Concurs de selectare a unui specialist în domeniul asistenței sociale sau violenței în familie



Concurs de selectare a unui specialist în domeniul asistenței sociale sau violenței în familie

CONTEXT

HelpAge International în Moldova anunță concurs de selectare a  unui specialist în domeniul violenței sau asistenței sociale în vederea prestării serviciilor de informare, consiliere psiho-socială  a persoanelor în etate victime  ale violenței domestice și consultarea asistenților sociali comunitari în exercitarea atribuțiilor de asistență a Persoanelor în Etate, victime a Violenței.

În perioada 2020-2023 HelpAge International implementează proiectul ” Servicii mai incluzive de asistență și protecție a vârstnicilor din Moldova aflați la risc sau afectați de violență” finanțat de Republica Federală Germania (BMZ). Proiectul are ca scop să contribuie la integrarea necesităților vârstnicilor în servicii, sisteme și politici pentru a asigura protecția împotriva violenței la vârstă înaintată.

Unul din obiectivele proiectului își propune să consolideze serviciile de asistență psihosocială și legală pentru persoanele în vârstă afectate sau amenințate de violență.

În acest context HelpAge International  își propune să contracteze un specialist în domeniul violenței sau asistenței sociale în vederea creării unei echipe mobile (formată din jurist, psiholog și specialist în asistență socială) care vor acorda servicii de informare, consiliere și vor sprijini persoanele în etate prin orientarea acestora către serviciile existente, masuri de protecție etc.

Detalii pentru condițiile concursului sunt oferite în Termenii de referință

Criterii de eligibilitate:

  • Studii superioare în domeniul social;
  • Experiența în domeniul prevenirii violenței în familie, asistenței și protecție din R. Moldova;
  • Cunoașterea rolului organelor competente şi a prestatorilor de servicii în domeniul violenței;
  • Cunoașterea cadrului legal privind prevenirea și combaterea violenței în familie și a amendamentelor recente introduse în anul curent.

Documente și informație de aplicare

  1. Scrisoare de motivație;
  2. CV-ul cu descrierea experienței profesionale relevante domeniului asistenței sociale, cu menționarea a 3 persoane de referință cu datele de contact.
  3. Oferta de preț (indicați vă rog suma în lei, cu specificare net/brut sau total - per serviciu sau per zi).

Persoanele interesate pot depune setul de documente până la 25 octombrie 2021 la adresa de email: officehelpage@gmail.com cu titlul ”Aplicare specialist în domeniul asistenței sociale” în format electronic sau pe suport de hîrtie prin poștă la adresa: mun. Chișinău, MD-2005, Str. Bănulescu-Bodoni 57/1, of. 431, AO HelpAge International.

HelpAge își rezervă dreptul de a refuza candidații care nu aplică setul complet de documente sau care aplică după termenul limită indicat, fără a fi notificați. Informații suplimentare la nr. de tel: +373 22 225098.