SC. Summit Events

Cerere de oferte pentru servicii de alimentație și sală de training pentru desfășurarea evenimentelor în cadrul proiectului “Implicarea civică pentru împuternicirea tinerilor și a femeilor”


Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 37 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fiind fondat la 18 februarie 1999, CNTM activează în baza următoarelor principii de organizare și funcționare: solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor, profesionalism.

I.Context

Proiectul “Implicarea civică pentru împuternicirea tinerilor și a femeilor” are ca obiectiv de bază să avanseze egalitatea de gen și incluziunea tinerilor în Moldova. Proiectul urmărește să sporească participarea organizațiilor societății civile în elaborarea, implementarea, monitorizarea negocierilor de aderare la UE și a politicilor legate de egalitatea de gen și incluziunea tinerilor la nivel național și regional.

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și ONG Agenția pentru Dezvoltare Regională din Tiraspol.

II.Obiectul achiziției

Consiliul Național al Tineretului din Moldova contractează un prestator de servicii care să ofere servicii de alimentație și închiriere a unei săli de conferințe pentru evenimente cu capacitatea de 30 persoane în or. Chișinău.

III.Termeni și livrabile

Serviciile vor fi oferite pe parcursul lunii iulie, mai exact (4-5 iulie, 11-12 iulie, 18-19 iulie, 25-26 iulie). Aplicanții trebuie să se asigure că sunt disponibili în perioada indicată. Oferta pentru concurs va fi prezentată conform tabelului de mai jos:

  Nr. ordin   Tipul cheltuielilor   Cantitate   Preț unitate cu TVA 0 în MDL   Preț unitate cu TVA inclus în MDL   Preț total cu TVA 0 în MDL   Preț total cu TVA inclus în MDL
1. Sală de training cu capacitate de 30 persoane dotată cu proiector, conexiune internet   8  zile        
2. Mic dejun per zi (cu anexarea meniului la oferta financiară) 1 mic dejun* 25 persoane*8 zile        
3. Pauză de cafea per zi (cu anexarea meniului la oferta financiară) 2 pauze de cafea*30 persoane*8 zile        
4. Prînz (cu anexarea meniului la oferta finaciară) 30 persoane*8 zile        
5. Cină (cu anexarea meniului la oferta financiară) 30 persoane* 4 zile        
6. Apă plată în sala de training (sticle de 0,5 l) (2 sticle*30 persoane*4 zile)   Pret sticlă de apă        
7. Flip chart si markere 4 seturi        
8. Powerpoint si laptop 8 zile de eveniment        
9. Cazare  (camera dublă cu mic dejun inclus) 4 nopți*25 persoane        
  Total  

NOTĂ. În ofertă rugăm să indicați inclusiv și opțiunea meniului vegetarian/post.

IV. Condiții de eligibilitate

  • Persoană juridică înregistrată în Republica Moldova;
  • Disponibilitatea infrastructurii și a echipamentelor necesare pentru organizarea evenimentelor;
  • Experiență în domeniul organizării evenimentelor de cel puțin 3 ani.

V.Cerințe pentru persoanele juridice aplicante

  • Oferta financiară întocmită conform tabelului din capitolul III (TERMENI ȘI LIVRABILE), semnată și ștampilată. Oferta financiară va rămâne neschimbată cel puțin 40 de zile de la data prezentării ofertei.
  • Meniurile propuse pentru pauzele de cafea, prânz și cină (în 3 variante de meniu).
  • Autorizația de prestare a serviciilor solicitate;
  • Copia extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice.

Persoanele juridice interesate urmează să expedieze dosarul cu documentele enumerare mai sus la adresa:  corespondenta@cntm.md cu mențiunea: Oferta privind furnizarea serviciilor de alimentație și training. Termenul limită de recepționare a ofertelor este 22 iunie 2025.

VI.Criterii de evaluare

Vor fi evaluate doar dosarele complete transmise la concurs cu respectarea deplină a condițiilor descrise în acești termeni de referință. Dosarul câștigător va fi cel care va acumula cel mai mare punctaj conform criteriilor de mai jos:

CRITERIU DE EVALUARE   PUNCTAJ
Disponibilitatea sălii de training privind capacitatea acesteia 40 puncte
Meniurile oferite și diversities aceituna 20 puncte
Oferta financiară 40 puncte
TOTAL 100 PUNCTE

Doar prestatorul selectat va fi contactat.

Pentru informații suplimentare sau întrebări, ne puteți contacta prin e-mail la adresa: mihaela.frosineac@cntm.md. Persoana de contact fiind Mihaela Frosineac, Coordonatoare de proiect.




Asociația Obșteascǎ Centrul de Instruire și Consultanțǎ Organizaționalǎ

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola