BNM anunță concurs pentru postul vacant de șef de direcție, Direcția legislație banca centrală (perioadă determinată)



Cerințe minime obligatorii:

  1. Studii superioare în drept cu media generală pe anii de studii de cel puțin 8,5 ; Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective.
  2. Experienţă de muncă în  domeniul juridic de minim 4 ani ;
  3. Cunoştinţe de operare a calculatorului şi cunoaşterea aplicaţiilor MS Word, Excel şi Power Point;
  4. Competențe lingvistice: cunoaşterea limbii engleze;
  5. Cunoşterea exigențelor de tehnică normativă;
  6. Abilități de elaborare a normelor juridice și de întocmire a avizelor juridice, de argumentare, analiză și sinteză.
  7. Abilități de planificare și coordonare a activității.
  8. Cunoșterea cadrului regulatoriu al Uniunii Europene, internațional și național în domeniul atribuțiilor de bancă centrală (politică monetară-valutară, piețe financiare, sisteme de plăți, activitatea de prestare a serviciilor de plată și emitere de monedă electronică din domeniul nebancar).

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

  • Competențe demonstrate / experiență  în reglementarea (elaborarea, avizarea, expertizarea actelor normative pertinente) activităților din domeniul financiar (bancar/nebancar).

Principalele atribuții:

  1. Conducerea şi organizarea activității Direcţiei;
  2. Formularea propunerilor de lege ferenda și definitivarea proiectelor de legi inițiate de subdiviziunile Băncii Naționale;
  3. Avizarea actelor normative, elaborate de departamentele de specialitate ale Băncii Naționale, din punctul de vedere al legalității si tehnicii normative, tinînd cont de standardele internaționale și europene aplicabile. Acordarea de consultanță juridică pe marginea avizelor furnizate la proiectele de acte normative și a procesului de elaborare a actelor normative;
  4. Emiterea opiniilor juridice/avizelor asupra proiectelor de acte normative elaborate de către alte autorităţi;
  5. Inițierea acțiunilor legate de cunoașterea, interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor din legislația din domeniul atribuțiilor de bancă centrală;
  6. Participarea la întruniri cu reprezentanți ai autorităților publice ale Republicii Moldova, ai sistemului bancar, ai instituțiilor internaționale și ai altor entități, în masura necesară bunei exercitari de catre Banca Nationala a functiilor și atributiilor sale;
  7. Acordarea de consultaţii şi asistenţă juridică conducerii Băncii Naţionale a Moldovei şi salariaților acesteia, în limitele domeniului de activitate a Direcţiei.

Termenul-limită:

  • 22 august 2022.

!Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesați: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completați formularul CV-ului online sau îl puteți depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chișinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriți să candidați.

Vor fi contactate doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Solicităm insistent studierea bibliografiei de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografie de referință:

( disponibilă pe site-ul www.bnm.md ):

  1. Constituţia Republicii Moldova;
  2. Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107/2003;
  3. Codul Administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018;
  4. Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni;
  5. Legea nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată;
  6. Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative;
  7. Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei;
  8. Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor;
  9. Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor;
  10. Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară;
  11. Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată si moneda electronică;
  12. Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor;
  13. Legea nr.234/2016 privind Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare.

Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos

https://www.bnm.md/ro/content/recrutare-0