Asociația Promo-LEX angajează 8 Observatori și Observatoare pe Termen Lung
Asociația Promo-LEX angajează Observatori/Observatoare pe Termen Lung în raioanele Ocnița, Briceni, Drochia, Soroca, Sîngerei, Telenești, Călărași și Ștefan-Vodă (8 persoane)
Nr. ref. 10 din 15.07.2024
Asociația Promo-LEX invită persoanele interesate și eligibile să devină membre ale echipei de rețea a organizației, în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional privind integrarea europeană din 20 octombrie 2024.
Denumirea poziției: Observator/Observatoare pe Termen Lung (OTL)
Aria de responsabilitate: pentru postul de OTL sunt disponibile poziții vacante în raioanele: Ocnița, Briceni, Drochia, Soroca, Sîngerei, Telenești, Călărași și Ștefan Vodă. Pot expedia dosare de aplicare doar acei candidați care locuiesc în localitățile administrativ-teritoriale menționate.
Scopul postului: OTL vor monitoriza, documenta și transmite către echipa centrală a Misiunii de Observare informații privind procesele electorale desfășurate în aria sa de responsabilitate.
Relații ierarhice: Se subordonează Coordonatorului Regional de Rețea, Coordonatorului de Rețea sau Șefului Misiunii de observare.
Cerințe față de candidați/candidate
- Disponibilitate și accesibilitate:
- minim 4 ore libere/disponibile în fiecare zi (în intervalul 08:00 – 17:00) care pot fi dedicate activității de monitorizare a alegerilor (part-time);
- automobil personal și permis de conducere (categoria B) sau acces nelimitat la un mijloc de transport pentru deplasări în aria de responsabilitate. Asociația Promo-LEX va acoperi costurile pentru deplasările de serviciu;
- Acces la calculator și Internet în mod constant;
- Studii, experiență și abilități:
- studii medii sau superioare în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
- experiență de muncă (inclusiv voluntariat) de minim un an; va constitui avantaj experiența în sectorul asociativ, precum și de observare a alegerilor sau a altor procese democratice la nivel național sau internațional;
- cunoașterea ariei de responsabilitate pentru care a aplicat și a actorilor relevanți (reprezentanți ai partidelor politice, ONG, administrația publică locală etc.);
- cunoașterea limbii române. Cunoașterea limbii ruse și engleze va constitui un avantaj;
- utilizarea calculatorului și a rețelelor sociale (MS Office – Word, Excel, Internet & e-mail, Facebook, Instagram, Telegram, VKontakte etc.) la nivel intermediar spre avansat este o condiție obligatorie;
- Calități personale:
- non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai partidelor politice/mișcărilor social-politice etc.);
- abilitate de comunicare și interacțiune cu diverși actori (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.);
- capacitatea de a lucra independent și în echipă, într-un mediu dinamic și în termeni restrânși de timp;
- rezistentă la stres, responsabilitate și punctualitate;
- integritate și discreție profesională.
Responsabilități generale ale OTL:
- monitorizarea procesului electoral în aria de responsabilitate, în conformitate cu Metodologia de observare a alegerilor adoptată de Misiunea Promo-LEX;
- participarea la seminarele de instruire a observatorilor Promo-LEX, precum și la atelierele de evaluare a activității Misiunii de observare;
- colectarea și raportarea informațiilor privind desfășurarea proceselor electorale în aria de responsabilitate:
- desfășurarea regulată a vizitelor de monitorizare în localitățile din raion/municipiu,
- observarea directă a evenimentelor electorale și politice relevante,
- monitorizarea paginilor web și a rețelelor sociale ale actorilor politici/electorali,
- intervievarea actorilor electorali/politici, dar și a reprezentanților organelor electorale, etc.
- analiza documentelor oficiale,
- alte metode de monitorizare și documentare prevăzute de Metodologia Misiunii de Observare a alegerilor.
- elaborarea calitativă și prezentarea în termen a rapoartelor periodice de observare a alegerilor;
- recrutarea și gestionarea rețelei de Observatori pe Termen Scurt (OTS);
- asistență logistică în desfășurarea seminarelor de instruire a observatorilor pe termen scurt;
- semnarea şi respectarea Codului de Conduită a monitorilor Promo-LEX; și alte sarcini delegate de Misiune.
Perioada de contractare (contract de prestare a serviciilor): 3 luni, în perioada august – noiembrie 2024
Asociația Promo-LEX îți oferă oportunitatea de a deveni membru/membră a unei echipe de profesioniști, care pun umărul la dezvoltarea democrației și promovarea drepturilor omului în Republica Moldova. În cadrul echipei vei beneficia, de asemenea, de oportunități de instruire și dezvoltare profesională.
IMPORTANT! Asociația Promo-LEX își dorește o colaborare de durată cu persoanele selectate, inclusiv și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative și evaluării pozitive la finalul proiectului în cauză.
Dosarul de aplicare va conține:
- Curriculum Vitae (CV) care urmează să fie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa angajare@promolex.md cu mențiunea “Pentru poziția de Observator pe Termen Lung” și indicarea ariei de responsabilitate selectate;
- “Chestionarul de angajare a Observatorilor pe Termen Lung”, completat online pe acest link: https://shorturl.at/cLS74
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 28 iulie 2024, ora 18.00. Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen.
Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele și condițiile stipulate în anunț; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. Vor fi contactați doar candidații pre-selectați.
Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a invita candidații pre-selectați la interviu înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor de aplicare.
Pentru mai multe detalii contactați: Cristina Chebeș, Coordonator de Rețea, tel: 069350474; e-mail: cristina.chebes@promolex.md.