frule

Cererea de Ofertă de Preț pentru reparație a blocului de ftiziatrie din penitenciarul nr.16-Pruncul

În cadrul proiectului “Fortificarea controlului tuberculozei si reducerea mortalității prin SIDA in Republica Moldova”, finanțat de Fondul Global pentru Combaterea SIDA, TB şi Malariei.

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (în continuare Centrul PAS) vă invită să trimiteţi oferta dumneavoastră de preţ pentru lucrările de reparație a blocului de ftiziatrie din penitenciarul nr.16-Pruncul.

Caietul de Sarcini este parte a Termenilor şi Condiţiilor de Prestare ce pot fi accesați la acest link: https://pas.md/ro/PAS/Tenders/Details/627 

Ofertanții pot depune o singură ofertă care să includă toate lucrările din cadrul prezentei cereri. Ofertele de preț vor fi evaluate pentru toate lucrările împreună și contractul va fi acordat companiei care oferă cel mai mic preț total evaluat.

Oferta dumneavoastră, în formatul atașat, va fi adusă direct la Centrul PAS sau transmisă  prin poştă, E-mail sau fax la adresa:

Adresa: Republica Moldova, Chişinău, str. V. Alecsandri 99/1, MD-2012

Fax: /+373/ 22 22-63-87

E-mail: cezar.captaciuc@pas.md

Data limită pentru primirea ofertelor de către Centrul PAS la adresa menţionată la alineatul 3 este: 16 decembrie 2024, 16 00 ora locală. Ofertantul trebuie să ia toate măsurile astfel încât oferta să fie primită de către Centrul PAS până la data limită menționată pentru depunere.

Se acceptă oferte prin poştă, E-mail, fax sau aduse direct la Centrul PAS.

Calificarea Ofertantului: În scopul de a se califica pentru adjudecarea contractului, ofertantul trebuie să îndeplinească următoarele criterii minime de calificare:

  1. a.      Experiență în calitate de antreprenor principal în executarea a cel puţin un contract de natură şi complexitate echivalentă cu lucrările incluse în această Invitaţie,  în ultimii trei ani;
  2. b.      Dovada că dispune de resurse financiare pentru a finaliza cu succes lucrările adică soldul mijloacelor bănești la cont, scrisoare de la o bancă, instituție creditară, sau altă instituție financiară intermediară, ce ar confirma disponibilitatea de resurse financiare de cel puțin 100 000 lei (o sută mii lei Moldovenești).

Vizitarea Șantierului. Ofertanții, din contul şi pe riscul personal, sunt încurajaţi să viziteze şi să examineze șantierul la care vor avea loc lucrări şi împrejmuirile lui, şi să obțină toată informația care poate fi necesară pentru pregătirea ofertei şi încheierea contractului pentru executarea Lucrărilor. Persoana de contact pentru vizitarea șantierului urmează a fi solicitată de la Centrul PAS la numărul de telefon +373 799 68 444.   

Oferta dumneavoastră în limba română va fi depusă în conformitate cu termenii și condițiile de livrare și trebuie să fie însoțită de o copie a Certificatului de Înregistrare sau a Deciziei legale care să ateste că societatea este înregistrată ca persoană juridică, copie extrasului din registrul de Stat al persoanelor juridice (cu informații despre administrator, adresa juridică, numele proprietarilor), copie licenței emise de Camera de licențiere (dacă activitatea este supusă licențierii), devizurile de cheltuieli.

Prestatorul se obliga de a respecta ”Codul de conduita pentru Furnizor” elaborat de Fondul Global pentru Combaterea TB, HIV/SIDA și Malariei (GFATM).

Achiziționarea serviciilor solicitate este efectuată în corespundere cu procedura Cererii ofertelor de preț descrisa Regulamentul Băncii Mondiale privind Achizițiile pentru Debitorii de Finanțare a Proiectelor de Investiții – Achiziții în cadrul Proiectelor de Investiții cu Finanțarea Bunurilor, Lucrărilor, Serviciilor de Non-Consultanță și Consultanță.

Oferta trebui să fie prezentate în conformitate cu următoarele instrucțiuni.

Termenii și Condițiile de Prestare atașați sunt parte integrantă a Contractului și necesită a fi completați, semnați și returnați Centrului PAS.

 PREŢUL. Preţul în lei Moldovenești (MDL) scutit de TVA cu drept de deducere (în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 246 din 08 aprilie 2010 cu ultimele modificări și completări),trebuie să includă toate costurile inclusiv alte taxele necesare  pentru efectuarea lucrărilor menționate ce nu cad sub incidența Hotărârii Guvernului menționate mai sus.

 EVALUAREA ŞI ACORDAREA CONTRACTULUI: Ofertele considerate ca fiind adecvate din punctul de vedere al caietului de sarcini vor fi evaluate prin compararea prețurilor.

 La evaluarea ofertelor, Centrul PAS va stabili pentru fiecare propunere prețul evaluat prin  ajustarea ofertei de preț, cu efectuarea corecțiilor pentru orice erori aritmetice, după cum urmează:

în cazul în care există o diferență între sumele în cifre și litere, suma în litere va predomina;
(b) în cazul în care există o diferență între rata unitară și suma totală pe linie, care rezultă din înmulțirea ratei unitare cu cantitatea, rata unitară va predomina;
(c) în cazul în care ofertantul refuză să accepte corectarea, oferta sa va fi respinsă.

 ACORDAREA CONTRACTULUI Contractul va fi  acordat companiei care oferă cel mai mic preț total evaluat.

 VALABILITATEA OFERTEI: Oferta dumneavoastră trebuie să fie valabilă timp de patruzeci și cinci (45) zile de la data limită pentru depunerea ofertelor menționată la alin. 4 de mai sus.

 Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la:

Cezar Captaciuc – Coordonator procurări, Centrul PAS

Telefon: /+373/22 22-63-43 ext. 111

E-mail: cezar.captaciuc@pas.md

 Ofertantul trebuie să examineze toate instrucțiunile, formularele, termenii și specificațiile din Cererea de Ofertă. Necomunicarea tuturor informațiilor sau documentelor solicitate prin Cererea de Ofertă poate duce la respingerea ofertei.

 Un ofertant potențial care necesită clarificări privind Cererea de Ofertă va contacta în scris Centrul PAS la adresa specificată în paragraful 8. Centrul PAS va răspunde în scris oricărei solicitări de clarificare, cu condiția primirii unei astfel de cereri Nu mai târziu de cinci (5) zile calendaristice înainte de data limită de primire a ofertelor.

 În orice moment înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, Centrul PAS poate modifica Cererea de Oferte prin emiterea unui amendament. Orice act adițional emis va face parte din Cererea de Ofertă și va fi comunicat în scris tuturor celor care au obținut invitația de cotare direct de la Centrul PAS.

 Ofertantul va suporta toate costurile aferente pregătirii și prezentării ofertei sale, iar Centrul PAS nu va fi responsabil pentru aceste costuri, indiferent de comportamentul sau rezultatul procesului de licitare.

 Centrul PAS își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge orice oferă, de a anula procesul de licitație și de a respinge toate ofertele în orice moment înainte de atribuirea contractului, fără a-și asuma responsabilitatea față de ofertanți.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola