-şi prezenta portofoliul în faţa juriului.
Membrii juriului, formaţi din reprezentanţi ai CJI, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi experţi în domeniu, vor selecta drept câştigătoare două echipe din cele 7 instituţii de învăţământ participante în concurs în care se predă Educație pentru media și alte două echipe din cele 5 instituții școlare în care nu se predă această disciplină.
Școlile câștigătoare din cadrul primei categorii vor fi premiate cu câte o Tablă interactivă, iar cele din cadrul celei de-a doua categorii vor fi echipate cu câte un Media Corner – un colțișor de Educație pentru media în care elevii vor avea acces la resurse de educație media. Premiile vor fi acordate cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).
Regulamentul concursului, în care sunt stipulate condiţiile de participare, criteriile de selectare şi cele de evaluare, precum şi alte detalii relevante pentru ambele categorii de instituții școlare, poate fi consultat aici.
Concursul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova.
- BNM angajează Expert principal incluziune financiară
- Agenția de Guvernare Electronic relansează concursul de angajare pentru suplinirea postului vacant de Dezvoltator software (front-end)
- CRS is hiring Project Assistant Accountability
- "Ma Implic, Phase 2" project is looking for a team of 3 Consultants (Technical Operation & Maintenance Expert, Institutional & Managerial Expert, and Legal Expert)
- BNM angajează Expert principal în domeniul relațiilor internaționale
Top organizatii
- Delegația Uniunii Europene (UE)
- Ambasada SUA
- Fundatia Soros-Moldova
- Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
- Asociația Promo-LEX
- Fundatia Est-Europeană
- Asociatia Presei Independente (API)
- Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ)
- Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)
- IDIS Viitorul
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md






