Organizații vizate:
Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Termen extins: A.O. Centrul de Drept al Femeilor anunță concurs pentru selectarea unei asistente/ unui asistent de proiect
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Despre organizație
Asociația Obștească „Centrul de Drept al Femeilor”(în continuare – CDF) este o organizație non-guvernamentală înregistrată în anul 2009. Misiunea CDF este de a contribui la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie în Republica Moldova. Organizația monitorizează implementarea legislației în domeniul violenței față de femei și a violenței în familie și oferă expertiză la elaborarea unei legislații eficiente în domeniul egalității de gen, prevenirii și combaterii violenței în familie și a violenței față de femei, întreprinde eforturi de consolidare a capacităților răspunsului sistemului de drept la cazurile de violență în familie și susține femeile expuse la violență, oferindu-le asistență juridică primară și calificată , asistență psihologică și abilitare economică.
Centrul de Drept al Femeilor a primit sprijin financiar de la Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară Women’s Peace & Humanitarian Fund care va permite oferirea de asistență umanitară esențială și acces la servicii de protecție femeilor și fetelor refugiate din Ucraina.
Proiectul va fi implementat în perioada Mai 2022 – Decembrie 2022.
Obiectiv
Selectarea unei asistente/ unui asistent de proiect pentru asigurarea implementării eficiente a proiectului.
Responsabilități
- Asistență în implementarea generală a proiectului, conform planului de lucru al proiectului și îndeplinirea sarcinilor necesare, specific pentru fiecare activitate;
- Cooperarea cu ceilalți/celelalte membre ale echipei de implementare, participarea în cadrul ședințelor de lucru ale echipei de implementare;
- Comunicarea cu partenerii proiectului, organizațiile subgrantate, coordonatorii locali și actorii relevanți contextului, la necesitate;
- Asigurarea logisticii pentru toate activitățile din cadrul proiectului, inclusiv activitățile de instruire (elaborarea contractelor; pregătirea actelor necesare pentru transferuri; identificarea locațiilor necesare pentru instruiri; asigurarea alimentării, acomodării, transportului și tuturor detaliilor necesare desfășurării activităților; elaborarea listelor de participare, transport, cazare ș.a.; identificarea ofertelor necesare; etc.);
- Planificarea și monitorizarea procurărilor de bunuri și servicii necesare în cadrul proiectului;
- Colectrea datelor și elaborarea bazelor de date necesare în cadrul proiectului;
- Alte sarcini desemnate de către coordonatorul/toarea proiectului, necesare pentru buna implementare a proiectului.
Cerințe față de aplicanți
- Experiență în oferirea asistenței logistice, asistența anterioară în cadrul unor proiecte implementate de către organizații ale societății civile;
- Abilități excelente empatice, de comunicare și observare, responsabilitate, corectitudine, punctualitate și flexibilitate;
- Experienţă şi abilităţi de utilizare a computerului, copiatorului, fax, (MS Office, Internet);
- Cunoaşterea limbii române și ruse este obligatorie, cunoașterea altei limbi va constitui un avantaj;
- Experiență în organizarea activităților de instruire va constitui un avantaj;
- Experiența de voluntariat va fi considerat un avantaj;
- Capacităţi de organizare a timpului, lucru în echipă, de comunicare eficientă verbală şi în scris, de prioritizare și realizare a mai multor activități simultan.
Dosarul de aplicare va include:
- CV-ul cu indicarea a 2 (două) persoane de referință;
- Scrisoarea de intenție.
Aspecte organizaționale
Asistenta/asistentul va lucra în bază de contract de prestare servicii, cu o implicare de 50% în perioada mai – decembrie 2022.
Disponibilitate pentru vizite pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Procedura de aplicare:
Termenul-limită de prezentare a dosarului de aplicare este 27 mai 2022, ora 24.00.
Dosarele de aplicare vor fi prezentate în format electronic la adresa concurs@cdf.md cu mențiunea „Concurs asistentă/asistent de proiect” sau pot fi depuse la adresa: str. M. Kogălniceanu 76, mun. Chișinău.
Numai candidații selectați vor fi contactați. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Informații suplimentare le puteți solicita prin email: concurs@cdf.md
NB: Procesul de selectare se va desfășura în conformitate cu politica de resurse umane fără a discrimina candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dezabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.
- Gender-Centru contractează consultanți/te pentru facilitarea sesiunilor și meselor rotunde naționale și regionale privind managementul cazurilor de violență în bază de gen
- AO Moștenitorii angajeaza expert/analist pe piața muncii
- Gender-Centru contractează consultant(ă) individual(ă) pentru desfășurarea sesiunilor de instruire și consolidarea capacităților echipelor multidisciplinare în domeniul combaterii violenței asupra copiilor
- Reporter(ă) Site
- INTERSOS is hiring Technical Manager - medical
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







