Fundația Regina Pacis anunță concurs de angajare a unui Coordonator de Comunicare
Fundația Regina Pacis este o organizație neguvernamentală, non profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de 04 mai 2001).
Misiunea Fundației este de a crea un mediu protejat pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor în situație de risc, precum și creșterea calității vieții persoanelor în etate.
Obiectivul postului
Fundația Regina Pacis anunță concurs de angajare a unui Coordonator Comunicare care să contribuie la promovarea imaginii organizației, să asigure o comunicare eficientă între fundație și publicul țintă (donatori, parteneri, mass-media, comunitate), precum și să gestioneze toate aspectele legate de comunicare internă și externă. Scopul este de a consolida vizibilitatea fundației, a atrage sprijin pentru proiectele desfășurate și a menține o relație continuă și constructivă cu toate părțile interesate.
Responsabilitățile principale ale Coordonatorului de Comunicare
- Dezvoltarea, implementarea și monitorizarea strategiei de comunicare a Fundației Regina Pacis, în conformitate cu misiunea și obiectivele fundației.
- Gestionarea relațiilor/parteneriatelor cu mass-media, elaborarea și distribuirea comunicatelor de presă, organizarea evenimentelor sociale și campanii de sensibilizare și colecatre a donațiilor.
- Asigurarea unei bune comunicări între subdiviziunile fundației și între membrii echipei interne.
- Gestionarea site-ului web al fundației, paginilor de social media (Facebook, Instagram, Youtube etc.), crearea și distribuirea de conținut relevant, actualizarea constantă a platformelor online.
- Elaborarea și coordonarea producției de materiale de promovare, cum ar fi pliante, afișe, broșuri, bannere, infografice, rapoarte anuale și alte instrumente de comunicare.
- Identificarea de noi parteneriate și oportunități de colaborare cu organizații, instituții și actori din sectorul public și privat.
- Evaluarea impactului activităților de comunicare și raportarea periodică a rezultatelor către echipa de conducere a fundației.
- Pregătirea și implementarea planurilor de comunicare în situații de urgență sau criză, asigurându-se că mesajele sunt coerente și corecte.
Așteptări faţă de candidaţi:
- Studii: Diplomă de licență într-un domeniu relevant, cum ar fi Comunicare și Relații Publice, Jurnalism, Marketing, Sociologie sau domenii similare.
- Experiență profesională: Minim 3 ani de experiență în domeniul comunicării, marketingului sau relațiilor publice, preferabil într-o organizație non-profit sau într-un mediu similar.
Competențe:
- Abilități excelente de redactare și comunicare verbală.
- Cunoștințe solide în gestionarea rețelelor sociale și a platformelor online.
- Experiență în organizarea de evenimente și în gestionarea relațiilor cu mass-media.
- Capacitatea de a dezvolta strategii de comunicare și de a evalua impactul acestora.
- Creativitate și capacitatea de a identifica soluții inovatoare pentru promovarea imaginii organizației.
- Abilități organizatorice și de management al timpului.
- Abilități în utilizarea pachetului Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint) și a unor instrumente de design grafic (Photoshop, Canva, etc.).
- Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu/avansat.
Atribuții administrative
- Locul de muncă: Sediul Fundației Regina Pacis, cu posibile deplasări la locațiile unde sunt implementate proiectele Fundației
- Programul de lucru: Full-time, 40 ore/săptămână, de luni până vineri.
- Raportare: Coordonatorul de comunicare va raporta direct Directorului FRP.
Beneficii oferite
- Un mediu de lucru dinamic și profesionist.
- Posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unei cauze sociale importante.
- Salariu competitiv în funcție de experiență și performanță.
Procedura de aplicare:
Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV actualizat și o scrisoare de intenție la adresa de email: chisinau@reginapacis.org până la data de 25 decembrie 2024.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon +373 22 235511.