Coordonator/Coordonatoare de Proiect
Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii
Anunță angajarea prin concurs a unui/unei
Coordonator/Coordonatoare de Proiect
Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE) este o instituție publică, responsabilă de administrarea, monitorizarea și coordonarea activităților de implementare a proiectelor în domeniul energeticii, în conformitate cu cerințele organizațiilor financiare internaționale donatoare și a Guvernului Republicii Moldova.
UCIPE angajează Coordonator/Coordonatoare de proiect pentru gestionarea și coordonarea eficientă a activităților în cadrul Proiectului „Eficiența Energetică în Republica Moldova”.
Proiectul este orientat spre implementarea unui program național de reabilitare energetică a fondului imobiliar al Republicii Moldova, ce cuprinde clădiri publice deținute/administrate de autoritățile publice centrale, cât și locale, care sunt caracterizate printr-o performanță energetică scăzută, urmare a vechimii construcțiilor cât și a lipsei acute de investiții în lucrările de consolidare și sporire a eficienței energetice pe parcursul utilizării lor.
Principala categorie de beneficiari ai Proiectului sunt instituțiile publice, și anume 10 instituții medicale de importanță națională (etapa I) și instituțiile publice (de menire socială) de importanță locală/municipală (grădinițe, școli, spitale municipale și raionale) (etapa II).
Obiectivele specifice ale Proiectului constau în îmbunătățirea indicatorilor de performanță energetică a clădirilor, axându-se pe îmbunătățirea/ reabilitarea anvelopei clădirilor, sistemelor de încălzire, ventilație și aer condiționat, implementarea sistemelor de iluminat, distribuția energiei termice, valorificarea surselor de energie regenerabilă, îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea emisiilor de CO2, astfel atenuând impactul asupra schimbărilor climatice. Totodată, sunt implementate lucrări de consolidare a clădirilor (pereți, temelie, etc.) recomandate din motive de siguranță și sănătate.
În scopul realizării Proiectului, Republica Moldova a contractat un împrumut în valoare de 30 milioane Euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), un alt împrumut în valoare de 30 milioane Euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), și un grant în valoare de 15 000 000 Euro, oferit din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene prin BEI.
Supravegherea generală și implementarea Proiectului este în responsabilitatea Ministerului Energiei (MEn), iar UCIPE este responsabilă pentru aspectele fiduciare ale Proiectului.
Perioada de implementare a Proiectului este iunie 2022- decembrie 2027.
Tip contract: contract individual de muncă pe durată determinată, pe perioada implementării proiectului.
Program de muncă: 8 ore pe zi, 5 zile de muncă (luni – vineri), 40 ore pe săptămână.
Responsabilități specifice funcției:
- Coordonarea procesului de planificare și implementare a proiectului, asigurând respectarea termenelor, scopului și obiectivelor stabilite, și a bugetului alocat;
- Organizarea, delegarea sarcinilor și supervizarea echipei de proiect pentru a asigura o colaborare eficientă și realizarea activităților proiectului în termenii stabiliți.
- Monitorizarea procesului de realizare a activităților preconizate, inclusiv executarea lucrărilor, furnizarea serviciilor și echipamentelor, instalarea și punerea în funcțiune a echipamentului/facilităților, prestarea serviciilor de consultanță - în conformitate cu Planul de Achiziție coordonat cu Finanțatorii;
- Cunoașterea progresului zilnic de implementare a proiectului, depistarea timpurie a deficiențelor/provocărilor parvenite în procesul de implementare, colaborarea strânsă cu părțile implicate în vederea soluționării acestora în termen rezonabil;
- Evaluarea progresului realizat și compararea acestuia cu programul de lucru planificat, monitorizarea strictă a graficului de executare a lucrărilor, serviciilor;
- Identificarea și evaluarea riscurilor asociate proiectului și propunerea măsurilor de atenuare/soluționare; informarea în timp util a directorului UCIPE pentru luarea deciziilor de rigoare.
- Colaborarea cu echipele de implementare ale beneficiarilor, contractorilor, consultanților pentru a asigura că activitățile acestora, aferente Proiectului – la toate etapele de implementare, sunt în concordanță cu termenii contractuali și obiectivele Proiectului;
- Implementarea unor sisteme corespunzătoare de gestionare și coordonare a aspectelor financiare, de achiziții, de salvgardare și de raportare a progresului înregistrat în cadrul Proiectului;
- Coordonarea procesului de elaborare a documentelor de Achiziție, contractelor de consultanță și pentru lucrările de construcție, examinarea proiectele documentelor și, după caz, le contrasemnarea acestora conform procedurilor interne;
- Participare în cadrul procesului de achiziție și de evaluare a ofertelor, în conformitate cu criteriile stabilite în Documentele de Achiziție;
- Participare în cadrul procesului de negociere și semnare a Contractelor cu companiile de consultanță și furnizorii de lucrări și bunuri;
- Examinarea documentelor spre plată pentru lucrările finalizate și bunurile livrate, Ordinelor de schimbare, Acordurilor adiționale la contracte;
- Participare în procesul de revizuire/actualizare a Planurilor de Debursări și Achiziții ale Proiectului;
- Asigurarea organizării și desfășurării vizitelor regulate la obiecte, de comun cu echipa proiectului și specialiștii de profil din cadrul instituțiilor implicate în proiect, inspectarea progresului de executare lucrărilor.
- Participare în cadrul ședințelor de lucru aferente procesului de implementare a Proiectului;
- Colaborare activă cu echipa de asistență tehnică (AT) selectată pentru consultanță și suport la implementarea Proiectului, acordarea suportului echipei AT în ce privește colectarea informației aferente procesului de lucru, stabilirea unor relații eficiente de colaborare cu instituțiile / autoritățile implicate în procesul de implementare;
- Colaborare activă cu echipa de supraveghere tehnică angajată în cadrul Proiectului;
- Colaborare activă cu Finanțatorii Proiectului;
- Revizuirea și coordonarea tuturor rapoartelor/livrabilelor elaborate de către contractori/consultanți în procesul de implementare a Proiectului;
- Monitorizarea indicatorilor de performanță ai Proiectului;
- Coordonarea deciziilor vizavi de reclamațiile aferente activităților de implementare a Proiectului;
- Conlucrarea cu auditorii și alte instituții de verificare / control;
Calificări necesare:
- Diplomă de licență sau masterat în domeniul tehnic relevant pentru proiect (cum ar fi energetică și inginerie electrică sau alte domenii tehnice conexe).
- Experiență profesională de cel puțin 5 ani în monitorizarea, coordonarea și gestionarea activităților de eficiență energetică;
- Experiență profesională în proiecte finanțate de donatori internaționali implementate de către Autoritățile Guvernamentale;
- Cunoașterea suficientă a politicilor/procedurilor BEI, BERD și/sau altor Instituții Financiare Internaționale;
- Cunoștințe suficiente în materie de legislație națională, proceduri și reglementări aferente sectorului energetic;
- Experiență profesională în colaborarea cu instituțiile publice/autoritățile publice centrale și locale, contractori și consultanți;
- Abilități de management organizațional, inclusiv atenția la detalii și abilități multi-tasking;
- Abilități avansate de analizare și raportare a informației;
- Abilități avansate de comunicare, atât verbal cât și în scris, în limba engleză și română;
- Abilități de lucru la calculator, cunoașterea Microsoft Office, Internet etc.;
- Personalitate echilibrată, cu abilități excelente de comunicare și interpersonale;
- Abilitatea de a păstra calmul în situații încărcate emoțional;
Procedura de aplicare: Persoanele interesate vor prezenta dosarul pentru concurs, care va conține:
- CV-ul candidatului care va conține detalii privind studiile și experiența profesională.
- Scrisoarea de intenție (nu va depăși 200 de cuvinte), cu indicarea a 2 persoane care pot face recomandări (Numele, prenumele, funcția/ocupația și instituția în care activează şi datele de contact (telefon, e-mail).
UCIPE îşi rezervă dreptul să solicite suplimentar copii ale documentelor de studii şi activitatea de muncă/profesională.
Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 04 Octombrie 2024, ora 17:00.
Persoanele interesate sunt invitate să expedieze dosarele complete în limba română, la adresa de email: mepiu@mepiu.md , cu subiectul: „Concurs_Coordonator/Coordonatoare de proiect. Proiectului „Eficiența Energetică în Republica Moldova”
După depunerea dosarului de aplicare, candidatul, se va asigura că acesta a fost recepționat de către UCIPE. În lipsa confirmării, UCIPE nu poartă răspundere pentru dosarele care nu au fost recepționate.
Vor fi evaluate doar dosarele complete depuse până la expirarea termenului limită.
Alte anunturi de angajare
- Addendum to Request of Expressions of Interest (Consultant Services) / TB Program Coordinator / Full-Time Position
- Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului anunță concurs pentru funcția de specialist principal, Secția formare antreprenorială
- GIZ - Economic Analyst
- WeWorld Moldova приглашает на работу Координатора общественных центров в городе Отачь
- Project Manager - CCR MD
- National Tax Consultant
- Project Manager: ICDC
- WeWorld Moldova приглашает на работу социального работника (Ж) в городе Единец
- Termeni de Referință. Concurs de selectare a experților/-lor în domeniul drepturilor copilului
- People in Need is hiring an Education Specialist/Expert