frule

HelpAge Moldova anunță concurs pentru contractarea unui(ei) consultant(e) sau agenții care să actualizeze politicile și procedurile ce țin de Resurse Umane

Servicii solicitate: Consultanță pentru revizuirea politici resurse umane și elaborarea procedurilor ce țin de acestea (pot aplica persoane fizice, persoane juridice).

Locul: Moldova, Chișinău

Solicitant (angajator): AO HelpAge Moldova

Tipul de contract: Contract de prestării servicii pe durată determinată

Perioada de lucru estimată: decembrie 2024 – ianuarie 2025

Context

AO HelpAge Moldova, înregistrată în 2022, își propune prin misiunea sa să promoveze bunăstarea, drepturile și incluziunea persoanelor în etate, astfel încât să ne putem bucura cu toții de un viitor fără sărăcie, inegalități și discriminare.

Considerând că AO HelpAge Moldova este o entitate nouă (2 ani de la înființare), activitățile de consolidare a entității includ dezvoltarea strategică, stabilirea politicilor și manualelor operaționale, capacitarea personalului și a organizațiilor partenere, precum și alte activități necesare bunei funcționări a organizației. Ca parte a acestui proces, una din sarcinile pentru care organizația anunță selectarea unui/unei consultant/consultantă este actualizarea politicilor ce țin de resurse umane și elaborarea procurilor aferente, cu implicarea echipei HelpAge și a altor actori interesați și parteneri, conform metodologiei agreate în comun cu consultantul / consultanta.    

Sarcinile consultantului / consultantei

Consultantul/consultanta (sau agenția), va fi responsabil(ă) pentru actualizarea regulamentului intern de organizare și funcționare al HelpAge Moldova, la fel ca și actualizarea/dezvoltarea continuă a politicii de Resurse Umane.

Pentru a asigura buna funcționare a structurii organizaționale și buna performanță a personalului organizației, este important de dezvoltat Manualul Angajatului care să includă un cadru clar de reguli și  instrucțiuni de la angajare, până la concedierea personalului. Prin sarcinile specifice se enumără: 

  1. Actualizarea regulamentului intern de organizare și funcționare;
  2. Actualizarea manualului personalului;
  3. Actualizarea politicii de resurse umane;
  4. Elaborarea instrucțiunii de recrutare, angajare și concediere a personalului;
  5. Elaborarea fișelor de post ale angajaților conform legislației locale în domeniu și nomenclatorul funcțiilor organizațiilor din societatea civilă;
  6. Elaborarea instrucțiunii cu privire la evaluarea performanței personalului inclusiv instrucțiuni pentru perioada de probă cu pre-și-post evaluare a performanței, dezvoltarea planului individual de creștere profesională, și confirmarea în funcție a personalului;
  7. Elaborarea instrucțiunii privind formarea profesională a personalului angajat inclusiv supervizarea, ghidarea, mentorat și/sau coaching ale personalului angajat;
  8. Elaborarea instrucțiunii de securitatea muncii și asigurarea sănătății în muncă.

Pentru toate sarcinile sus menționate, consultantul/consultanta va elabora modelele și formularele necesare pentru a asigura că toate procesele legate de Resurse Umane sunt înregistrate și apoi arhivate în sistemul de contabilitate al HelpAge Moldova, fie electronic, fie pe hârtie. Exemplele pot include: șablon pentru recrutare, perioada de proba, sau evaluarea performanțelor, procese-verbale de recrutare a personalului inclusiv procesul de selectare și confirmare al aplicantului/aplicantei în funcție și altele asemenea formulare.

Consultantul / consultanta poate aplica la cel puțin două sarcini din cele enumerate.

Procesul de implicare și consultare poate include ateliere de lucru cu prezență fizică și online, consultări de documente draft, aplicare de chestionare, discuții, interviuri, sau alte instrumente potrivite.

 

Modalitate de aplicare la concurs

Persoanele interesate vor expedia dosarele la adresa de e-mail: officehelpage@gmail.com ,  cu mențiunea „Concurs consultant(ă) resurse umane”, în format electronic sau pe suport de hârtie prin poștă sau fizic la adresa: Moldova, mun. Chișinău, MD-2005, Str. Bănulescu-Bodoni 57/1, of. 431, HelpAge Moldova, până la data de 09 decembrie 2024, inclusiv, fără limită de oră.

Dosarele prezentate după expirarea termenului limită stabilit nu vor fi admise la concurs. HelpAge Moldova ar putea contacta aplicanții pentru solicitare de informații suplimentare sau dovezi ale experienței de lucru. Se anunță doar aplicantul câștigător.

În conformitate cu politica de Salvgardare: HelpAge Moldova își asumă angajamente de a proteja comunitățile cu care lucrăm, partenerii noștri, personalul, beneficiarii proiectelor noastre, și orice altă persoană vizată de activitatea noastră. Prin urmare, veți fi de asemenea responsabil(ă) pentru respectarea măsurilor de prevenire a abuzului și de respectarea principiilor promovate de HelpAge, astfel ca nicio persoană să nu fie afectată de implementarea proiectelor noastre sau a colaborării cu persoane terțe în cadrul activității noastre.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola