Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Societatea de Cruce Roșie din Moldova anagajează Coordonator/oare de programe (în domeniul sănătății)

Societatea de Cruce Roşie din Republica Moldova (SCRM) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, auxiliară autorităților publice care activează mai bine de 97 de ani funcţionând în baza Convenţiilor de la Geneva din 1949, în respectul celor 7 principii ale Mișcarii Internationale de Cruce Roșie și a legii 139-XV/2001, activitatea sa principală fiind de a preveni şi alina suferințele persoanelor vulnerabile din Moldova.
Domeniile de activitate ale SCRM, aliniate planului strategic 2022-2026 sunt axate pe sănătate (prim ajutor, sănătate mintală, promovare a sănătății), pregatire în caz de dezastre, migratie, programe de tineret și voluntariat, promvarea dreptului international umanitar. SCRM se află într-o perioadă de dezvoltare intensă fiind implicată în numeroase proiecte umanitare adresate persoanelor vulnerabile de pe teritoriul Republicii Moldova.
În scopul realizării misiunii umanitare și o obiectivelor stabilite, Societatea de Cruce Roșie din Moldova lansează următorul concurs de angajare:
Denumirea funcţiei: Coordonator/oare de programe (în domeniul sănătății)
Atribuția principală: planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor şi serviciilor de sănătate din cadrul Societăţii de Cruce Roşie din Moldova, conform Strategiei de Dezvoltare a Societății
Atribuţii specifice:
- Planifică, implementează, monitorizează și evaluează activitățile proiectelor din domeniul sănătății (Ex: Sănătate mintală și suport psihosocial - MHPSS, îmbătrânire și sănătate, recrutarea donatorilor de sânge și sănătate comunitară etc.), asigurând realizarea obiectivelor și rezultatelor planificate, în calitate de membru al echipei de implementare.
- Elaborează și gestionează un sistem documentat de baze de date, asigurând colectarea, compilarea și analiza datelor relevante în cadrul proiectelor.
- Oferă asistență tehnică și sprijin sub formă de instruire (training) și îndrumare profesională (coaching) pentru consolidarea capacitatilor echipelor filialelor SCRM și a voluntarilor implicați în implementarea activităților din domeniul sănătății.
- Consolidează și menține relațiile de parteneriat cu instituțiile publice, organizațiile societății civile și experții din domeniul sănătății, în vederea implementării eficiente și sustenabile a proiectelor.
- Reprezintă proiectele și participă activ la evenimente și întâlniri din domeniul sănătății, la nivel local, național și internațional.
- Contribuie la elaborarea elaborarea strategiei SCRM.
- Contribuie la colectarea de fonduri pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a proiectelor de sănătate;
- Colaborează activ cu echipa de implementare prin comunicare și ședințe periodice, în scopul monitorizării și gestionării eficiente a riscurilor asociate activităților proiectelor.
- Inițiază și elaborează propuneri de proiecte noi în domeniul promovării sănătății și educației pentru sănătate, contribuind la dezvoltarea portofoliului organizației.
- Elaborează bugetul lunar de cheltuieli aferente proiectului, în strânsă colaborare cu coordonatorii regionali de proiect, directorii filialelor și contabilul;
- Alte atribuții reglementate prin Fișa postului.
Responsabilitate şi competenţe:
- Coordonatorul in domeniul Sănătații este responsabil de executarea profesionistă şi în termen a atribuţiilor de serviciu;
- Coordonatorul in domeniul Sănătatii va respecta regulile şi prevederile regulamentului Societății, va menţine confidenţialitatea şi discreţia profesională privind mandatul său;
- Ca membru al unei echipe interdisciplinare, Coordonatorul in domeniul Sănătatii va raporta directorului executiv;
- Coordonatorul în domeniul Sănătatii este responsabil pentru actualizarea regulată a cunoștințelor și abilităților sale profesionale;
- Semnarea contractului presupune respectarea de către Coordonatorul în domeniul Sănătății a condițiilor de angajare a personalului SCRM în scopul realizării atribuţiilor profesionale.
Calificari minime:
- studii superioare relevante (Bussiness si administrare, management, sănătate publică sau altele);
- experiență în managementul proiectelor si prgramelor preferabil in domeniul sănătății – minim 3 ani;
- cunoașterea excelentă a limbilor română și engleză (scris si vorbit)
- cunoştinţe în utilizarea Word, Excel, Outlook etc;
Cunoştinţe/Abilităţi:
- Competențe puternice de leadership, organizare, planificare strategică și coordonare.
- Competențe în elaborarea și gestionarea bugetelor de proiect/program și a planurilor financiare.
- Capacitate demonstrată de identificare, analiză și gestionare eficientă a riscurilor.
- Abilități interpersonale de comunicare, capabile să construiască relații cu oamenii de la toate nivelurile organizației și cu partenerii și organizațiile externe; de a lucra independent și ca parte a unei echipe, de management.
Alte cerințe specifice:
- Disponibilitate pentru deplasări frecvente în teritoriu și flexibilitate în programul de lucru.
- Experiența anterioară în lucrul cu organizații umanitare și/sau organizații internaționale constituie un avantaj major.
Atitudini și valori:
- Responsabilitate profesională ridicată și respectarea termenelor-limită.
- Confidențialitate și discreție profesională.
- Angajament față de valorile Crucii Roșii (umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, voluntariat, unitate și universalitate).
- Disponibilitate pentru învățare continuă și dezvoltare profesională permanentă.
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru etapele ulterioare ale procesului de recrutare. SCRM își rezervă dreptul de a selecta unul sau mai mulți candidați din cadrul acestui anunț. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a păstra aplicațiile primite și de a lua în considerare candidații pentru alte poziții similare în cadrul organizației, care au nivel de responsabilitate, experiența și cerințele educaționale similare.
Dacă sunteți pasionat(ă) de a conduce schimbări pozitive prin abordări incluzive și implicarea activă a comunităților și îndepliniți cerințele prezentate, vă încurajăm să aplicați pentru această poziție.
Dosarul de aplicare va include:
• scrisoare de motivare;
• CV actualizat, cu descrierea experienței relevante;
• datele de contact ale cel puțin două persoane de referință.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită Dosarul pană la data de 14.05.2026 la adresa hr@redcross.md cu indicarea în subiectul e-mailului a poziției pentru care optați: Coordonator/oare de programe (în domeniul sănătății)




































