BNM anunță concurs pentru postul vacant de jurisconsult/ă principal/ă al Direcţiei legislație bancară
Cerințe minime obligatorii:
- Studii superioare în drept cu media generală pe anii de studii de cel puțin 8,5 (aplicabil pentru studiile obţinute în Republica Moldova), iar pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţământ respective;
- Experienţă de minim 3 ani în domeniul dreptului;
- Cunoştinţe de operare a calculatorului la nivel de utilizator şi cunoaşterea avansată a aplicaţiilor MS Word, Excel şi Power Point;
- Competențe lingvistice: cunoaşterea limbii române și engleze la nivel avansat;
Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:
Aptitudinea de a efectua studii/cercetări (inclusiv în limba engleză);
Aptitudinea de a întocmi avize, răspunsuri la petiții etc.;
Aptitudinea de a lucra în echipă;
Principalele atribuții funcţionale:
- Participarea la analiza si avizarea din punct de vedere a legalităţii proiectelor de acte normative elaborate de către Banca Naţională a Moldovei în domeniul bancar;
- Întocmirea opiniilor juridice/avizelor asupra proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi, pertinente activității bancare, în limitele şi în modul prevăzut de legislaţie;
- Acordarea consultaţiilor ad-hoc pentru problemele elementare de drept, în limitele funcţiilor Direcţiei legislație bancară;
- Participarea la întruniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice ale Republicii Moldova, sistemului bancar, instituţiilor internaţionale, în măsura necesară bunei exercitări de către Banca Naţională a Moldovei a funcţiilor şi atribuţiilor sale;
- Efectuarea studiilor de caz şi analiză a cadrului de reglementare naţional şi internaţional, a practicilor şi doctrinei relevante;
- Prezintarea studiilor și cercetărilor realizate pe marginea unor subiecte de relevanță colaboratorilor Băncii Naționale, în scopuri de instruire;
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Procese de activitate digitalizate;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
! Depunerea CV-ului:Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 04 martie 2024.
Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Bibliografie:
Constituţia Republicii Moldova
Codul civil nr.1107 din 06.06.2003
Legea privind societăţile pe acţiuni din nr. 62-XIII din 02.04.1997
Legea privind actele normative nr.100 din 22.17.2017
Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995
Legea privind activitatea băncilor nr.202 din 06.10.2017
Legea cu privire la lichidarea băncilor nr.550-XIII din 21.07.1995
Legea privind reglementarea valutară nr.62 din 21.03.2008
Legea nr.114/2012 privind serviciile de plata si moneda electronica
Legea privind Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare nr.234 din 03.10.2016
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos
Alte anunturi de angajare
- ICRC is hiring Accountant
- People in Need is hiring a HR Manager/Coordinator
- Team of 3 experts to evaluate the national curriculum for Mathematics in general education
- UNWFP Moldova: Emergency Preparedness and Response Officer - SC9 based in Chisinau
- Secretary (Embassy of The State of Quatar)
- GIZ - Security Risk Management Advisor
- Selectarea unui grup de experți responsabili de evaluarea nivelului de participarea a tinerilor din Moldova în procesul electoral
- Program Officer - Moldova
- Project Associate (NPSA-7) - UNDP Moldova/ELearning - 15705
- Group of 3 experts in the area of STEAM education