Expert/ă sau grup de experți pentru elaborarea suportului de curs și livrare de training în domeniul antreprenorial în cadrul proiectului „Youth4Entrepreneurship ”

Fundația Youth Development for Innovation, implementează proiectul Youth4Entrepreneurship – centru de suport în afaceri pentru tinerii antreprenori, cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului de afaceri din regiunea Centru și a consolida capacitățile de business ale tinerilor antreprenori din regiune să lanseze afaceri noi sau să dezvolte afacerile existente.

Proiectul este implementat în perioada iulie 2021 – decembrie 2023. În acest context Fundația Youth Development for Innovation anunță concurs pentru selectarea unui expert/e  sau grup de experți pentru elaborarea suportului de curs și livrare de training în domeniul antreprenorial.

Perioada de angajare: februarie 2022 – aprilie 2022

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI:

  • Elaborarea unui suport de curs pentru instruire în domeniul antreprenorial pentru 200 de tineri din regiunea Centru; *

*Notă: Pentru elaborarea suportului de curs se vor lua în considerare rezultatele raportului de evaluare a necesităților antreprenoriale ale tinerilor din regiunea Centru și a mediului de afaceri regional. Acest document va fi oferit experților sau companiei câștigătoare.

  • Elaborarea unui concept de instruire conform suportului de curs în domeniul antreprenorial, care  va include:
  • Elaborarea design-ului de training și al agendei de instruire pentru min. 40 ore cu prezență online;*

*Notă: Sesiunile de instruire vor fi urmate de sarcini practice, prin care participanții vor trebui să fundamenteze cele studiate în contextul afacerii ce o administrează/o vor întemeia;

  • Propunerea/elaborarea de quiz-uri și alte instrumente pentru formarea și dezvoltarea competențelor generale și individuale ale tinerilor în domeniul antreprenorial;
  • Elaborarea chestionarelor de evaluare inițială și finală a cunoștințelor participanților;
  • Livrarea unui curs cu durata de min. 40 ore pentru 200 de tineri selectați din regiunea Centru;
  • Coordonarea activităţilor de elaborare a suportului de curs și livrare de training în relaţie cu obiectivele propuse şi rezultatele aşteptate ale proiectului;
  • Oferirea de date și informații pentru elaborarea materialelor de informare și instruire pentru activitățile proiectului;
  • Participarea la ședințele interne şi evenimentele publice în cadrul proiectului;
  • Elaborarea unui raport narativ de activitate în baza activităților desfășurate.
  • Executarea altor sarcini în acord cu specificul postului ocupat.

Cerințe față de tematicile incluse în suportul de curs și agenda instruirii, care vor include, dar nu se vor rezuma la subiectele:

  • Identificarea propriei motivații și cultivarea unei mentalități de antreprenor;
  • Noțiuni generale despre antreprenoriat și antreprenoriat social;
  • Start-up-uri și inovație în antreprenoriat;
  • Analiza pieții și conceptul de product-market fit;
  • Marketingul produselor locale și celor pentru export;
  • Strategii de vânzare;
  • Atragere de resursele financiare rambursabile și nerambursabile;
  • Abordări, instrumente și actori care influențează activitatea de antreprenoriat din perspectiva legislativă;
  • Regulile de acces pe piața europeană, procedurile vamale și normele legate de certificare pentru exportul pe piața UE,
  • Construcția unui business plan pentru modelul de afacere;
  • Prezentarea celor mai bune practici în domeniu și referințe a cadrului legal (UE/Republica Moldova).

Studii: Studii superioare în următoarele domenii: științe economice, administrarea afacerilor, management sau alte domenii relevante;

Experiență profesională:

  • Experiență de cel puțin 3 ani în  domeniul dezvoltării competenței de antreprenor și/sau educația non-formală sau alte domenii relevante;
  • Fluent/ă in limbile română și rusă;
  • Abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office (Word, Excel), Internet);
  • Experiența de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale va constitui un avantaj.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați:

  • CV-ul actualizat;
  • Oferta financiară;
  • Conceptul de metodologie propusă pentru elaborarea suportului de curs și livrare de training în domeniul antreprenorial.

Dosarul complet va fi expediat prin e-mail la adresa email: youth4entrepreneurship@gmail.com cu titlul: “Anunț selectare expert/ă sau grup de experți pentru elaborarea suportului de curs și livrare de training în domeniul antreprenorial”.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 10 ianuarie 2022, 12:00 ora locală

Persoana de contact: valentinafrumosu7@gmail.com, tel: +373 068942869