CNTM anunță apel public pentru selectarea unei companii media pentru producerea unui spot video

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), structură asociativă a 36 de organizații de tineret, anunță un concurs pentru selectarea unei companii media pentru producerea unui material video dedicat proiectului „Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova.”

Proiectul vizează:

  • Capacitarea organizațiilor locale de tineret și a beneficiarilor acestora pentru a deveni mai activi în dialogul bazat pe dovezi cu factorii de decizie, promovând dezvoltarea socio-economică și comunitară, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG-uri).
  • Obiective specifice ale proiectului:
    • Organizațiile de tineret de la nivel local influențează eficient politicile publice din perspectiva nevoilor tineretului și sunt activ implicate în dialoguri de advocacy cu factorii de decizie
  • Activități efectuate pentru sprijinirea obiectivelor:
    • A.1.1: Au fost numiți coordonatorii regionali ai CNTM pentru facilitarea agendei de advocacy locală, aceștia susținând inițiativele de advocacy ale organizațiilor de tineret prin subgranturi și oferind mentorat pentru implementarea activităților legate de SDGs.
    • A.1.2: Au fost acordate cel puțin 10 sub-granturi pe an pentru implementarea agendei de advocacy a CNTM, în cadrul strategiei de dezvoltare a CNTM pentru perioada 2023-2025 și pentru localizarea obiectivelor SDGs.

Tipul contractului: Prestări servicii

Candidați eligibili:
Companii media, asociații obștești, studiouri și ateliere media (persoane fizice și juridice), care dispun de expertiză, echipament și infrastructură necesară pentru producerea spotului video.

Condiții de participare:

  1. Experiență relevantă: Minim 2 ani de experiență în producție video.
  2. Expertiză și infrastructură: Echipament propriu de filmare și iluminare.
  3. Creativitate: Inovație, originalitate în abordarea vizuală.
  4. Deplasarea: Organizarea și realizarea deplasărilor către locațiile unde vor fi filmate activitățile proiectului, inclusiv întâlniri cu grantiștii sau beneficiarii proiectului, pentru a captura imagini relevante care să reflecte impactul și implementarea acestora.
  5. Respectarea termenelor: Capacitatea de a respecta termenul-limită de livrare a produsului final.

Sarcini pentru prestator:

  • Colaborare strânsă cu echipa de proiect.
  • Realizarea unui video de maxim 15 minute, în limba română, cu implicarea a beneficiarilor, grantiștilor proiectului.
  • Includerea în video a unor secvențe filmate din activitățile desfășurate în cadrul proiectului, pentru a ilustra impactul acestuia.
  • Crearea unui material cu elemente de grafică creativă și post-producție completă (montaj, sonorizare etc.).
  • Adaptarea materialului video pentru televiziuni și rețele de socializare, împreună cu livrarea tuturor surselor.
  • Termen de livrare: 25 zile de la semnarea contractului.

Cerințe etice:
În cazul participării copiilor la filmări, compania selectată va respecta principiile etice legate de consimțământul părinților, voluntariatul participanților și siguranța acestora pe durata filmărilor.

Oferta de participare la concurs va conține următoarele documente:

  1. Datele companiei (denumire, adresă, telefon, e-mail, persoana responsabilă).
  2. Copia certificatului de înregistrare a companiei/extrasul din registrul de stat.
  3. Conceptul general al spotului video.
  4. Oferta financiară în MDL, cu TVA inclus pentru persoanele juridice.
  5. CV-ul persoanei fizice sau al companiei.
  6. Portofoliul a cel puțin 3 lucrări video relevante realizate în ultimii 2 ani.
  7. Termenele de execuție.

Criterii de evaluare a ofertelor:

  1. Experiența de realizare a spoturilor video, în special cu conținut social și educativ.
  2. Oferta financiară.
  3. Capacitățile tehnice și umane ale companiei.
  4. Portofoliul și utilizarea tehnologiilor avansate.
  5. Reputația companiei și scrisori de recomandare.
  6. Inovație, creativitate și respectarea termenului-limită.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31.01.2025, iar acestea vor fi trimise la adresa de email corespondenta@cntm.md.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați gabriela.solomon@cntm.md sau la nr de telefon: +373 (68)473648.

*Toate aceste campanii au fost organizate în cadrul proiectului „Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova (faza II)”, implementat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Danemarca, cu suportul financiar al New Democracy Fund.




PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la administrator@civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Hostingul pentru portalul CIVIC.MD este oferit gratuit de compania Starnet

 starnetlogo

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola