Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Specialist/specialistă în comunicare Proiectul INSPIREE

Specialist/specialistă în comunicare
Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE) anunță lansarea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Specialist/specialistă în monitorizare, evaluare și raportare în cadrul Proiectului ”Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”
- Context general:
În perioada 2025 – 2030, urmează să fie implementat Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”, care are ca obiectiv de a îmbunătăți securitatea energetică a Republicii Moldova și calitatea serviciilor publice prin renovarea eficientă energetică a clădirilor publice.
Una dintre componentele proiectului constă în implementarea măsurilor de eficiență energetică în 16 clădiri ale instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic (aproximativ 58.000 m²) și 14 clădiri ale spitalelor raionale (aproximativ 34.000 m²) din 10 localități ale Republicii Moldova: Hîncești, Fălești, Căușeni, Orhei, Florești, Drochia, Ungheni, Cahul, municipiul Bălți și Chișinău
Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)” este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, cu sprijinul Agenției Franceze pentru Dezvoltare (credit 30 milioane EUR) și al Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (grant 38,7 milioane EUR) prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW. Contribuția Guvernului Republicii Moldova este în valoare de cca 4,3 milioane EUR.
Pentru mai multe detalii despre proiect, accesați pagina UCIPE: https://ucipe.gov.md/ro/proiecte/initiativa-pentru-dezvoltarea-infrastructurii-publice-durabile-prin-renovari-de-eficienta
Responsabilitatea generală pentru implementarea proiectului revine Ministerului Energiei prin intermediul Unității consolidate pentru implementarea și monitorizarea proiectelor energetice (UCIPE).
- Informații despre funcție/post:
|
Denumire funcție: |
- Specialist/specialistă în comunicare |
|
|
Locația: |
- Republica Moldova, Chișinău |
|
|
Tipul și durata contractului: |
- Contract individual de muncă pe durată determinată, pe perioada implementării proiectului (până în decembrie 2030). |
|
|
Regimul de muncă |
- 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. |
|
|
Data estimată pentru începerea activității |
- aprilie 2026 |
- Descrierea responsabilităților / Domeniul de activitate:
Scopul funcției/postului:
Asigurarea coordonării și monitorizării activităților de comunicare ale proiectului și a conformității acestora cu cerințele finanțatorilor și obiectivele proiectului.
Sarcinile de bază:
- Coordonarea instituțională a comunicării proiectului
Specialistul/a va asigura coordonarea strategică a comunicării proiectului și relația instituțională cu finanțatorii și partenerii proiectului.
Atribuții:
- coordonarea comunicării instituționale a proiectului în relația cu Ministerul Energiei, alte autorități publice și partenerii proiectului;
- participarea la elaborarea și actualizarea Planului de comunicare al proiectului (Communication Plan) împreună cu consultantul de implementare (PIC);
- asigurarea alinierii activităților de comunicare cu obiectivele proiectului și cu politicile de comunicare ale instituțiilor implicate;
- asigurarea respectării cerințelor de vizibilitate și comunicare ale finanțatorilor (Guvernul Republicii Moldova, AFD, BMZ/KfW);
- coordonarea comunicării proiectului în cadrul instituției și cu alte instituții partenere.
2. Supervizarea activităților de comunicare realizate de consultant și agenția de comunicare
Specialistul va monitoriza implementarea activităților de comunicare realizate de consultantul de implementare și agenția de comunicare contractată în cadrul proiectului.
Atribuții:
- colaborarea cu specialistul de comunicare al consultantului de implementare (PIC) în planificarea și implementarea activităților de comunicare;
- participarea la revizuirea și validarea materialelor de comunicare elaborate de agenția de comunicare;
- monitorizarea implementării activităților prevăzute în Planul de comunicare;
- evaluarea progresului și eficienței campaniilor de comunicare;
- formularea recomandărilor pentru îmbunătățirea activităților de comunicare;
- verificarea respectării standardelor de identitate vizuală și a regulilor de vizibilitate ale finanțatorilor.
3. Asigurarea comunicării instituționale și a transparenței proiectului
Specialistul/a va a contribui la informarea publicului și a părților interesate cu privire la obiectivele, progresul și rezultatele proiectului.
Atribuții:
- pregătirea comunicatelor de presă, materialelor informative și mesajelor oficiale ale proiectului;
- coordonarea publicării informațiilor despre proiect pe site-ul instituției și alte platforme instituționale;
- sprijinirea organizării evenimentelor publice și instituționale ale proiectului;
- gestionarea relațiilor cu mass-media și stakeholderii relevanți;
- facilitarea participării proiectului la evenimente publice și instituționale.
4. Elaborarea materialelor instituționale de comunicare
Specialistul/a va pregăti materiale de comunicare necesare pentru activități instituționale care nu sunt incluse în contractul agenției de comunicare.
Atribuții:
- elaborarea prezentărilor și materialelor informative despre proiect pentru conducerea instituției și partenerii proiectului;
- pregătirea conținutului informativ pentru platformele instituționale;
- elaborarea notelor informative, briefingurilor și materialelor de suport pentru evenimente oficiale;
- contribuția la elaborarea materialelor informative destinate beneficiarilor proiectului.
5. Monitorizarea și raportarea activităților de comunicare
Specialistul/a va monitoriza implementarea activităților de comunicare și va contribui la raportarea progresului acestora.
Atribuții:
- monitorizarea indicatorilor de performanță ai activităților de comunicare;
- colectarea și analizarea informațiilor privind impactul campaniilor de comunicare;
- elaborarea rapoartelor privind activitățile de comunicare pentru managementul proiectului și finanțatori;
- contribuția la evaluarea eficienței strategiei de comunicare
- Cerințe pentru candidați:
Studii superioare în comunicare, relații publice, jurnalism, marketing, științe politice sau alte domenii relevante.
Experiență profesională:
- Minimum 5 ani experiență profesională în comunicare publică sau relații publice
- Experiență demonstrată în comunicarea proiectelor, comunicarea instituțională și relația cu mass-media
- Experiența în proiecte finanțate de parteneri externi constituie un avantaj
- Experiență în coordonarea activităților de comunicare sau colaborarea cu agenții de comunicare
Cunoștințe tehnice
- Cunoașterea principiilor de comunicare publică și instituțională
- Experiență în elaborarea comunicatelor de presă, pregătirea materialelor informative, organizarea evenimentelor publice
- Cunoașterea cerințelor de vizibilitate și comunicare pentru proiecte finanțate de parteneri externi
- Utilizarea instrumentelor digitale: Microsoft Office, platforme social media, instrumente de prezentare
Cunoștințe lingvistice:
- limba română – fluent
- limba engleză – nivel intermediar sau avansat
- limba rusă – avantaj
Competențe și aptitudini
- Abilități excelente de comunicare scrisă și verbală.
- Capacitatea de coordonare a activităților de comunicare și colaborare cu consultanți și agenții externe.
- Gândire strategică și orientare spre rezultate.
- Abilități de analiză și evaluare a impactului activităților de comunicare.
- Capacitate de organizare, planificare și respectare a termenelor-limită.
- Abilități de colaborare și comunicare cu multiple părți interesate (instituții publice, mass-media, finanțatori).
- Atenție la detalii și respectarea standardelor de vizibilitate ale finanțatorilor.
- Integritate profesională și responsabilitate.
- Procedura de aplicare:
Persoanele interesate sunt invitate să transmită CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: info@ucipe.gov.md cu subiectul INSPIREE_Specialist/specialistă în comunicare până la data de 20 martie 2026, ora: 17:00.
Vă rugăm să rețineți că aplicațiile/dosarele primite după termenul limită nu vor fi luate în considerare. După transmiterea dosarului de aplicare, candidatul se va asigura că acesta a fost recepționat de către UCIPE. În lipsa confirmării, UCIPE nu poartă răspundere pentru dosarele/documentele care nu au fost recepționate.
Vor fi evaluate doar dosarele complete depuse până la expirarea termenului limită. Doar candidații preselectați vor fi contactați pentru interviu.
UCIPE își rezervă dreptul să solicite suplimentar copii ale documentelor de studii şi activitatea de muncă/profesională.
UCIPE își rezervă dreptul de a relansa anunțul pentru această poziție sau de a anula procesul de recrutare
UCIPE încurajează candidații calificați din toate mediile să aplice.
Pentru detalii suplimentare, accesați site-ul UCIPE: www.ucipe.gov.md.
Alăturați-vă echipei noastre și contribuiți la dezvoltarea unui viitor energetic durabil pentru Republica Moldova!






