BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist coordonator, pe durată determinată, responsabil de control și evaluare riscuri
Obiectivele postului:
Identificarea și evaluarea dacă banca are un sistem corespunzător de evaluare a riscurilor, care include politici prudente, procese și acțiuni de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control al acestora. Acest post este pe perioada determinată și face parte din Directia control si evaluare riscuri, Departament Supraveghere bancară.
Cerințe minime obligatorii:
1) Studii și experiență:
Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățământ respective.
- Experiență: nu necesită;
- Cunoașterea principiilor unei supravegheri bancare eficiente;
- Cunoștințe generale cu privire la efectuarea controlului la băncile licențiate;
- Cunoașterea limbii engleze, la nivel, cel puțin, intermediar (citit/scris/vorbit);
- Competențe digitale MS Office.
2) Competențe comportamentale:
- Gândire ordonată, tact și pricepere în munca cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună
Principalele atribuții:
1. Evaluează politicile și practicile aferente evaluării riscurilor;
2. Participă în cadrul băncilor în calitate de inspector responsabil de evaluarea unui risc;
3. Participă la evaluarea riscului de credit în cadrul controalelor pe teren sau din oficiu.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Procese de activitate digitalizate;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 05 decembrie 2023.
! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
BIBLIOGRAFIA
- Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
- Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
- Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM nr.322 din 20.12.2018;
- Regulamentul cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
- Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP).
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos