Concurs pentru selectarea unui expert/companie pentru evaluarea impactului întreprinderilor sociale finanțate prin intermediul Fundației Est-Europene
Evaluarea impactului va avea ca obiectiv principal identificarea și măsurarea efectelor sociale, economice, de mediu și de guvernanță, generate de întreprinderile sociale finanțate prin intermediul FEE în perioada 2022-2024. Aceasta va include analiza schimbărilor pozitive asupra comunităților, beneficiarilor direcți și indirecți, precum și evaluarea sustenabilității și potențialului de creștere a acestor afaceri sociale.
- Context general
Începând cu 1 iunie 2021, Fundația Est-Europeană implementează proiectul ”Cetățeni Activi, Comunități Prospere”, care are ca scop susținerea elaborării politicilor publice și promovarea drepturilor omului ale celor mai vulnerabile femei și bărbați din Republica Moldova. Programul tinde să atingă două rezultate finale de impact: (i) bărbații și femeile vulnerabile se bucură de drepturi civile și politice și de oportunități de exercitare a influenței democratice; (ii) persoanele abilitate din comunitățile vizate se bucură de drepturi socio-economice și de oportunități de dezvoltare durabilă.
Proiectul vizează abilitarea și sprijinul femeilor și bărbaților vulnerabili, inclusiv persoanelor cu dizabilități, romilor, persoanelor în vârstă, tinerilor NEET (care nu au un loc de muncă și nici nu urmează un program de educație sau formare), pentru a beneficia de elaborarea de politici publice incluzive și de realizarea drepturilor lor umane.
Proiectul are două obiective interdependente:
- Promovarea drepturilor civile și politice pentru guvernarea democratică.
- Promovarea drepturilor sociale și economice pentru o dezvoltare locală durabilă.
În cadrul activităților de promovare a drepturilor sociale și economice pentru o dezvoltare locală durabilă, Fundația Est-Europeană (FEE), din 2014 și până în prezent, a susținut 39 de organizații necomerciale pentru a crea sau dezvolta activități de antreprenoriat social. Aceste proiecte au fost finanțate din resursele financiare acordate de Uniunea Europeană și Suedia.
Pentru a înțelege mai bine contribuția activităților de antreprenoriat social la dezvoltarea socio-economică și pentru a îmbunătăți mecanismele de suport și finanțare pe viitor, FEE își propune să evalueze impactul întreprinderilor sociale pe care le-a susținut.
Obiectivul evaluării
Evaluarea impactului va avea ca obiectiv principal identificarea și măsurarea efectelor sociale, economice, de mediu și de guvernanță, generate de întreprinderile sociale finanțate prin intermediul FEE în perioada 2022-2024. Aceasta va include analiza schimbărilor pozitive asupra comunităților, beneficiarilor direcți și indirecți, precum și evaluarea sustenabilității și potențialului de creștere a acestor afaceri sociale.
Caietul de sarcininipoate fi accesat aici: Fundația Est-Europeană anunță concurs pentru selectarea unui expert/companie pentru evaluarea impactului întreprinderilor sociale finanțate prin intermediul Fundației Est-Europene - FUNDAȚIA EST-EUROPEANĂ
Propunerile vor fi trimise la adresa de email concurs@eef.md până la data de 23 martie 2025, inclusiv, cu mențiunea ”Analiza impactului IS” în linia de subiect:
Pentru mai multe informații despre activitățile Fundației Est-Europene, vă rugăm să accesați www.eef.md.