BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert/ă consultant/ă al/a Direcției Cooperare Tehnică Externă și Colaborare Bilaterală

BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert/ă consultant/ă al/a Direcției Cooperare Tehnică Externă și Colaborare Bilaterală

Scopul general al Direcției CTECB:

Direcția cooperare tehnică externă și colaborare bilaterală îşi desfășoară activitatea având ca scop asigurarea unei coordonări eficiente, la nivel instituțional, a activităților de cooperare tehnică externă a BNM, precum și a activităților de cooperare bilaterală a BNM cu alte bănci centrale și autorități de supraveghere, precum și alți parteneri externi.

Obiectivele postului:

Expertul consultant al Direcției CTECB realizează atribuțiile sale în domeniul cooperării tehnice externe și colaborării bilaterale, precum și efectuează alte sarcini la indicația șefului Direcției CTECB, a directorului DRIIE și/sau a membrului CE care patronează activitatea DRIIE desemnat conform ordinului guvernatorului BNM cu privire la atribuirea subdiviziunilor BNM. 

Cerințe minime obligatorii:

  1. Studii superioare complete în domeniul economiei și/sau în domeniul relațiilor internaționale, sau a dreptului internațional. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țară și/sau instituțiile de învățământ respective.
  2. Stagiu de cel puțin 4 ani în structurile administrație publice naționale sau în structurile internaționale, cu funcții ce țin de relații internaționale sau coordonarea comunicării între diferite entități, inclusiv în proiecte de asistență tehnică (beneficiar /donator de proiecte de asistență tehnică), sau în domeniul gestiunii proiectelor de asistență tehnică;
  3. Cunoașterea specificului activității instituțiilor financiare internaționale și altor organizații internaționale care au tangență cu atribuțiile  BNM;
  4. Cunoașterea particularităților de bază a procesului de integrare europeană;
  5. Cunoașterea particularităților ce țin de coordonarea asistenței tehnice externe acordate de comunitatea donatorilor, în special a particularităților aferente :(ii) inițierii /purtării dialogului cu partenerii de dezvoltare în vederea obținerii de asistență tehnică externă pentru BNM;
  6. (iii) implementării, monitorizării și evaluării proiectelor și programelor de asistenta tehnică externă;
  7. (i) identificării /programării necesităților de asistență tehnică, ținând cont de obiectivele prioritare ale BNM;
  8. Cunoașterea  prevederilor legale cu privire la Banca Națională a Moldovei, privind activitatea entităților reglementate, licențiate și supravegheate de către BNM, privind reglementarea valutară etc. necesare pentru realizarea cu succes a atribuțiilor postului; 
  9. Cunoașterea atribuțiilor principalelor  autorități (instituții) publice ale Republicii Moldova (în special cele cu profil economic și financiar);
  10. Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată a aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point; 
  11. Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române, ruse și engleze vorbire fluentă;
  12. Competențe: integritate, responsabilitate, profesionalism, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, capacitate de a rezolva probleme, perseverență, învățare și dezvoltare continuă;
  13. Alte abilități și atitudini:
  • candidatul trebuie să posede abilități de analiză și luarea deciziilor, flexibilitate, capacitatea de a soluționa probleme, de a prioritiza și a gestiona mai multe sarcini simultan; 
  • spirit de echipă și de inițiativă, gândire ordonată și analitică, atenție la detalii, tact şi pricepere în muncă cu oamenii, perseverență, rezistență la efort şi stres; 
  • capacitate de ascultare și spirit de analiză, capacitate de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
  • capacitate de a expune clar și concis, scris și verbal: constatările, concluziile și recomandările (fixarea exactă și calitativă a informației), capacitate de sinteză.

Principalele atribuții funcționale:

  1. Cooperarea cu partenerii externi de dezvoltare în vederea solicitării și beneficierii de asistență tehnică externă;
  2. Coordonarea și gestiunarea (prin planificarea, solicitarea, monitorizarea și evaluarea rezultatelor) tuturor misiunilor de asistență tehnică externă de care beneficiază BNM, sau este oferită de către BNM;
  3. Monitorizarea participării reprezentanților BNM la formațiunile de lucru ale organizațiilor externe și informarea periodică a membrilor CE cu privire la aceasta;
  4. Colaborarea cu celelalte subdiviziuni din cadrul BNM pentru realizarea oricăror acțiuni comune legate de băncile centrale și autoritățile de supraveghere din alte state, inclusiv cele ce privesc încheierea și implementarea de acorduri/memorandumuri de cooperare între BNM și acestea;
  5. Asdigurarea întreprinderii măsurilor necesare în vederea bunei organizări a întâlnirilor din cadrul BNM și a evenimentelor asociate, desfășurate cu ocazia vizitelor reprezentanților partenerilor externi;
  6. Participarea în cadrul activităților de elaborare a documentelor de politici naționale de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova, precum și privind integrarea Republicii Moldova în structurile economice internaționale;
  7. Asigurarea elaborării și redactării scrisorilor protocolare (de felicitare pentru numirea în funcție, mulțumire, colaborare, condoleanțe etc.) ce urmează a fi adresate partenerilor externi ai BNM;
  8. Asigurarea elaborării unor analize, sinteze, discursuri, prezentări și în limba română, rusă sau engleză, în legătură cu participarea membrilor CE, sau a altor reprezentanți ai BNM la diverse reuniuni şi forumuri, sau alte evenimente externe;
  9. Îndeplinirea altor funcții și însărcinări la indicația Conducerii BNM.

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 26 decembrie 2023

! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condițiile concursului.

Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie:

  1. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548 din 21.07.1995;
  2. Legislația aferentă activității entităților reglementate, autorizate și licențiate de către BNM, precum și cea aferentă realizării altor atribuții ale BNM;
  3. Acordul de Asociere încheiat între Republica Moldova și Uniunea Europeană (semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia).

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0


Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola