BNM anunță concurs pentru postul vacant de economist principal responsabil de statistica monetară și financiară aferentă activității companiilor de asigurări
Scopul și atribuțiile direcției (sectorul Statistica monetară și financiară) constau în colectarea, verificarea și analiza datelor aferente statisticii monetare și financiare recepționate de la instituțiile de raportare - elaborarea rapoartelor și informațiilor aferente pentru uz intern (în cadrul BNM), precum și pentru utilizatori externi (Fondul Monetar International, Biroul Național de Statistică, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, etc).
Cerințe minime obligatorii:
1. Studii superioare în domeniul financiar-bancar/economic/statisticii, cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare. În cazul unui calificativ mai mic de 8, condiţia se consideră a fi intrunită, dacă candidatul are o experienţă în domeniul solicitat de minim 3 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în tara și/sau instituțiile de învățământ respective.
2. Experiență de muncă în domeniul financiar-bancar, economic sau statistic de cel puțin 1 an;
3. Cunoașterea calculatorului la nivel de utilizator în special aplicațiile MS Office;
4. Competențe lingvistice: cunoașterea fluentă a limbii române și cunoașterea limbii engleze la nivel intermediar (citit/scris/vorbit);
5. Competențe: Integritate; Responsabilitate; Profesionalism; Orientare către rezultate; Perseverență.
Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:
Posedarea cunoștințelor din domeniul analizei monetare (statistica monetară și financiară, precum și analiza financiară).
Principalele atribuții funcţionale:
1. Elaborează metode de verificare a rapoartelor primare recepționate de la companii de asigurări;
2. Asigură verificarea și cross-verificarea cu alte rapoarte disponibile în cadrul BNM a informației primare recepționate de la companii de asigurare aferente statisticilor monetare;
3. Studiază în mod continuu metodologia actuală de compilare a statisticii monetare și înaintează propuneri de a îmbunătăți calitatea datelor primare;
4. Elaborează informația analitică pentru uz intern aferent companiilor de asigurare în baza rapoartelor primare;
5. Elaborează raportul standardizat aferent companiilor de asigurare pentru raportarea la Departamentul Statistică (STA) al Fondului Monetar Internațional (FMI);
6. Acordă consultanță entităților de raportare, persoane juridice și fizice;
7. Verifică și pregătește pentru publicare în cadrul BDI de pe pagina web a BNM fișierele referitoare la activitatea companiilor de asigurare aferent domeniului statisticii monetare și financiare.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Procese de activitate digitalizate;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 27 august 2023.
! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158 sau 022- 822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm să consultaţi bibliografia de mai jos pentru participarea la concurs.
Bibliografie pentru interviu:
1. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995 (http://www.bnm.md/ro/content/lege-cu-privire-la-banca-nationala-moldovei-nr-548-xiii-din-21071995). Actul urmează a fi modificat de Legea nr.178 din 11.09.2020, în vigoare din 01.07.2023;
2. Legea Nr 92 din 07.04.2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare (https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=134551&lang=ro).
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos
https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0