frule

CNTM Caută Specialist în Colectare de Fonduri

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), o structură asociativă cu o experiență de peste 25 de ani, reprezentând 36 de organizații de tineret, lansează un apel public în căutarea unui Specialist în Colectare de Fonduri cu experiență și pasiune pentru dezvoltarea de parteneriate și atragerea de resurse pentru susținerea activităților organizației.

Responsabilități principale:

  • Implementarea strategiei de colectare de fonduri și diversificarea surselor de finanțare pentru activitățile CNTM.
  • Dezvoltarea și gestionarea relațiilor cu mediul de afaceri, identificarea și valorificarea oportunităților de colaborare.
  • Crearea și lansarea campaniilor de colectare de fonduri, inclusiv prin utilizarea mecanismului 2% și platforme de crowdfunding.
  • Colaborarea cu echipa de comunicare pentru a asigura vizibilitatea priorităților CNTM și atragerea de fonduri de la donatori individuali și corporate.
  • Monitorizarea și raportarea rezultatelor campaniilor de colectare de fonduri și eficiența acestora.

Cerințe:

  • Studii superioare în economie, marketing, comunicare sau alte domenii conexe.
  • Minimum 3 ani de experiență în colectare de fonduri, marketing sau comunicare, de preferat în mediul ONG.
  • Cunoștințe solide în managementul financiar, filantropie, legislație pentru ONG-uri, inclusiv mecanismul 2%.
  • Abilități avansate de comunicare în limba română, cunoștințe bune de rusă și engleză.
  • Experiență în crearea și administrarea bazelor de date de donatori, dezvoltarea de campanii de colectare de fonduri și utilizarea platformelor digitale (ex: Patreon, GoFundMe).
  • Abilități de negociere, analiză și gestionare eficientă a timpului.

Beneficii:

  • Posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unei organizații de top din domeniul tineretului în Moldova.
  • Mediul de lucru dinamic, axat pe colaborare și inovare.
  • Program flexibil, 40 de ore pe săptămână, cu posibilitate de deplasări ocazionale.
  • Concediu de odihnă de 28 de zile pe an.

Dacă ești o persoană proactivă, cu abilități de leadership și dorință de a contribui la dezvoltarea socială, te invităm să aplici!

Cum aplici:

Persoanele interesate vor expedia prin e-mail la corespondenta@cntm.md dosarul de concurs denumit „Specialist Colectare de Fonduri, care va conţine CV, cererea financiară/salariu așteptat şi scrisoare de intenţie, cu indicarea a 2 persoane de referinţă, până la data de 20 octombrie 2024.

Fii parte din echipa care contribuie la transformarea comunităților de tineri din Moldova!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola