HelpAge Moldova angajează Coordonator de Proiect în domeniul umanitar

HelpAge Moldova angajează Coordonator de Proiect în domeniul umanitar

Funcția anunțată: Coordonator de Proiect

Locul: or. Chișinău

Solicitant (angajator): HelpAge Moldova

Tipul de contract: Contract pe termen de 6 luni cu posibilitate de prelungire

Termen limită pentru aplicare: 16 februarie (inclusiv), 2024 

Informații generale

HelpAge International lucrează împreună cu parteneri și cu o rețea globală diversă din care fac parte peste 150 de organizații din 85 de țări, acordând suport pentru milioane de persoane în vârstă să trăiască în siguranță, demn, activ și sănătos. Prin parteneriatele și colaborările noastre, ne propunem să asigurăm includerea persoanelor în vârstă în societate și ne străduim să oferim o lume justă și echitabilă pentru toți, indiferent de vârsta lor. În prezent, HelpAge International lucrează pentru depășirea crizei ucrainene și a lansat un program de suport pentru refugiații care sosesc în Moldova, ce include asistență financiară în numerar, distribuții de produse alimentare și non-alimentare, asistența psihologică primară și de protecție a sănătății mintale și alte tipuri de suport.

Coordonatorul de Proiect va oferi tot suportul practic și administrativ necesar pentru implementarea proiectului de asistență umanitară în coordonare cu alți membri ai echipei, care se ajută reciproc. Unele responsabilități includ, dar nu se limitează la:

  • implementarea generală a proiectului pentru a se asigura că toate aspectele sunt realizate în conformitate cu contractul donatorului și procedurile HelpAge International și cerințele legale din Moldova.
  • oferirea suportului administrativ pentru organizarea de întâlniri, traininguri, sesiuni de informare și activități conexe conform planului de lucru al proiectului, lucrând îndeaproape cu alți membri ai echipei, comunitățile care găzduiesc refugiații, autoritățile publice locale și naționale aferente și părțile interesate.
  • gestionarea bugetului activității proiectului, menținerea înregistrărilor tuturor activităților și bazelor de date ale proiectului, pregătirea rapoartelor de proiect. Veți lucra în colaborare cu Managerul pe Finanțe privind managementul și monitorizarea bugetului activității.
  • asigurarea colaborării cu fiecare dintre partenerii/centrele de implementare a proiectului care găzduiesc refugiați prin telefon/e-mail și efectuarea vizitelor regulate în teritoriu pentru a le oferi suport direct în implementarea proiectului și în scopuri de monitorizare.
  • îndeplinirea funcției de comunicare pentru proiect, în special publicarea oricăror materiale informative legate de proiect sau studii de caz despre munca noastră.

Calificări și experiență

  • Studii superioare și calificări în domeniul dezvoltării societății civile și a asistenței și protecției sociale, sau alte domenii conexe.
  • Cel puțin 2 ani de experiență în coordonare, inclusiv organizarea de călătorii, întâlniri / ateliere și menținerea înregistrărilor confidențiale.
  • Abilitatea de a analiza, de a lucra cu chestiuni administrative complexe și de fi încrezător în lucrul cu funcționari de diferite niveluri.
  • Abilități organizatorice puternice și capacitate de a stabili priorități în mod eficient, de a lucra sub presiune și a face față termenilor limită.
  • Cunoașterea situației umanitare actuale din Moldova legată de refugiații ucraineni și contextul mai larg, precum și o bună înțelegere a mediului operațional al ONG-urilor.
  • Bune abilități de comunicare interpersonală și capacitatea de a lucra bine cu oameni din medii culturale diferite.
  • Flexibilitatea de a călători în teritoriu, la necesitate și prompt.
  • Cunoștințe de limba română și rusă și fluență în limba engleză.
  • Cunoașterea pachetul Microsoft – Word, Excel, Email, Power Point.
  • Cunoștințe de calculatoare și echipamente de birou – procesare de text, foi de calcul, Windows, e-mail, utilizarea și întreținerea aparatului de fax, fotocopiator, imprimantă, scaner etc.

Aplicare la concurs

Persoanele interesate vor depune dosarul de aplicare care va conține obligatoriu:

  • Scrisoare de intenție în care să descrieți, succint,  experiența în domenii relevante sarcinii;
  • CV-ul;

Notă: La această etapă, vă rugăm să nu expediați scrisori de recomandare sau copii ale diplomelor sau certificatelor.

Persoanele interesate vor expedia dosarele la adresa de e-mail: officehelpage@gmail.com, cu mențiunea „Concurs Coordonator Proiect Umanitar”, până la data de 16 februarie 2024, inclusiv,  în format electronic sau pe suport de hârtie prin poștă sau fizic la adresa: Moldova, mun. Chișinău, MD-2005, Str. Bănulescu-Bodoni 57/1, of. 431, HelpAge International.

Numai candidații selectați vor fi contactați pentru interviu. HelpAge International își rezervă dreptul să respingă dosarele de aplicare incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat.

Informații suplimentare la nr. de tel: +373 22 225098, 060767218, persoană de contact Mihaela Filipp.

 

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola