Asociația Obștească CCF Moldova anunță concurs de angajare în poziția de coordonator colectare de fonduri corporative la nivel local
CCF Moldova – copil, comunitate, familie, anunță concurs de angajare în poziția de coordonator colectare de fonduri corporative la nivel local. Căutăm o persoană motivată care să se alăture echipei noastre de comunicare și fundraising, pentru a contribui la o schimbare pozitivă în viața copiilor din țara noastră. Acest rol presupune utilizarea abilităților excelente de comunicare, manifestarea spiritului de inițiativă pentru a identifica oportunități noi de strângere de fonduri, precum și a dezvolta și menține relații de colaborare cu potențialii donatori.
Sarcini:
- Colectarea de fonduri prin negocieri de la întreprinderi mari și mici și mijlocii;
- Promovarea misiunii organizației atât în întâlnirile individuale, cât și publice;
- Cultivarea și extinderea unei rețele de donatori corporativi;
- Dezvoltarea parteneriatelor de încredere pe termen lung cu donatorii corporativi și privați;
- Identificarea noilor oportunități de strângere de fonduri;
- Planificarea și implementarea inițiativelor de strângere de fonduri, (campanii, evenimente) pentru a ajuta organizația să atingă obiectivele financiare;
- Comunicarea și raportarea donațiilor către parteneri. Asigurarea transparenței.
Responsabilități cheie
- Analiza prospecțiilor pentru a înțelege cum poziționăm organizația;
- Crearea strategiilor pentru atingerea țintelor financiare;
- Menținerea evidenței donatorilor și gestionarea comunicărilor regulate cu ei;
- Transmiterea, în mod eficient a misiunii, viziunii și importanța programelor organizației către potențialii donatori;
- Scrierea de cereri de granturi la nivel național.
- Co-organizarea evenimentelor de strângere de fonduri;
- Co-participarea în scrierea propunerilor de finanțare instituțională.
- Participarea la evenimentele publice ale susținătorilor și prospecțiilor țintiți;
- Monitorizarea progresului comparativ cu țintele si analiza factorilor de succes si/sau de risc.
Abilități și calificări:
- Abilități de comunicare verbală și scrisă și abilități de prezentare(română, engleză, rusă)
- Experiență de lucru relevant domeniului, de cel puțin trei ani. Managementul de proiect va constitui un avantaj.
- Abilități excepționale de comunicare asertivă.
- Abilități excelente de lucru în echipă, dar și individual.
- Experiență în scrierea de propuneri de granturi, comunicate de presă și/sau scrisori de strângere de fonduri.
- Creativitate și abilități de persuasiune.
- Abilități în gestionarea sarcinilor, planificarea evenimentelor și echilibrarea priorităților.
- Studii superioare în unul dintre în unul dintre următoarele domenii: comunicare, marketing, relații publice sau un domenii conexe
- Competențe excelente în utilizarea Microsoft Office.
- Abilități de prezentare și vorbire publică
Pot aplica doar rezidenții Republicii Moldova.
Ce oferim:
- Un mediu de lucru prielnic, alături de o super echipă
- Salariu competitiv, cu tot pachetul social inclus
- Transport pentru deplasările în teren
- Echipament tehnic relevant postului de muncă.
- Oportunități de instruire alături de colegii din Marea Britanie
Pentru aplicare la poziția vacantă, vă rugăm să expediați CV-ul, scrisoarea de motivație și referință, până la 15 februarie 2023, la emailul contact@ccfmoldova.org cu titlul ” Coordonator colectare de fonduri”.
CCF Moldova este semnatară a Politicii de Protecție a Copilului și Politicii de Prevenire a Exploatării și Abuzului Sexual și declară toleranță zero față de orice formă de violență.
Angajații CCF Moldova vor semna ambele politici și își vor asuma angajamentul de respectare a acestora.
Alte anunturi de angajare
- The Swedish Embassy in Chisinau is seeking a Housekeeper for the Residence
- UNDP Moldova: Project Associate (NPSA7) - Resilient, Inclusive Markets in Moldova (RIM) Project
- CRS Moldova is hiring Techincal Adviser Education and Psychosocial Support
- National Programme Officer (SB4.4) on HIV/AIDS prevention and care
- APSCF contractează prestator de servicii de consultanță privind elaborarea politicii de salarizare
- BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert principal responsabil de supraveghere bancară continuă
- Post temporar vacant ANRE (termen-limită 12.06.2023)
- Angajăm specialist principal dezvoltare personală la Centrul Municipal de Tineret Chișinău
- Asociația Amici dei Bambini, Moldova anunță concurs pentru postul vacant de Coordonator Centre de Resurse
- UNICEF Moldova: National Individual Consultancy 'Engineer for Barnahus-type services'