Organizații vizate:
Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Asociația Amici dei Bambini, Moldova angajează consultant juridic în cadrul serviciului Linia Fierbinte
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Asociația Amici dei Bambini, Moldova angajează consultant juridic în cadrul serviciului Linia Fierbinte (nivelul de risc al funcției în relație cu beneficiarul 8/13 sau 69,2%)
TERMENI DE REFERINȚĂ
Context: Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini este o Organizație Non-Guvernamentală care activează în Republica Moldova de mai bine de 20 ani și promovează dreptul fiecărui copil la familie, educație și timp liber.
Amici dei Bambini, Moldova implementează, în perioada mai 2022 – august 2023, intervenția de răspuns la criza refugiaților din Ucraina ”COPIII PENTRU PACE” în cadrul căreia este activat Serviciul de asistență telefonică, psihologică și juridică gratuită (Linia Fierbinte 0800 10 804).
Scopul proiectului: Îmbunătățirea bunăstării psihosociale a persoanelor strămutate temporar pe teritoriul Republicii Moldova din calea războiului din Ucraina.
Scopul postului: în cadrul serviciului ”Linia fierbinte”, consultantul juridic va oferi asistență juridică persoanelor strămutate temporar pe teritoriul R. Moldova din Ucraina.
Program de muncă: 6 ore zilnic / 5 zile săptămânal (luni-vineri, 10.00-17.00)
Locul de muncă: Chișinău, cu posibilitatea deplasării în teritoriu, la nivel național
Poziție: Consultant juridic
Perioada de angajare: mai – august 2023
Atribuții și responsabilități:
- Preluarea apelurilor telefonice parvenite la Linia Fierbinte și oferirea suportului informațional solicitat;
- Evaluarea necesităților informaționale ale beneficiarului și revenirea cu un apel de completare, în caz de necesitate;
- Asistarea persoanelor care solicită stabilirea statutului de protecție temporară, oferind, în timp util, informații de înaltă calitate, consiliere și asistență;
- Organizarea vizitelor periodice, după necesitate, pentru sesiuni de consiliere juridică la centrele de cazare pentru refugiați și comunitățile gazdă în care activează angajatorul;
- Participarea la ședințele echipei multidisciplinare (asistent social, psiholog și jurist) realizate în cadrul centrelor de cazare pentru refugiați și comunitățile gazdă în care activează angajatorul, în vederea elaborării și implementării PPI (planului individual de intervenție) cu participarea persoanei strămutate temporar pe teritoriul R. Moldova din Ucraina;
- Colaborarea cu alte organizații prezente în teritoriu și redirecționarea către acestea, a cazurilor specifice care necesită un suport mai specializat;
- Asigurarea evidenței apelurilor telefonice preluate /beneficiarilor serviciilor juridice;
- Participarea la ședințele organizatorice săptămânale în vederea asigurării reușitei serviciului de asistență telefonică gratuită;
- Participarea la instruiri de formare continuă în domeniul asistenței în situații de criză;
- Alte roluri şi responsabilități la delegarea Coordonatorului de proiect.
Toată activitatea va fi organizată în conformitate cu Politicile de Salvgardare, de Protecție a Copilului și Prevenire a Abuzului Sexual și a Hărțuirii precum și cu Regulamentul Intern al organizației, aprobate în cadrul A.O. Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini.
Formare, abilități și calități personale:
- Studii superioare în domeniul jurisprudenței;
- Experiență de muncă în domeniu – minim 2 ani;
- Experiență de muncă în ONG-uri și în cadrul Liniilor fierbinți constituie un avantaj;
- Cunoașterea fluentă a limbilor română și rusă;
- Abilități de comunicare asertivă și eficientă (în condiții de comunicare la telefon);
- Abilități de interacțiune cu beneficiarii și cu membrii echipei de lucru;
- Abilități de organizare şi planificare;
- Abilitate de lucru în echipă și independent;
- Empatie și non-discriminare în lucrul cu diverse categorii de beneficiari;
- Disciplină, corectitudine şi seriozitate;
- Flexibilitate, capacitate de adaptare la situații neprevăzute și orientare spre realizarea obiectivelor;
- Rezistență pentru activitate în condiții şi situații de stres;
- Abilități de operare cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.);
- Disponibilitate imediată pentru a se implica 5 zile pe săptămână, a câte 6 ore, în perioada mai - august 2023;
Oferim:
- Salariu atractiv și motivant;
- Condiții de muncă flexibile;
- Atmosferă de lucru prietenoasă.
Persoanele interesate vor expedia CV-ul actualizat și scrisoarea de motivare la adresa electronică: moldova.aibi@gmail.com, cu mențiunea “Psiholog – Linia fierbinte”, până la 18.04.2022. Totodată, rugăm să indicați datele de contact a 2 persoane de referință care ar putea fi contactate în caz de preselectare a candidaturii Dvs.
Persoană de contact: Tatiana Lungu (cell. 069291115)
Doar persoanele preselectate vor fi invitate la interviu.
- Senior Legal Advisor of Prosecutors Vetting Commission
- Reporter(ă) Site
- Repetat: AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei ”AVE Copiii” angajează Specialist local în protecția copilului (Coordonator local) r-nul Cimișlia
- Agenția de Guvernare Electronică anunță concurs de angajare pentru suplinirea postului vacant de Dezvoltator software (Swift developer)
- LANSAREA CONCURSURILOR de ocupare a funcțiilor vacante în cadrul Centrului de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE)
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








