Devino susținător al portalului
Become a Patron!

A.O. „Centrul de Drept al Femeilor” anunță concurs pentru selectarea consultantului în vederea dezvoltării Strategiei de activitate pe termen lung a Asociației Femeilor în Poliție



Despre organizație

Asociația Obștească „Centrul de Drept al Femeilor”(în continuare – CDF) este o organizație non-guvernamentală înregistrată în anul 2009. Misiunea CDF este de a contribui la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie în Republica Moldova. Organizația monitorizează implementarea legislației în domeniul violenței față de femei și a violenței în familie și oferă expertiză la elaborarea unei legislații eficiente în domeniul egalității de gen, prevenirii și combaterii violenței în familie și a violenței față de femei, întreprinde eforturi de consolidare a capacităților răspunsului sistemului de drept la cazurile de violență în familie și susține femeile expuse la violență, oferindu-le asistență juridică primară și calificată , asistență psihologică și abilitare economică.

În cadrul parteneriatului dintre CDF și Asociația Femeilor în Poliție ( AFP) cu susținerea financiară a Suediei va fi dezvoltată Strategia de activitate pe un termen de lungă durată a AFP.

Printre principalele obiective ale Asociației Femeilor în Poliție se regăsesc: promovarea egalității de șanse și de gen în Poliție, acordarea sprijinului angajatelor din Poliției în soluționarea problemelor parvenite la locul de muncă, majorarea ponderii femeilor în totalul efectivului Poliției prin promovarea profesiei de polițist, creșterea încrederii profesionale a femeilor din cadrul Poliției, dar și a imaginii pozitive a acestora atât în cadrul Poliției cât și în societate, consolidarea capacităților profesionale ale femeilor polițiste dar și atragerea unui număr mai mare al femeilor în instituție, îndeosebi în ocuparea acestora în funcții de conducere.

Obiectiv

Selectarea Consultant/Consultantă în vederea dezvoltării Strategiei de activitate pe termen lung a Asociației Femeilor din Poliție.

Responsabilități

Pentru realizarea responsabilităţilor va fi selectat un Consultant care, va avea următoarele sarcini:

  1. Analiza activității AFP și prezentarea recomandărilor cu privire la dezvoltarea Strategiei de activitate a Asociației.
  2. Livrarea unui workshop de 2 zile pentru AFP în vederea setării priorităților, obiectivelor, rezultatelor, etc a Strategiei.
  3. Elaborarea Strategiei în strînsă coordonare cu AFP și prezentarea acesteia către Boardul AFP
  4. Să adapteze și definitiveze documentul de Strategie conform feedbackului AFP.

Cerințe față de aplicanți

  1. Minim 5 ani de experienţă în elaborarea documentelor analitice și strategice.
  2. Minim 5 ani de experiență de lucru cu organizaţii non-guvernamentale sau publice în domeniile relevante;
  3. Cunoștințe tehnice relevante și experiență în proiectarea planurilor de acțiuni în vederea dezvoltării unei asociații, organizații, rețele, etc.
  4. Cunoştinţe temeinice privind egalitatea de gen și modul în care acestea afectează femeile;
  5. Abilităţi de gândire analitică și strategică, comunicare verbală şi scrisă în limba română și rusă;
  6. Abilități excelente empatice, de comunicare și observare, responsabilitate, corectitudine. punctualitate și flexibilitate.
  7. Experiența în domeniul comunicării publice, mass-media va constitui un avantaj.

Dosarul de aplicare

  1. CV-ul
  2. Scurtă scrisoare de intenție
  3. Oferta financiară (onorariul net) per zi de muncă în MDL (lei moldovenești)

Criterii de evaluare:

  • Prezentarea setului complet indicat în structura dosarului;
  • Experiența relevantă în domeniul solicitat;
  • Oferta cea mai avantajoasă respectând indicatorul preț/calitate.

Aspecte organizaționale

Contractantul/Consultanta va lucra în afara oficiului CDF și va participa la toate ședințele online și offline legate de realizarea sarcinilor. Sarcina va fi realizată  în perioada iulie – septembrie 2021. Procesul va fi coordonat cu reprezentanții AFP și documentul final va fi aprobat de AFP.

Consultantul/Consultanta va asigura realizarea activităților în conformitate cu orarul convenit în comun cu AFP şi va fi responsabili de livrarea calitativă a produselor.  AFP va asigura cu documente, contacte relevante și disponibile cu referire la scopul sarcinilor puse, inclusiv avizarea promptă a materialelor/produselor prezentate de Prestator .

Procedura de aplicare:

Termenul-limită de expediere/ prezentare a dosarului de aplicare este 25 iunie 2021, ora 18.00.

Dosarele de aplicare vor fi prezentate în format electronic la adresa concurs@cdf.md cu mențiunea „Consultant/ă pagina web” sau pot fi depuse la adresa: str. M. Kogălniceanu 87, mun. Chișinău.

Informații suplimentare le puteți solicita la numărul de telefon: 022 811 999 sau email: concurs@cdf.md

Dosarele incomplete sau aplicațiile expediate după termenul limită indicat nu vor fi luate în considerare pentru evaluare.

Pentru mai multe informații despre Centrul de Drept al Femeilor, vă rugăm să accesați www.cdf.md.

Numai candidații/companiile selectați/selectate vor fi contactați.

NB: Procesul de selectare se va desfășura în conformitate cu politica de resurse umane fără a discrimina candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dezabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.
Become a Patron!
Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Susținătorii Portalului:

Ada Dulman | Constantin Curca | Marina Grosu | AO Principii Sanatoase | Vasile Vasiliev | Liliana Samcov | Elena Spinu | Anastasia Vrancean | Olga Melnic | Maria Barbalat | Georgiana Finaru | Irina Cojocaru | Aliona Turcan