Societatea de Cruce Rosie din Moldova angajeaza Coordonator de programe ToR

Societatea de Cruce Roşie din Republica Moldova (SCRM) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, auxiliară autorităților publice care activează mai bine de 97 de ani funcţionând în baza Convenţiilor de la Geneva din 1949, în respectul celor 7 principii ale Mișcarii Internationale de Cruce Roșie și a legii 139-XV/2001, activitatea sa principală fiind de a preveni şi alina suferințele persoanelor vulnerabile din Moldova. SCRM dispune de 19 filiale municipale și raionale în care activeaza mai mult de 1300 de voluntari coordonate la nivel central.

Domeniile de activitate ale SCRM, aliniate planului strategic 2022-2026 sunt axate pe sănătate (prim ajutor, sănătate mintală, promovare a sănătății), pregatire în caz de dezastre, migratie, programe de tineret și voluntariat, promvarea dreptului international umanitar. SCRM se află într-o perioadă de dezvoltare intensă fiind implicată în numeroase proiecte umanitare adresate persoanelor vulnerabile de pe teritoriul Republicii Moldova.

In acest context, suntem în cautarea unui coleg/ unei colege cu experiență care sa îndeplinească funcția de Coordonator de Programe pentru a dezvolta și a asigura implementarea armonioasa și calitativa a programelor SCRM. Acest rol este esențial în crearea de strategii coerente care integrează diferite aspecte ale livrării programelor, asigurându-se că toate inițiativele îndeplinesc cele mai înalte standarde de excelență și eficacitate

Denumirea postuluiCoordonator de programe

Loc de muncă: Republica Moldova, Chișinău,Sediul Central

Conducător direct: Directorul Executiv al SCRM

Program de lucru: 5/2, 40 ore/săptămână,

Perioada de angajare: 18 luni cu posibilitate de extindere

Responsabilități generale:

  • Strânsă colaborare cu echipele sediului central și al filialelor SCRM pentru a asigura cea mai înaltă calitate a implementării și raportării programelor.
  • Identificarea și evaluarea riscurilor privind implementarea programelor la nivelul filialelor SCRM.
  • Nivel ridicat de coordonare cu toate părțile interesate interne și cu donatorii.

Responsabilități speciale:

Dezvoltarea SCRM

  • Contribuie la dezvoltarea și implementarea strategiei SCRM.
  • Supravegheaza dezvoltarea proceselor administrative conform planurilor și priorităților SCRM, aliniate la legislatia din Republica Moldova.
  • Definește și dezvoltă strategia de strângere de fonduri a SCRM aliniată la strategia SCRM ; identifica oportunitățile de finanțare.
  • Responsabil pentru consolidarea colaborării dintre SCRM cu alți actori prin construirea și consolidarea relațiilor, cooperarea și implementarea parteneriatelor.
  • Gestionează și întărește capacitățile întregului personal din subordine, asigurând sinergia acestora cu personalul administrativ.

Coordonare programe

  • Oferă îndrumare și asistență pentru implementarea unui management solid al ciclului proiectului
  • Participă la întâlnirile de revizuire a proiectelor cu coordonatorii de program pentru proiectele în curs de desfășurare și furnizează actualizări periodice ale progresului proiectelor.
  • Asigură că instrumentele de management al proiectului, cum ar fi planurile detaliate de implementare, proiecțiile de cheltuieli, planurile de achiziții și planul de monitorizare al indicatorilor si evaluare sunt utilizate constant și eficient.
  • Asigură documentarea implementării programelor: starea curentă, provocări, realizări și riscuri semnalizând riscurile si problemele legate de nerealizarea sau depășirea bugetelor, nerealizarea obiectivelor sau alte provocari.
  • Efectuează vizite la filialele SCRM pentru a oferi asistență, monitorizare și consolidare a capacităților conform nevoilor programelor.
  • Suportă activ îmbunatățirea calității programelor si gestionează eficiența acestora prin contribuții cum ar fi SoP și instrumente de lucru.
  • Furnizează actualizări lunare ale programelor către Directorul Executiv.
  • Lucrează cu ofițerul PMER si coordonatorii de program pentru a asigura livrarea calitativă și la timp a rapoartelor către donatori.

Communicare și reprezentare

  • Participă activ la ședințele programelor și cu donatorii furnizând actualizări ale programelor și facilitând schimbul de informații dintre echipele SCRM si donatori.
  • Participă la ședințe, ateliere de lucru, conferințe organizate de terți.
  • Produce actualizări programatice și materiale de informare în scopul dezvoltării imaginii SCRMț
  • Asigură colectarea continuă a materialelor informaționale legate de programele SCRM pentru a fi publicate pe canalele de comunicare ale SCRM.

Gestionarea personalului

  • Responsabil pentru gestionarea zilnică a echipei care îi raportează direct în scopul asigurării implementarii cu succes a programelor
  • Oferă îndrumare și suport echipei sale precum și altor echipe cheie ale programelor.
  • Promovează spiritul de echipă și colaborarea între membrii SCRM.
  • Actionează ca un model de conduita etică pentru membrii SCRM.

Abilități

  • Abilități de gândire logică și critică.
  • Excelente abilități independente și colaborative de scriere a rapoartelor și de analiză a informațiilor.
  • Capacitate de a lucra independent și in echipă.
  • Abilități de prioritizare si organizare a volumului de lucru.
  • Abilități excelente de comunicare orală și scrisă în limba engleză, inclusiv negociere
  • Capacitate de a participa la dialogul bidirecțional cu colegii pentru a îmbunătăți calitatea muncii și rezultatele.
  • Capacitate de a gestiona volumului de lucru în condiții de stres.

Cerințe minime de calificare

  • Master în Management sau un domeniu conex în relație cu sectoarele umanitare și de dezvoltare
  • 5 ani de experiență profesională demonstrabilă în gestionarea programelor umanitare/de dezvoltare sau similar
  • Limba română și engleza fluent, rusa prezintă un avantaj
  • Nivel avansat de operare Microsoft Office (cu accent pe Word, Excel și PowerPoint)ș Power BI reprezintă un avantaj.

Cerințe suplimentare de evaluare

  • Capacități demonstrate în gestionarea ciclului programelor
  • Capacitate demonstrată de a coordona activități complexe, de a respecta termenele limită și de a exercita o judecată și o disciplină sănătoasă
  • Expertiență in gestionarea bugetelor complexe
  • Dorința de a aborda provocările cu soluții creative
  • Capacitate demonstrată de a lucra eficient ca parte a unei echipe și cu un grad ridicat de inițiativă și autonomie
  • Disponibilitate de a călători in teritoriu și internațional în relație cu programele SCRM
  • Permis de conducere Categoria B este un avantaj

Persoanele interesate sunt rugate să expedieze până la data de 15.09.2024 CV cu scrisoarea de însoțire la hr.office@redcross.md cu indicarea în tema e-mail-ului funcția pentru care optați.

Trimite CV