
Ziua Internațională a Romilor, 8 aprilie, subliniază inegalitățile din Republica Moldova. CPD lansează o analiză despre necesitatea intervențiilor urgente.
CONTEXT
Consultanța se desfășoară în cadrul eforturilor de sprijinire a autorităților naționale în consolidarea cadrului de politici publice pentru incluziunea populației de etnie romă, inclusiv prin integrarea lecțiilor învățate din implementarea Programului de susținere a populației de etnie romă 2022–2025 (aprobat prin HG nr. 576 din 03.08.2022), precum și prin alinierea noului Program 2027–2030 la politicile și abordările Uniunii Europene.
Procesul urmărește menținerea continuității intervențiilor multi-sectoriale, îmbunătățirea măsurilor pe baza evidențelor și setarea unui cadru de rezultate cu indicatori clari, măsurabili și un mecanism robust de monitorizare și raportare.
Consultanța se desfășoară în cadrul proiectului „Increasing Enrollment in Education of Roma Children through Educational Mediator” / „Facilitarea accesului și menținerii copiilor în educație, în special din comunitatea romă, prin Mediatori Educaționali”, parte a programului UNICEF Moldova, implementat de FDRM, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.
SCOPUL CONSULTANȚEI
Scopul consultanței este elaborarea Programului de susținere a populației de etnie romă pentru anii 2027–2030, inclusiv a cadrului de rezultate, indicatorilor și mecanismelor de implementare, bugetare, monitorizare și raportare, printr-un proces participativ de consultare, astfel încât documentul final să fie propus spre aprobare până în iulie 2026.
OBIECTIVELE CONSULTANȚEI
ARHITECTURA ECHIPEI DE EXPERȚI
Consultanța va fi realizată de doi experți complementari:
Cei doi experți vor lucra coordonat pentru a asigura coerența dintre componenta strategică (politici, măsuri, rezultate, indicatori) și componenta financiară (costuri, buget, sustenabilitate).
DOMENIUL DE APLICARE
Programul 2027–2030 va acoperi toate sectoarele relevante, în logica Programului 2022–2025, incluzând cel puțin: educație, sănătate, protecție socială, ocupare și formare profesională, locuire și infrastructură, cultură și identitate, participare civică și combaterea discriminării, precum și alte domenii identificate în consultări.
Activitățile vor include analiză documentară, consultări cu părți interesate (național și local), ateliere de lucru, integrarea observațiilor și redactare iterativă a documentelor.
PRINCIPII ȘI ABORDARE METODOLOGICĂ
SARCINI ȘI RESPONSABILITĂȚI
A. Expert(ă) politici publice și design de program (35 zile)
B. Expert(ă) finanțe publice, bugetare și cost (15 zile lucrătoare)
LIVRABILE ȘI TERMENE
Toate livrabilele vor fi prezentate în limba română, în format editabil (Word/Excel) și, unde este relevant, în format PDF.
Programul trebuie elaborat, consultat, îmbunătățit și propus spre aprobare până în iulie 2026.
Livrabile cheie comune (pachet final):
DISTRIBUȚIE ORIENTATIVĂ A ZILELOR ȘI ETAPELOR
Expert(ă) politici publice și design de program (35 zile):
Etapa 1. Analiză documentară și planificare (7 zile) – plan de lucru detaliat, sinteză analiză, concept de structură.
Etapa 2. Consultări și colectare feedback (10 zile) – plan consultări, note de sinteză, matrice feedback.
Etapa 3. Redactare draft 1 (10 zile) – draft 1 Program + draft cadru rezultate și indicatori.
Etapa 4. Revizuire și validare (5 zile) – draft 2 consolidat + sinteză modificări.
Etapa 5. Finalizare (3 zile) – versiune finală + pachet de promovare.
Expert(ă) finanțe publice (15 zile):
Etapa 1. Metodologie cost și șabloane (3 zile).
Etapa 2. Cost și scenarii (7 zile) – fișier Excel + note explicative.
Etapa 3. Integrare bugetară și sustenabilitate (3 zile).
Etapa 4. Revizuire finală și armonizare (2 zile).
COORDONARE ȘI RAPORTARE
Coordonarea operațională a consultanței va fi asigurată de FDRM în colaborare cu UNICEF Moldova și MEC.
Experții vor participa la ședințe de lucru și vor transmite actualizări periodice privind progresul, conform unui calendar agreat.
Experții vor colabora strâns pentru armonizarea conținutului Programului cu anexele financiare și cu cadrul de monitorizare și evaluare.
CONFIDENȚIALITATE ȘI DREPTURI ASUPRA PRODUSULUI
Toate materialele și livrabilele elaborate în cadrul consultanței vor fi utilizate exclusiv în scopul elaborării și promovării Programului 2027–2030 și vor fi considerate produse livrate beneficiarului, conform condițiilor contractuale.
Consultanții vor respecta principiile de etică profesională, confidențialitate și protecția datelor cu caracter personal.
CERINȚE DE CALIFICARE
CONDIȚII DE APLICARE
Dosarul de aplicare va include:
Indicația clară a titlului: „Concurs – Expert/elaborare_Program_2027_2030, la adresa de e-mail: liliana.martin@fam.md
Dosarele incomplete sau depuse după termenul-limită 16 aprilie 2026, ora: 18:00, nu vor fi examinate. Doar candidații preselectați vor fi contactați pentru interviu. Toate materialele elaborate în cadrul consultanței vor deveni proprietatea FDRM și UNICEF Moldova, iar consultantul va respecta principiile de etică, confidențialitate și protecția datelor personale.
Persoană de referință: Liliana Martin, reprezentantă FDRM, tel: 060668800, e-mail: liliana.martin@fam.md

Ziua Internațională a Romilor, 8 aprilie, subliniază inegalitățile din Republica Moldova. CPD lansează o analiză despre necesitatea intervențiilor urgente.

La Bălți s-a adoptat Rezoluția Seniorilor 2026 pentru consolidarea politicilor publice dedicate persoanelor vârstnice. Forum cu 140+ participanți.

WatchDog.MD caută experți pentru proiectul de sprijin a asociațiilor proprietarilor în condominiu și politici energie eficientă.

Keystone Moldova caută consultant pentru elaborarea Manualului operațional al serviciului de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilităț

Apel extins pentru rețelele OSC din Moldova: consolidare capacități în advocacy și dialog privind politicile publice, sprijin financiar și mentorat.