ADMA anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Contabil / Contabilă în Secția financiar administrativă



ADMA anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Contabil / Contabilă în Secția financiar administrativă

Instituția Publică „Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii” anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Contabil / Contabilă în Secția financiar administrativă

(cod ocupație 241106)

  1. Instituția Publică „AGENȚIA PENTRU DEZVOLTAREA ȘI MODERNIZAREA AGRICULTURII” (Agenția), sediul juridic mun. Chișinău, str. Calea Basarabiei 18, MD – 2023

  2. Contabil / Contabilă în cadrul Secției financiar administrativă ține evidența contabilă a Agenției.

  3. Contabil / Contabilă în cadrul Secției financiar administrativă îndeplinește următoarele sarcini:
  • Perfectarea documentelor primare;
  • Urmărirea primirii în termen a extraselor din conturile curente în monedă națională și verificarea documentelor anexate;
  • Contabilizarea creanțelor aferente decontărilor cu beneficiarii Agenției pentru tehnica agricolă și /echipamente, în baza contractelor de vânzare-cumpărare în rate și facturilor semnate;
  • Stingerea creanțelor conform destinației plăților din ordinele de plată executate de beneficiari, iar în cazul lipsei înscrierilor sau informației eronate – conform documentelor relevante prezentate de beneficiari;
  • Evidența analitică a creanțelor aferente decontărilor cu beneficiarii Agenției pentru tehnica agricolă, care se ține separat pentru fiecare debitor, contract, obiect al contractului;
  • Contabilizarea avansurilor primite de la beneficiarii Agenției pentru tehnica agricolă și/echipamente;
  • Perfectarea și avizarea actelor de verificare a decontărilor reciproce cu furnizorii și beneficiarii Agenției;
  • Verificarea documentelor justificative de intrare și perfectarea, semnarea documentelor justificative de dare în exploatare, de schimb, de decontare-casare, pentru materialele din gestiune;
  1. Cerințe minime obligatorii față de candidat:
  • Deține cetățenia Republicii Moldova sau deține dreptul de a munci pe teritoriul Republicii Moldova;
  • Deține studii superioare în domeniul finanțe/ contabilitate;
  • Deține experiență profesională în domeniu de cel puțin 3 ani;
  • Deține cunoștințe de operare a programului 1C versiunea 8.3;
  • Dispune de abilități avansate de utilizare a computerului;
  • Are capacitate deplină de exercițiu;
  • Pe durata activității la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325/ 2013 privind evaluarea integrității instituționale. 
  1. Tip de angajare: perioadă determinată.

  2. Documente ce urmează a fi prezentate:
  • Cererea de participare la concursul pentru ocuparea funcției vacante conform modelului (link);
  • Curriculumul vitae (CV);
  • Copia buletinului de identitate: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor;
  • Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională şi/sau de specializare;
  • Documente ce atestă experiența profesională: copia carnetului de muncă (după caz) și certificatul/ certificatele cu privire la munca în cadrul unităților precedente, în care urmează să se indice specialitatea, calificarea, funcţia, durata muncii;
  • Declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că, pe durata activităţii la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

Modalitatea de depunere a documentelor: Candidaţii depun documentele personal/ prin poștă la adresa: mun. Chișinău, str. Calea Basarabiei 18, MD-2023 sau e-mail la adresa domnina.calancea@adma.gov.md. Actele depuse prin email vor fi semnate electronic corespunzător Legii nr. 124/ 2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere. Dosarul de participare la concurs, împreună cu documentele de suport indicate mai sus, trebuie semnate  și transmise până la data de 1 aprilie 2024 ora 17:00.