BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert principal responsabil de achiziții publice

BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert principal responsabil de achiziții publice

Scopul postului:

  • Achiziția de bunuri, lucrări și servicii pentru necesitățile BNM, în strictă conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

Obiectivele postului:

- organizarea și realizarea sarcinilor în modul în care să aducă plus valoare sporită misiunii BNM;

- aplicarea calităților de onestitate, integritate, profesionalism, competență și eficiență sporită;

- contribuirea la asigurarea unui mediu constructiv, progresiv și amiabil de conlucrare în cadrul Direcției, cu subdiviziunile BNM și persoanele terțe relevante (juridice și fizice);

- gestiunea eficientă a timpului și a sarcinilor de muncă, organizare și responsabilitate sporită;

- perfecționare și dezvoltare profesională continuă;

- inițiativă pentru formularea de propuneri/soluții întru asigurarea legalității și eficienței activității;

- perfecționare și dezvoltare profesională continuă;

- transferul rezultativ al cunoștințelor specifice activității sale către alți funcționari ai direcției.

Cerințe minime obligatorii:

  1. Studii superioare în domeniul juridic sau economic-financiar cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obţinute în Republica Moldova). În cazul unui calificativ mai mic de 8, condiţia se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experienţă în domeniul solicitat de minim 3 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau în instituţiile de învăţământ respective;
  2. Experiență de minim un an în domeniul achizițiilor publice;
  3. Cunoştinţe în domeniul achizițiilor publice și să cunoască legislația în vigoare a Republicii Moldova aferentă achizițiilor publice, precum și ariei de activitate a BNM;
  4. Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de bun utilizator și posedarea medie/avansată a aplicaţiilor MS Word, Excel, Power Point etc.;
  5. Competențe lingvistice: cunoaşterea limbii române la nivel avansat;
  6. Competențe în limita prevederilor legale și cadrului normativ.

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

  1. Cunoașterea limbii engleze.

Principalele atribuții funcționale:

- Implementează și participă la dezvoltarea cadrului normativ de gestiune a activităților privind achizițiile publice în BNM, inclusiv monitorizarea realizării planului de achiziție.

- Organizează și derulează procedurile de achiziții în BNM, în calitate de de secretar al grupurilor de lucru pentru achizițiile publice încredințate, astfel încât activitatea să fie orientată spre rezultate și preponderent achizițiile derulate și finalizate să nu atragă după sine contestații.

- Elaborează în proiect planuri/rapoarte trimestriale/semestriale de activitate, alte planuri/rapoarte de competența subdiviziunii. Participă la elaborarea şi analiza altor documente, scrisori, note ce țin de activitatea subdiviziunii.

- Monitorizează executarea conformă a contractelor de achiziție repartizate, inclusiv în scopul raportării executării Planului de achiziții al BNM.

-  Exercită alte activități aferente activității direcției.

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

Termenul limită pentru depunerea CV-ului este: 28 martie 2024.

! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 158 sau 022-822-245.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie:

  1. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548-XII din 21.07.1995;
  2. Legea privind achizițiile publice nr.131 din 03.07.2015;
  3. Actele normative în vigoare în domeniul achizițiilor publice, aprobate prin Hotărârile Guvernului Republicii Moldova.
  4. Ordinele Ministrului Finanțelor în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0


Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola