frule

BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist/ă coordonator/oare, Direcția rezoluție bancară

Atribuțiile de bază ale Direcției rezoluție bancară (DRB) în principal se referă la următoarele:

1) exercitarea competențelor de rezoluție bancară;

2) organizarea și gestionarea procesului de lichidare silită a băncilor, la care a fost retrasă licența de desfășurare a activităților financiare;

3) supravegherea procesului de lichidare silită a băncilor;

4) alte activități în conformitate cu legislația în vigoare şi obiectivele DRB.

Cerințe minime obligatorii pentru candidați:

1) Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA (Grade Point Average), etc.), obţinute în ţară şi/sau instituțiile de învățământ respective;

2) Cunoașterea cadrului legal privind supravegherea și rezoluția bancară din Republica Moldova;

3)  Abilități de operare al aplicațiilor MS Office;

4) Competențe: integritate, responsabilitate, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, perseverență, învățare și dezvoltare continuă.

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

1) Experiență în domeniul financiar-bancar;

2) Cunoașterea limbii engleze.

Principalele atribuții funcţionale:

1. Asigurarea coordonării procesului de rezoluție, prin:

a)    evaluarea planurilor de redresare în scopul identificării acelor măsuri ce pot avea impact negativ asupra posibilității de soluționare a băncii şi înaintarea recomandărilor referitoare la aceste aspecte ale structurii care exercită funcția de supraveghere;

b)   elaborarea, reevaluarea și actualizarea planurilor de rezoluție;

c)    participarea la evaluarea măsurilor în care soluționarea unei bănci este posibilă, precum și eficacitatea măsurilor propuse de bancă pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative, depistate în cadrul evaluării posibilității de soluționare;

d)  participarea la elaborarea propunerilor și proiectelor de hotărâri privind aplicarea sancțiunilor şi/sau măsurilor băncilor, inclusiv celor supuse rezoluției;

2. Asigurarea organizării și coordonării procesului de supraveghere a activității băncilor în proces de lichidare, prin:

a)    examinarea informației periodice privind starea financiară a băncilor în proces de lichidare și mersul procesului de lichidare;

b)   examinarea cererilor lichidatorilor băncilor în proces de lichidare privind vânzarea şi/sau predarea parțială a activelor băncii şi predarea parțială a obligațiilor băncii către alte bănci;

c)    supravegherea procesului de valorificare a activelor băncilor în proces de lichidare;

d)   elaborarea informațiilor, scrisorilor și răspunsurilor la scrisori/demersuri/petiții axate pe domeniul de lichidare a băncilor.

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 15 iulie 2024

! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie:

  1. Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei;
    2. Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor;
    3. Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor;
    4. Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor;

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0




Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola