frule

Termen extins - CRJM caută să angajeze un consilier/ă juridic/ă pe perioadă nedeterminată

small Termen extins angajare juristCentrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy.    

Noi promovăm justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanisme anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.

CRJM anunță un concurs pentru:

Funcția: Consilier/ă juridic/ă;

Contract: Pentru un termen nedeterminat;

Localizarea: Chișinău, Republica Moldova, sediul CRJM, str. A. Șciusev 33.

Atribuții:

Principalele sarcini ale juristului/juristei țin de:

  1. Cercetare și analiză; 
  2. Advocacy;
  3. Activități de instruire;
  4. Reprezentare.

Fișa de post a funcției este anexată (link).

 Cerinţe:

 Educație:

  • studii universitare în domeniul dreptului (studenții din ultimul an de studiu sunt de asemenea eligibili).

 Cunoștințe:

  • bune cunoștințe în domeniul justiției, anticorupție și integritate, drepturilor omului și societății civile;
  • cunoașterea fluentă a limbilor română şi engleză (cel puțin nivelul B2). Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj.

 Abilități și aptitudini:

  • folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi cunoașterea la nivel avansat a MS Office, Windows şi abilități avansate de navigare pe internet;
  • bune abilități de comunicare internă și externă, prezentare, planificare și organizare;
  • persoană responsabilă, atentă la detalii și creativă, bine organizată și dedicată;
  • capacitatea de a lucra independent, în echipă și sub presiune.

Competențe de bază:

  • angajament față de misiunea, viziunea și obiectivele strategice ale CRJM, împărtășirea valorilor CRJM;
  • sensibilitate şi adaptabilitate față de diversitatea culturală, sex, religie, rasă, naționalitate și vârstă;
  • responsabilitate și răspundere directă pentru rezultatul deciziilor proprii.

Deținerea cetățeniei Republicii Moldova nu este obligatorie. Persoana trebuie să dețină dreptul de a munci în Republica Moldova.

Funcția de jurist/ă este compatibilă cu activitatea de avocat/ă sau stagiul în avocatură.

Selectarea:

  • Încurajăm depunerea dosarelor și de către persoanele care nu au stagiu de muncă sau cu puțină experiență profesională, dar și de către persoanele cu o experiență considerabilă. Experiența de muncă nu este obligatorie, dar constituie un avantaj.
  • CRJM va examina dosarele recepționate pe subcategorii, grupate în funcție de experiența candidaților, și ar putea angaja mai mult de o persoană.

Condiții de muncă:

  1. mediu de lucru confortabil și prietenos;
  2. spațiu de muncă bine dotat și echipament performant pus la dispoziția angajatului/ei;
  3. posibilități de dezvoltare profesională; 
  4. salariu motivant (inclusiv pachet social deplin), care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;
  5. program deplin de lucru între 9:00 – 18:00;
  6. regim de muncă flexibil; conexiune deplină la resursele Asociației prin intermediul instrumentelor digitale, care asigură posibilitatea de a munci în format mixt (de la birou și de la distanță).

Persoanele care corespund cerințelor menționate mai sus sunt rugate să expedieze prin e-mail o scrisoare de motivare și CV-ul actualizat, care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință, până la 20 iulie 2022, ora 23.59, la adresa: applications@crjm.org.

Selectarea va fi făcută în bază analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu.  Informații suplimentare pot fi obținute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă. Fiecare candidat va fi informat în scris despre decizia luată în privința sa.

Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru proba scrisă și interviu.

Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/o candidat/ă în cazul în care dosarele primite sau candidații nu vor corespunde cerințelor sale.

Prin depunerea dosarului, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate. ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul/a angajator/are, Vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicarea motivului nu este necesară.

CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, consolidând astfel capacitatea organizațională. Toate persoanele calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu tratăm diferit persoanele în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.

FIȘA DE POST pentru funcția de Consilier/ă juridic/ă

Sarcini generale:

Consilierul/a juridic/ă este responsabil/ă de asigurarea implementării activităților/proiectelor în cadrul CRJM, coordonate cu Directorul/area de programe / Președintele CRJM.

Consilierul/a juridic/ă desfășoară activități de cercetare și analiză, advocacy, inclusiv litigare, fundraising și alte activități legate de activitatea Asociației.

Consilierul/a juridic/ă este persoană material-responsabilă în privinţa proiectelor în care este manager de proiect.

 Cerinţe faţă de deţinătorul funcţiei:

  1. studii universitare în domeniul dreptului;
  2. posedarea fluentă a limbilor română şi engleză. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internațională constituie un avantaj;
  3. folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi abilități avansate de navigare pe internet;
  4. posedarea cunoștințelor bune în domeniul justiţiei şi drepturilor omului;
  5. capacități bune de fundraising şi coordonare a proiectelor.

 Sarcini specifice:

  1. Cercetare și analiză:
    1. colectează informația pentru cercetările efectuate de către Asociație;
    2. urmărește modificările de legislație sau politici relevante pentru activitatea Asociației, conform modului de distribuire a sarcinilor în cadrul Asociației;
    3. urmărește jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului şi practica instituțiilor ONU relevante pentru activitatea Asociației, conform modului de distribuire a sarcinilor în cadrul Asociației;
    4. urmărește recomandările Consiliului Europei relevante pentru activitatea Asociației, conform modului de distribuire a sarcinilor în cadrul Asociației;
    5. colectează informații despre evoluțiile politice și legislative în cadrul Uniunii Europene și Consiliului Europei în domenii relevante pentru activitatea Asociației;
    6. elaborează sau, după caz, verifică materialele pregătite în cadrul proiectelor în care este implicat/ă;
    7. efectuează alte activități necesare pentru realizarea obiectivelor proiectelor în care este implicat/ă.
  2. Advocacy:
    1. litigare, inclusiv preluarea, documentarea și apărarea unei persoane sau grup de persoane în instanța de judecată sau alte instituții publice cu scopul de a obține modificări ale legislaţiei și practicii judiciare, în cadrul proiectelor pe care le implementează organizația;
    2. identificarea cauzelor pentru litigare;
    3. elaborează sau redactează materialele pentru măsurile de advocacy şi urmăreşte efectul acestor măsuri;
    4. identifică oportunități pentru reacţii publice sau realizarea altor acțiuni de interes public;
    5. întreprinde întâlniri cu factorii de decizie;
    6. identifică alte oportunități pentru promovarea obiectivelor Asociației pe plan național și internațional.
  3. Activități de instruire:
    1. elaborează conceptele şi materialele necesare pentru activitățile legate de instruire efectuată de Asociație, în domeniul programului său;
    2. participă în calitate de formator/are sau participant/ă la activitățile de instruire organizate de Asociație;
    3. participă la activități de instruire oferite de alte organizații, în urma coordonării cu Președintele Asociației sau directorul/area de programe care coordonează proiectul în care este implicat/ă.
  4. Activități de fundraising:
    1. identifică potențialele surse de finanțare;
    2. împreună cu alte persoane, dezvoltă ideile de proiecte privind finanţarea Asociației;
    3. scrie sau, după caz, verifică propunerile de finanțare, în modul stabilit de Președintele Asociației.
  5. Activități de management al proiectelor în care apare ca manager/ă de proiect:
    1. participă la selectarea personalului din cadrul proiectului;
    2. asigură distribuirea sarcinilor între personalul implicat în implementarea proiectului;
    3. supraveghează şi, dacă este cazul, coordonează activitatea personalului implicat în implementarea proiectului;
    4. asigură buna implementare a proiectului în ceea ce privește substanța proiectului;
    5. comunică cu donatorul;
    6. verifică corectitudinea managementului resurselor financiare;
    7. elaborează, verifică şi aprobă rapoartele de activitate și financiare pe marginea proiectului;
    8. informează periodic Președintele Asociației şi/sau Directorul/area de programe despre modul de implementare a proiectului.
  6. Activități de management, inclusiv comunicare și logistică:
    1. asistă Președintele Asociației şi Directorul/area de programe în vederea actualizării planului de acțiuni al Asociației și elaborării raportului anual de activitate;
    2. participă la ședințele periodice ale personalului Asociației, inclusiv, dacă este cazul, luarea de note;
    3. elaborează informația pentru pagina web a Asociației, în măsura în care informația ține de activitatea sa;
    4. colaborează cu personalul Asociației în vederea asigurării tuturor activităților logistice pentru organizarea evenimentelor Asociației;
    5. participă la evaluarea performanțelor personalului Asociației:
    6. execută indicațiile Directorului/arei de programe sau Președintelui Asociației în ceea ce privește chestiuni logistice și de management.
  7. Reprezentare și relațiile cu publicul:
    1. reprezintă Asociația în cadrul activităților legate de implementarea proiectelor în care apare ca manager de proiect;
    2. reprezintă Asociația la evenimente publice, în urma coordonării cu Directorul/area de programe sau Președintele Asociației;
    3. acordă interviuri în mass-media sau apare în emisiuni, reportaje sau articole, în urma coordonării cu Directorul/area de programe sau Președintele Asociației.

 Relațiile ierarhice în cadrul Asociației:

  1. se subordonează Directorului/arei de programe;
  2. are în subordonare personalul din cadrul proiectelor în care apare ca manager de proiect;
  3. colaborează cu personalul pe comunicare în ceea ce privește organizarea evenimentelor și asigurarea vizibilității Asociației în cadrul proiectelor în care apare ca manager de proiect;
  4. colaborează cu Directorul/area serviciului administrativ și Managerul financiar în vederea întocmirii rapoartelor de activitate și financiare pentru proiectul de care este responsabil/ă.

 Regim de lucru:

  1. durata prestării serviciilor - în funcţie de proiectele implementate de Asociație;
  2. timpul de muncă depinde de numărul de proiecte implementate de Asociație, însă nu poate depăşi 40 de ore săptămânal;
  3. orarul de prestare a serviciilor - în funcţie de necesităţi, de regulă de la 9.00 până la 18.00, de luni până vineri;
  4. Consilierul/a va depune toate eforturile să se afle majoritatea timpului în biroul Asociației.


Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola