BNM anunță concurs pentru postul vacant de jurisconsult coordonator, pe durata determinată, Direcția avizare juridică și contencios, Departamentul Juridic
Scopul și atribuțiile de bază ale postului:
Jurisconsultul coordonator al Direcției avizare juridica si contencios asigură îndeplinirea sarcinilor trasate şi activităților atribuite Direcției, în special acordă asistență și consultanța juridică necesară întru asigurarea legală a exercitării atribuţiilor BNM și a bunei funcţionări interne a BNM.
Domeniul de activitate al Direcției avizare juridica si contencios: avizarea sub aspectul legalităţii a proiectelor actelor cu caracter individual ce urmează a fi emise de BNM (hotărâri, autorizații, permisiuni, aprobări, ordonanţe etc.), emiterea opiniilor juridice și acordarea consultanței juridice în domeniile de supraveghere și rezoluție bancară, autorizare a operațiunilor valutare, reprezentarea și susținerea apărărilor în interesele BNM în ședințele de judecată.
Cerințe minime obligatorii față de candidat:
1. Studii de licență în drept cu media generală pe anii de studii de cel puțin 9. Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective, care urmează a fi echivalente cel puțin cu nota 9.
2. Experiența profesională (vechime în muncă) dovedită de cel puțin un an în domeniul juridic, dobândită după obținerea diplomei de licență;
3. Competențe lingvistice: cunoaşterea limbii române și engleze (nivel avansat vorbire și scriere). Dovada cunoașterii limbii engleze se va face prin prezentarea unui certificat emis de o instituție acreditată, a documentului privind obținerea unor studii universitare cu predare în limba engleză sau privind experiența profesională obținută într-un mediu anglofon. Dacă niciunul dintre aceste documente nu poate fi prezentat, candidatul va fi supus unui test de evaluare a competențelor lingvistice.
Alte cerințe: cunoștințe temeinice în domeniul dreptului, abilități bune de comunicare și argumentare, de analiză și sinteză, de elaborare a documentelor juridice.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc cerințele minime obligatorii ale concursului.
Termenul-limită pentru depunerea CV-urilor este: 19 decembrie 2022.
!Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesați: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completați formularul CV-ului online sau îl puteți depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chișinău, Departamentul strategie, organizare și resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriți să candidați.
Bibliografia recomandată să fie consultată de candidat, înainte de concurs:
1. Constituția Republicii Moldova
2. Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018
3. Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei
4. Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutara
5. Legea nr.982/2000 privind accesul la infomaţie
6. Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor
7. Legea nr.232/2016 privind redresarea si rezoluția băncilor
8. Codul civil al RM nr.1107/2003
9. Legea nr. 1134/1997 privind societăţile pe acţiuni
10. Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos
Alte anunturi de angajare
- Societatea de Cruce Roșie din Moldova angajează ofițer de sănătate mintală și sprijin psihosocial (MHPSS)
- UNICEF Moldova: National Consultant to provide methodological support and quality assurance of the Global AIDS Monitoring (GAM) 2024 reporting
- People in Need is hiring a MEAL (Monitoring, Evaluation) Coordinator
- Concurs: selectarea a doi experți (persoane fizice) pentru implementarea proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Moldova
- Asociația Promo-LEX angajează Comunicator/Comunicatoare
- Trade Marketing Specialist
- Moldova Future Technologies Activity -Project Management Specialist in Creative Industries
- Extended deadline: IDLO is seeking for Senior Researcher, Secretariat, Independent Anti-Corruption Advisory Committee (CCIA)
- Solidarity Fund PL în Moldova angajează Coordonator/Coordonatoare de proiecte (construcții)
- Intersos is hiring Mental Health and Psychosocial Support (MHPSS) Expert