Organizații vizate:
Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
BNM angajează casier/ă principal/ă, Grupul procesarea numerarului, Secția gestiunea și procesarea numerarului, Direcția operațiuni cu numerar
Scopul general postului:
- Contribuirea și asigurarea realizării atribuțiilor sale în domeniul operațiunilor cu numerar aliniat la obiectivele strategice ale băncii.
Cerințe minime obligatorii pentru candidați:
- Studii medii sau experiență în domeniu de minimum 3 ani;
- Cunoașterea cadrului legal aferent operațiunilor cu numerar în Republica Moldova;
- Experiența profesională în domeniul operațiunilor cu numerar;
- Cunoașterea elementelor de siguranță ale monedei naționale;
- Abilități în verificarea și depistarea bancnotelor suspecte de a fi false cu și fără echipamente/dispozitive specializate;
- Cunoștințe de operare a programelor computerizate: Word, Excel, Power Point, Internet.
Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:
- Experiența profesională în cadrul unei bănci;
- Cunoștințe de operare cu aplicații bancare.
- Conduită profesională și morală desăvârșită, disciplină, gândire ordonată, echilibru emoțional, muncă individuală, rezistență la efort și stres, adaptabilitate la situații noi, asumarea responsabilităților, tact și pricepere în muncă cu oamenii, perseverență, tendință de dezvoltare profesională continuă;
- Capacitatea avansată de comunicare verbală și în scris, de a fi în măsură să expună clar și concis constatările, concluziile și recomandările;
- Comunicare eficientă și lucru în echipă, gestionare constructivă a conflictelor.
Atitudini:
- Imparțialitate, evitarea conflictelor de interese, conduită morală și profesională înaltă, disponibilitate la schimbare, diplomație, amabilitate, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, exigent cu sine, spirit de observație și tendință de dezvoltare profesională continuă.
Principalele atribuții:
- Asigurarea recepționării, înregistrării și păstrării în siguranță a numerarului din gestiune;
- Asigurarea continuității desfășurării a operațiunilor cu numerar în cadrul compartimentului casierie în situații urgente/neconforme;
- Asigurarea perfectării, semnării și autorizării documentelor confirmative, în cazul depistării unor nereguli în numerarul procesat, conform cerințelor actelor normative de domeniu;
- Asigurarea confidențialității informațiilor și a datelor la operațiunile efectuate;
- Întocmirea şi prezentarea planurilor trimestriale și rapoartele de activitate cu referință la domeniul atribuit
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală
- Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală
- Mediu de muncă modern și prietenos
- Flexibilitate în programul de muncă
- Pachet salarial competitiv
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști
Termenul pentru depunerea CV-urilor este:
- 12 octombrie 2025.
Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md, care să conțină copia actului de identitate și a diplomelor de studii superioare. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți dosarul de aplicare și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 143 sau 022-822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Bibliografia:
- Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, nr. 548-XII din 21 iulie 1995;
- Regulamentul cu privire la operațiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova.
Politica de personal a Băncii Naţionale a Moldovei are drept obiectiv selectarea şi angajarea persoanelor profesioniste din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale, etc).
Angajarea la Banca Naţională a Moldovei se efectuează în bază de concurs, în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2003), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 130 din 03.07.2014, Regulamentul intern al Băncii Naţionale a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 62 din 16.03.2016. Concursul reprezintă o modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei.
Comisiile de testare formate din specialişti din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei verifică gradul de cunoaştere de către candidaţi a limbilor moderne, tehnologiilor informaţionale şi a specialităţii.
Cele mai active în ultima lună
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md